jjgonzales

poza originală © liviugherman

sunt momente în care mă bucur că sunt doar câţiva care citesc blogu’ ăsta. o mare parte din tipologiile de oameni despre care mai scriu eu pe-aici sunt împrumutate de la oameni pe care i-am cunoscut. dacă l-ar citi mult mai mulţi s-ar putea să se regăsească printre rândurile astea. şi nu vreau să se supere cineva pe mine. deci, mai bine că nu află. aşa că, până să trec la luis-fernando (post-ul care va urma), o să zic o mică întâmplare de la revelionul de ieri.

de revelion m-am dus la nişte preteni acasă. au venit şi femei. unele chiar simpatice şi mai important, singure. câteva dintre ele s-au plictisit mai repede. nu sunt de învinovăţit, mai ales că nu prea aveau de unde alege. dovada, una dintre variante eram eu. aşa că, pe la nişte ore ale dimineţii s-au hotărât să cheme un taxi.

bagă mâna !

unii îşi permit să arunce cu banii. la lăutari, pe apa sâmbetei, la wc. eu deja nu mai îmi permit luxu’ ăsta. în loc să fac rost de mai mulţi bani, eu involuez. e şi meritu’ meu, bineînţeles. tocmai d’asta mă enervează ăia care nu fac nimic şi câştigă găleţi de bani sau genţi de bani, vorba melodiei.

singura dată când apuc să pun şi eu mâna pe grămezi de bani e când ia chiritză salariu’ şi face cinste în club la toată lumea. el se-mbată repede şi mă pune pe mine să-i ţin banii. la bani mai obişnuiesc să mă uit cu jind când mă duc la magazinul din colţ să-mi iau ţigări şi vecina mea, care e vânzătoare acolo, numără încasările din ziua aia. mă mai şi gândesc la bani, mai ales atunci când îi văd la televizor.
de fapt, pentru mine banii sunt un hobby; îi fac din când în când. îndeajuns pentru o chirie, ţigări şi cola. o dată pe săptămână mă cinstesc singur la mac. în rest, rabd.

găseşte cele 3 diferenţe din poză

mai jos e un mini-reportaj făcut de o televiziune locală din Ploieşti. s-au dus într-un sat să afle care e diferenţa dintre Paşti şi Crăciun. exact aşa au formulat întrebarea. care era răspunsul la care se aşteptau ? cel mai probabil la învierea şi naşterea lui Hristos. bineînţeles că oamenii aceia nu au ştiut să răspundă asta, pentru că altfel nu mai apărea reportajul ăsta.

problema care se ridică aici e cât de evident, sau nu, e răspunsul ăsta ? se poate să fie atât de evident încât să nu fie luat în considerare ca un diferenţiator ?
o să încerc să vă explic aşa… mai pă directe, pă’ poate vorbesc codificat.

eu scriu ceva ce doar eu o să pot citi

nu are legătură cu reclama la altex. ci cu o realitate, nu ştiu cât de nouă, din medicina de la noi. mie nu-mi place la doctor. mai ales pentru că nu am niciodată impresia că ăia ar şti ce fac. la români, medicina e pe bandă rulantă. câţiva de nu, nu şi apoi mulţi de da, da, da. nici asta n-are legătură cu croissantu’. sunt răspunsurile pe care le dai la un control general de rutină în timp ce te palpează, te mângâie şi te atinge cu un stetoscop rece un doctor oarecare. se semnează, se ştampilează şi se strigă următoru’. bă, No Mo’, tu să nu fii la fel !

la un eveniment de acest gen am participat de curând. după răspunsurile mele s-a constatat că sunt sănătos tun şi deci merit o reducere pentru eventualele boli că poate oricum nu o să le folosesc. mi s-a înmânat un fel de voucher, pe care îl puteţi vedea citind postu’.

şi e linişte

vineri, pe 22, s-a întâmplat. în ziua aia m-am trezit cel mai relaxat şi mai calm din ultimii 2 ani. primul lucru pe care l-am făcut după ce mi-am anunţat şefu’ a fost să fumez ţigara de după. cele mai bune sunt considerate a fi cele de după sex şi de după masă. clar, vine din urmă asta de după demisie. are şansa să se poziţioneze mai bine ca celelalte două, mai ales pentru că are rata de apariţie mai mică.

nu tot ce e pe net e adevărat

eu sunt un mare amator de polemici. dă-mi o temă de discuţie despre care am o idee şi pot, măcar să-ncerc, să aduc nişte argumente pentru a susţine un punct de vedere. nu urmăresc neapărat să demonstrez că e ca mine, ci doar să scot în evidenţă ca poate nu e ca interlocutorul meu. tocmai d’asta, unul dintre citatele mele favorite este: If you can’t convince ‘em, confuse ‘em. al cui aparţine, vezi pe google.

