jjgonzales

puştiu’ care poate fi orice sau oricine

o să tastez acum din perspectiva unui alt om. e prima dedublare care s-a făcut vreodată în online. cel puţin pe vreun blog. [ceva complex! gata!]
literele astea nu au mai fost tastate de acelaşi om care a scris rândul de mai sus.

când erai mic, părinţii îţi spuneau că poţi fi orice vrei tu să fii. cel puţin asta se-ntâmpla în filmele americane. eu nu aveam probleme: îmi scoteam piesele de rummy şi jucam fotbal pe covor. eram antrenor-jucător! nasturii deveneau războinici, iar eu căpitan de oşti. când goneam pe hol cu maşinuţele fără telecomenzi eram pilot. nu ştiam să pronunţ corect locomotivă, dar asta nu mă deranja.

auzisem odată că imaginaţia e cel mai important dar pe care îl au oamenii. şi uzam de vorba asta folosind-o pe post de portiţă salvatoare când mă puneam singur în dificultate cu tot felul de gânduri. în preajma pubertăţii mă gândeam la sex. destul de mult. m-am întrebat şi cum fac sex ai mei? ca să nu mă ruşinez de propriile-mi gânduri îmi aduceam aminte de darul acela care îmi permitea să umblu cu mintea cum voiam. [ ]

adică şi tu

chiar dacă mai sus e o scrisoare în limba engleză, povestea e cu limba română. o primă precizare.
dacă până acum povesteam ce a făcut luis-fernando, acum o să povestesc ce a povestit luis-fernando. a doua precizare.

luis-fernando tocmai se despărţise de puţină vreme de o tipă după o relaţie mai lungă. doritoarele aveau cale liberă. nu era o postură care să-l deranjeze, mai ales că îi era şi un pic dor de vremurile astea. scenariul era relativ clasic; cunoştea o tipă nouă şi primea numărul de telefon. ulterior şi un id de messenger sau add pe facebook. urmau conversaţii online tastate cu fiecare dintre ele. [ ]

în ultima vreme e din ce în ce mai greu să găseşti un film bun la care să te uiţi. de cele mai multe ai un pic de speranţă când sinopsisul de pe imdb pare interesant. e unu’ care intră în visele tale şi te manipulează sau moneda de schimb în viitor o să fie timpul. ai argumente să te uiţi, dar după ce-l vezi ai motive să regreţi.

ceea ce distruge un film cu potenţial e povestea. dacă nu ştii să o expui cum trebuie, răsuflă. ideea e mişto, începutul e captivant, da’ dup’aia? dacă vorbim în continuare de filme, producătorul o salvează cu 3D-uri şi cgi. o oră şi ceva, uneori chiar două, e un pic cam mult de pierdut. [ ]

el grande comandante e de căcat. el grande comandante e un club nasol. el grande comandante nu merită să fie nici măcar ultima alegere. el grande comandante merită să moară. el grande comandante e infect. el grande comandante o suge. el grande comandante e un rahat. unde să ieşi? sigur NU în el grande comandante.
asta a fost munca dedicată seo. să caute lumea pe google şi să dea de postu’ ăsta. în final, să nu mai calce pe-acolo! niciodată!

ca să fie evident de ce, zic pe scurt o poveste. patru indivizi se pregăteau să plece. unul dintre ei, mai băut, mai întreba de vorbă o domniţă sau alta fără să depăşească vreo normă a bunului simţ sau altceva. interacţiune de maxim 10-15 secunde. direcţia era clară, să se plece acasă. doi dintre ei, printre care şi ăla încă dornic de conversaţie, erau pe scările care duceau afară. ceilalţi doi, un pic mai în spate. pe scări coboară cei 2-3 bodyguarzi. trec pe lângă primii doi şi se opresc la cei din urmă. cu ajutorul clienţilor fideli de la ora 6 dimineaţa încep să le care pumni şi picioare, şi ce mai considerau ei de cuviinţă. punct. [ ]

dacă nu eşti unul dintre cei 279.404 de indivizi (asta luni, 21 Noiembrie) care au văzut delfinii maidanezi din Dâmboviţa, ai mai jos şansa să te pui la curent. după ce-l vezi p’ăsta, aruncă un ochi şi la rechinu’ din Amsterdam. şi apoi dă-ţi cu părerea, ca tot românu’!

