jjgonzales

adică şi tu

chiar dacă mai sus e o scrisoare în limba engleză, povestea e cu limba română. o primă precizare.
dacă până acum povesteam ce a făcut luis-fernando, acum o să povestesc ce a povestit luis-fernando. a doua precizare.

luis-fernando tocmai se despărţise de puţină vreme de o tipă după o relaţie mai lungă. doritoarele aveau cale liberă. nu era o postură care să-l deranjeze, mai ales că îi era şi un pic dor de vremurile astea. scenariul era relativ clasic; cunoştea o tipă nouă şi primea numărul de telefon. ulterior şi un id de messenger sau add pe facebook. urmau conversaţii online tastate cu fiecare dintre ele.

nu contează dacă o ia înainte

paradoxurile sunt unele dintre cele mai frumoase lucruri de pe pământul ăsta. ai impresia că le înţelegi, dar îţi dai seama până la urmă că nu. dar e ok. mai nasol când un paradox e legat de tehnologie şi alcool. combinaţia asta creează de fapt un paradox parţial, din care faci şi tu parte. e parţial pentru că dimineaţă, sau după-amiază dacă te trezeşti mai târziu, o să înţelegi tot.

care e paradoxul? cum poţi să întârzii la o întâlnire, să ajungi totuşi mai devreme, dar în acelaşi timp să fie prea târziu?

am suficient de mulţi prieteni pe facebook ca să am şi suficient de mulţi prieteni proşti pe facebook. dacă aveţi motive să vă simţiţi vizaţi şi nu vreţi să vă supăraţi pe mine, mai bine vă opriţi aici!

în viaţa fiecărui chiriaş vine o zi când, ducându-se la ghena de pe etaj cu un sac sau doi de gunoi, să găsească o yală montată la uşa care înainte avea cel mult un zăvor. la mine, ghena e pe un balcon care dă în casa scării. şi ajungi să te uiţi prin geam cu jind la o ghenă care îţi lipseşte atât de mult!

noroc cu un puşti care stă lângă mine şi ai mei (am mai mulţi colegi de apartament). ne zice că nici ai lui nu ştiu ce e cu yala şi ne dă numărul administratorului de… bloc, cred. sună unu’ şi nu află nimic despre yală. puştiu’ e tare. are dubluri la albumele de la mega şi e dispus să facă schimb.

acum vreo 2 luni aveam mai multe lucruri. la majoritatea am ales să renunţ. din păcate, timpul e unul dintre ele. în rarele momente când mai găsesc câte-un pic din el, aleg să pierd vremea. dar cu folos! ăsta e şi un fel de avertisment legat de lucrurile care or să apară mai des pe blogu’ ăsta. or să fie mai degrabă în genul de mai jos.

mie-mi place să merg la cinema. şi prefer să nu fie un mall. că e scump şi mai ales că preţurile sunt mari. mie-mi place cum arată cinematograful vechi, cu sunetul de rolă pe fundal şi imaginea un pic neclară. mă piş pe efectele 3D şi avatar-uri. plus că în cinema-ul din mall lumea nu prea vine să se uite la filme. p’ăştia aş vrea să-i văd daţi afară.

n-am mai scris de ceva vreme. mai ales pentru că am fost mai ocupat de vreo lună şi un pic. nu e ceva colosal, da’ azi am aflat ceva mişto şi după câteva beri parcă tastez mai repede. cele mai mişto întrebări la care o să trebuiască să răspunzi sunt alea de la interviuri. ele variază în funcţie de cine stă de partea cealaltă a mesei. oricum, unele rămân magice.

eu, personal, am fost întrebat acum câţiva ani câte benzinării sunt în Bucureşti? n-aveam voie să intru pe net, n-aveam voie să mă uit pe geam. trebuia să răspund stând pe scaun. şi am zis 173. persoana de vizavi a contestat. am rugat-o să demonstreze că nu e ca mine. ulterior am înţeles că era vorba de vestitele întrebări promovate de google să vadă capacitatea de analiză a omului. am răspuns până la urmă şi m-au angajat.

bricheta nefumătorilor

salut! sunt gonzales şi sunt fumător. de-aici problema mea. fumez de la vreo 17 ani. şi nu orice, ci kent de doctor. când m-am apucat, raportul cantitate-preţ era convenabil; pentru cei care nu ştiu e vorba de kent lung. pasul normal pe care orice fumător îl face după ce-şi alege brandu’ de ţigări e să facă rost şi de o brichetă. cât mai custom, cu atât mai bine!

eu am avut noroc şi am primit-o cadou. de-atunci nu m-am mai despărţit de ea. e un zippo care are şi un mesaj gravat, care-mi oferă şi un pretext să intru în vorbă cu o gagică care-mi cere un foc. tocmai de acest lucru am fost privat când m-am întors şi eu de prin ţări străine. mai exact la controlul de securitate de pe aeroportul din Frankfurt. mama lor de nemţi!

truc de magie

cei mai mulţi oameni dispar pe scenă în cadrul show-urilor de magie sau, mai natural, în tringhiul Bermudelor. un român dat în urmărire internaţională a găsit o soluţie mai ingenioasă şi mai comodă. te muţi la Piatra-Neamţ! ca să-ţi sporeşti şansele de a nu fi găsit trebuie să faci şi o emisiune tv la un post local.

© Rokai Attila

bănuiesc că mulţi dintre voi au văzut groundhog day cu Bill Murray. dacă nu, ar cam trebui s-o faceţi. în film, Bill Murray are norocul să se trezească în fiecare dimineaţă în aceeaşi zi (calendaristică). ca şi când ai pune o singură melodie pe repeat. ca să concluzionezi dacă ţi-ai dori sau nu să ţi se întâmple aşa ceva, ar fi bine să te uiţi la el.

de 3 zile experimentez propriul meu episod în genul ziua cârtiţei. în clădirea unde lucrez e un chioşc. are reviste, suc şi ţigări. eu mă duc de obicei să-mi cumpăr pachetul aproape zilnic de kent lung. acum 3 zile a apărut în chioşc o domnişoară de la BAT, care face promoţie la kent hd şi nu mai ştiu ce mai zice ea. mie-mi plac promoter-iţele în general. nu mă interesează ţigările lor pentru că le prefer pe-ale mele. încerc să le iau peste picior şi sunt mulţumit când există şi reversul medaliei.

la mine a început când mi-a făcut tata rost de un modem de 56k şi l-am instalat pe magicul meu 386 cu Windows 95. să văd pagina de yahoo cum se încarcă la mine acasă a fost, vorba reclamei, de nepreţuit. la zece fără ceva, seara, mama nu mai vorbea la telefon şi eu apăsam întruna pe redial să prind loc. downloadam mp3-uri de pe kazaa cu câţiva kilo, dar în final am strâns îndeajuns pentru un cd întreg. în timp ce muzica se downloada, eu pierdeam vremea pe mIRC. pentru că eram printre puţinii care aveau net acasă, eram oarecum obligat să vorbesc cu străini. eu preferam străine.

am migrat repede de la asl/pls şi u1 către abordări proprii şi eficiente. arta conversaţiei pe mIRC devenise fără necunoscute pentru mine. în plus, tastam şi din ce în ce mai repede, chiar fără să mă uit la taste.