pentru că ăsta e un blog online, să zic ceva şi despre discuţiile online în contradictoriu. aşa, ca paranteză. un avocat american, Mike Godwin, a inventat o lege conform căreia cu cât o discuţie online se întinde pe o durată mai mare, probabilitatea de a folosi drept argument ceva legat de nazişti sau hitler se apropie tot mai mult de 1. postulată în 1989, legea lui Godwin zice că un argument de genul ăsta denotă lipsa unor raţionamente mai în firea lor. cel care-l invocă pe hitler a pierdut, iar discuţia ar trebui să se oprească acolo.

© Eniko Dobrovits

inevitabil, atunci când cineva se rade în cap, apar discuţii legate de modul în care îi va creşte părul. mai des, mai colorat, mai puternic, mai repede. majoritatea aşa cred. mai sunt unii care sunt de altă părere, dar nimeni nu-i crede. bă, ăştia au dreptate !
încă de prin 1920 au fost studii care au tras concluzia că rasul nu influenţează cu nimic creşterea părului.

modul în care creşte părul e controlat de foliculii de păr, care se găsesc imediat sub piele. foliculii respectivi nu sunt influenţaţi în niciun fel de faptul că tu tai nişte păr cu o lamă. ce tai tu, e deja mort. foliculii care determină grosimea firului de păr, culoarea, rata de creştere rămân neafectaţi de faptul că tu te razi sau nu.
povestea se schimbă atunci când scoţi un fir de păr din rădăcină. atunci e posibil să aibă loc anumite reacţii şi să se schimbe ceva. atenţie când vă pensaţi sprâncenele !

să fi fost două biciclete ?

întotdeauna, dacă nu ai antecedente, e mai uşor să scapi de o posibilă acuzaţie. prezumţia de nevinovăţie se aplică întotdeauna, dar se renunţă mult mai uşor la ea în contextul potrivit. spre exemplu, când chiuveta e plină de vase nespălate e normal să dai vina pe ăla care a fost prins deja de câteva ori că a uitat să le spele. mai ales dacă nimeni nu recunoaşte că sunt vasele lui.

omul gândeşte în stereotipuri. asta e soluţia pentru a avea mereu un echilibru în percepţia realităţii. e ca la fotbal, italienii dau un gol şi se apără, englezii aruncă mingi lungi în faţă, românii iau un gol şi nu mai sunt în stare de nimic. fără ele, totul ar fi prea confuz şi prea nou.

simfonia eroTica

Motto: Beethoven bah….ala de-l chema ca pe caine!

Luis-Fernando din episodu’ asta este unu’ mai special. Nu orice Luis-Fernando e prost, ganditor, sufletist. Trebuie sa fie un alt Luis-Fernando care sa compenseze. Azi facem cunostiinta cu o tipologie noua.

Luis-Fernando mananca friptura de vita gatita rare, bea vin rosu in loc de bere, ba si-a mai si tras o narghilea acas’. Este intelectual, vorbeste cu intonatie si gestica, ceva in genu’ lu’ base cand iti spune ca ti-a mai taiat un sfert din chenzina. Se da la femei intr-un stil propriu, imposibil de ratat. Eventual le intinde iPhone-ul propriu sa-si introduca singurele numarul de telefon. Le si ajuta daca nu sunt obisnuite cu touch-screenul. Varianta doi e sa le intrebe cu voce tare, in public, care este id-ul de messenger. Si sa promita ca nu-l spune la nimeni.

cu o gumă de şters şi o bidinea – (imaginea originală © istockphoto.com)

brand-ul turistic al României a iscat discuţii imediat ce a fost lansat. bloggerii autohtoni s-au autosesizat în legătură cu logo-ul şi au scos în evidenţă că nu e nimic original, distinctiv în crearea lui. sursa a fost un depozit online de imagini. copy-paste, un font inspirat de la alte brand-uri de ţară şi isprava-i gata. toată lumea a scris despre asta. în principiu doar despre logo. o să zic şi eu despre logo, dar şi ceva nou.

un exemplu evident e cu poza de mai sus, găsită (probabil) de Bogdan Brânzaş, care e consultant de brand şi designer. din cele patru exemple ne interesează doar alea trei cu frunza mai la fel. cele trei sunt deja folosite drept logo de alţii:

• stânga-sus – Oltchim când e verde (vezi aici)
• stânga-jos – Veleja Park (vezi aici)
• dreapta-jos – changetransport.com fără o roată (vezi aici)