[ ]

nu contează dacă o ia înainte

paradoxurile sunt unele dintre cele mai frumoase lucruri de pe pământul ăsta. ai impresia că le înţelegi, dar îţi dai seama până la urmă că nu. dar e ok. mai nasol când un paradox e legat de tehnologie şi alcool. combinaţia asta creează de fapt un paradox parţial, din care faci şi tu parte. e parţial pentru că dimineaţă, sau după-amiază dacă te trezeşti mai târziu, o să înţelegi tot.

care e paradoxul? cum poţi să întârzii la o întâlnire, să ajungi totuşi mai devreme, dar în acelaşi timp să fie prea târziu?
[ ]

o crimă la băiatu’?

I’m not talking about an isolated incident or just one killer. It’s a crime that happens at least once every day and no matter who did it, everybody gets away with it. And I’m pretty sure it happened to you too, but chances are that, until now, you weren’t aware of it. Still, it’s no murder mystery either; corpses lie there and not even a funeral ceremony is held.

The victims are ideas. This is the reality of Advertising. It’s not easy to come up with something that is creative, strategic, smart, concise, legal and campaignable. It’s not easy to do something your partner, creative director, account executive, client service director, planners, CEO, client, user, shopper will like.
[ ]

inspiraţie şi fum de ţigară

ca să joci biliard nu ai nevoie de prea multe. cred că e suficient să ai bani şi răbdare până se eliberează o masă. ca să ajungi să te pricepi la biliard ai nevoie de mult antrenament. nu prea se poate vorbi de talent nativ decât dacă mintea poate să-ţi traseze nişte linii imaginare pentru fiecare bilă în urma ciocnirilor elastice, cum era la unele jocuri de biliard pe computer când voiai să trişezi un pic. în rest, trebuie să joci. cu cât mai mult, cu atât mai bine.

dintre prietenii mei, ăia care se pricep cât de cât la biliard au jucat mult în liceu. mai ales în timpul orelor. pentru ei a fost foarte important că aveau nişte profesori care îi vânau la fiecare oră. decât să ia un 2, mai bine dispăreau până la braserie (acolo erau mesele mai bune) şi jucau. cu cât chiuleai mai mult, cu atât deveneai mai bun la biliard. eu, care o făceam mai rar, luam bătaie din ce în ce mai des de la ăştia. [ ]

clătire cu reciclare de apă

mie-mi place mirosul de balsam al rufelor proaspăt spălate. vara, rufele abia scoase din maşina de spălat sunt şi mai mişto. umede, le arunc pe umeri şi mă răcoresc instant până ajung să le întind. dar cam aici se opreşte experienţa plăcută cu rufele şi maşina de spălat. pentru că în rest, maşina de spălat a ajuns să mă streseze. cu ciclurile ei multiple şi sutele ei de rotaţii.

şi asta se datorează unui singur buton care, apăsat, se transformă într-un program bonus. e atât de special încât sunt şanse să-ţi doreşti să ai tot timpul rufele murdare. în unele case i se spune clătire suplimentară. m-am uitat oleacă pe net şi clătirea asta suplimentară adaugă, evident, încă un ciclu de clătire. că de, poate a rămas detergent sau sos iute pe undeva. ciclul suplimentar de clătire poate să fie al doilea, al treilea şi chiar al patrulea ciclu. [ ]

politician – © niccolò caranti

vorbeam mai de mult cu un prieten despre şansele ca un tânăr politician, onest şi pus pe fapte mari, să intre în politică şi să pună în aplicare tot ceea ce gândeşte. şi porneam de la un exemplu banal; unu’ ca mine. încercam să punem pe o foaie imaginară de hârtie ceea ce ar trebui să fac eu sau unu’ ca mine ca să ajungă în postura în care ideile lui să prindă viaţă.

am exclus din start posibilitatea ca tânărul ăsta să poată să mişte de unul singur mase de oameni dintr-o dată şi să fie ales preşedinte. dar de ce nu ar fi ales consilier local, primar, deputat sau senator? că poate face ceva la el în cartier sau în oraş şi oamenii îl votează! şi dacă-l votează, ce? ce poate să facă o funcţie în faţa unei maşinării unse cu relaţii care dictează fiecare decizie şi unde se duc banii? că fără bani, degeaba! [ ]