jjgonzales

vise şi/sau visuri ?

visele sunt importante. ele ne animă şi ne dau speranţe. pentru că nu orice vis se visează în somn, alea care devin realitate presupun muncă şi inspiraţie, muncă şi creativitate, muncă şi sacrificiu. rezultatul nu e întotdeauna aşa cum ţi-ai imaginat. aşa s-a-ntâmplat şi cu două vise publicitare. unu’ al lui bcr, celălalt al lui ursus.

fiecare are o reclamă tv care rulează în luna august. nu ştiu care dintre ele e mai slabă, dar bcr ar putea totuşi să aibă un mic avantaj în priviinţa asta.
să le luăm pe rând, deci. începem cu favorita, cu bcr.

unele lucruri ajung mai greu la mine, da’ sunt unele colosale. ăsta e via traficul.org.
la Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2010, copilotul Sebastian Itu a fost magic. indicaţiile lui au fost clare, precise şi de moral. ca să asociaţi şi o faţă vocii, e un interviu mai vechi cu el, de la alt raliu.
dacă-l vezi pe stradă trebuie neapărat să-i strigi avatar mergeeeee !.

© lady7

chiar şi luis-fernando are relaţii care se termină. nu contează dacă amiabil sau nu. important e că se termină. acum câteva luni sau mai bine, luis-fernando s-a despărţit de maria lopes. el zice că el s-a despărţit de ea. ea nu comentează acest aspect. câtă vreme a durat, a fost frumos. floricele şi păsărele le însoţeau fiecare pas. din când în când se mai auzea alintul pe care şi-l şopteau reciproc.

seamănă cu o diaree în duş… dar nu e

zilele însorite din cântecu’ lu’ La Familia cu Honey sunt mai aproape ca niciodată. orice drum, dar mai ales alea prin casele fără aer condiţionat, te face să transpiri sau să te încălzeşti peste limite. soluţia unui om normal este să mai facă din când în când un duş scoţian. că face bine.

aseară am fost la cumpărături. să-mi iau blugi. după ce am probat zeci de perechi (de ce le-o zice perechi, că nu sunt două bucăţi distincte ca la adidaşi ?), am ajuns acasă croit să fac un duş. dacă de obicei intru direct în cabina de duş şi mă răcoresc cu apa rece până ce se mai încălzeşte, acum m-am învârtit un pic prin casă. în timpul ăsta, apa de la duş curgea. când m-am întors în baie, cabina de duş era deja roşiatică.

asta merge şi de sine stătătoare.

am dat peste filmuleţu’ ăsta de mai sus şi mi-am adus aminte de o întâmplare, de fapt de o filozofie din copilărie.

pe la 14 ani mergeam cu un preten către o sală de jocuri. pe vremea aia doar acolo puteai să joci nfs3, worldcup 98, carmageddon, quake3 şi alte minunăţii. pentru mIRC, asl/pls era altă sală. oricum… pe drum îmi povesteşte el despre o puştoaică de la sală. cu o siguranţă în voce, care nu putea să exprime decât certitudine, îmi zice că ea îl place. ea era simpatică, noi nu prea. mai ales el . foarte nesigur şi contrariat îl întreb de unde ştie. am văzut eu cum se uită ea la mine !.
au trecut ani şi am ajuns să mă refer la impresia asta, că o gagică te place, cu următoarele cuvinte: sindromul Petre.

© UniqueNudes

americanii au resolutions de anul nou. românii au împrumutat conceptul şi au decizii a.k.a. hotărâri de anul nou. le vezi la ştiri. în primul rând, e o mare prostie să crezi că viaţa ta se poate schimba doar atunci când nu vor mai fi valabile bonurile de masă luate de-a lungul anului.

ce faci atunci când vrei să iei o decizie în timpul anului ? renunţi ? o amâni până la revelion ? dacă nu vrei îngrămădeală şi să te calce hotărârile altora pe adidaşii abia spălaţi, setează-ţi alarma pentru vară. majoritatea sunt în concediu. easy mode !

în top 10-ul deciziilor, pe ultimul loc se găseşte celebra vreau să-mi pun ordine-n viaţă. într-o eră digitală e clar că începutul trebuie să fie undeva în zona asta. ar ieşi ceva de genul…

un spital din oraşul Leskovac (Serbia) s-a gândit la o metodă simplă de a atrage clienţi noi, dar şi de a îmbunătăţi timpul în care pacienţii ajung la serviciul de urgenţe. pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă.
profitând de faptul că mintea umană nu e în stare să proceseze corect informaţia vizuală, au transformat o bordură oarecare într-o bordură invizibilă.
rezultatele parţiale promit. nimeni nu o poate detecta. nimeni nu-i poate rezista. de la bătrânei până la copchii, bordura respectivă nu iartă pe nimeni.

© agsinthenegatives

la fel cum se credea că e imposibil să-ţi lingi cotu’, unii au crezut că un lucru mai greu ca aerul nu poate zbura, alţii că Beatles nu merită un contract cu o casă de discuri, alţii că Mourinho nu trece de Barca. totuşi, s-au întâmplat.
cum gândesc oamenii ăştia care pot să transforme imposibilul în posibil şi să-i inspire p’ăia de la adidas pentru slogan ?

pe lângă pricepere şi talent, un om are nevoie şi de ambiţie. dacă nu poate să şi-o insufle singur, are nevoie de altcineva care să-i spună ce trebuie să audă. sunt acele discursuri motivaţionale care îţi fac sângele să roiască în vene. asta explică de ce unele echipe ies de la cabine, după pauză, mult mai motivate şi să revină după ce erau conduse. să ne amintim de Liverpool cu Milan în 2005 sau de celebrul Dinamo vs Foresta din 2000.

logou’ la programatori

în ţara asta se fac multe lucruri fără rost. la modă e să faci un grup fără rost pe facebook. să ajutăm animalele, să apărăm Roşia Montană, să ne dea farmivilleu’ mai multe găini. mai arunci o petiţie şi poţi fi mândru dacă în câteva zile se strâng sute, mii de like-uri. problema e că totul se opreşte acolo, pe facebook. de ce ? păi e simplu…

oamenii care se asociază cu acţiunea ta dau doar un like. câţiva mai scriu ceva. toţi aşteaptă. aşteaptă să facă altcineva demersuri, presiuni pentru atingerea obiectivelor. grupul de reformare rămâne ascuns printre celelalte zeci de grupuri asemănătoare la care odată dădeai join, iar acum dai like.