jjgonzales

inspiraţie şi fum de ţigară

ca să joci biliard nu ai nevoie de prea multe. cred că e suficient să ai bani şi răbdare până se eliberează o masă. ca să ajungi să te pricepi la biliard ai nevoie de mult antrenament. nu prea se poate vorbi de talent nativ decât dacă mintea poate să-ţi traseze nişte linii imaginare pentru fiecare bilă în urma ciocnirilor elastice, cum era la unele jocuri de biliard pe computer când voiai să trişezi un pic. în rest, trebuie să joci. cu cât mai mult, cu atât mai bine.

dintre prietenii mei, ăia care se pricep cât de cât la biliard au jucat mult în liceu. mai ales în timpul orelor. pentru ei a fost foarte important că aveau nişte profesori care îi vânau la fiecare oră. decât să ia un 2, mai bine dispăreau până la braserie (acolo erau mesele mai bune) şi jucau. cu cât chiuleai mai mult, cu atât deveneai mai bun la biliard. eu, care o făceam mai rar, luam bătaie din ce în ce mai des de la ăştia.

clătire cu reciclare de apă

mie-mi place mirosul de balsam al rufelor proaspăt spălate. vara, rufele abia scoase din maşina de spălat sunt şi mai mişto. umede, le arunc pe umeri şi mă răcoresc instant până ajung să le întind. dar cam aici se opreşte experienţa plăcută cu rufele şi maşina de spălat. pentru că în rest, maşina de spălat a ajuns să mă streseze. cu ciclurile ei multiple şi sutele ei de rotaţii.

şi asta se datorează unui singur buton care, apăsat, se transformă într-un program bonus. e atât de special încât sunt şanse să-ţi doreşti să ai tot timpul rufele murdare. în unele case i se spune clătire suplimentară. m-am uitat oleacă pe net şi clătirea asta suplimentară adaugă, evident, încă un ciclu de clătire. că de, poate a rămas detergent sau sos iute pe undeva. ciclul suplimentar de clătire poate să fie al doilea, al treilea şi chiar al patrulea ciclu.

© someecards

azi e ziua mea. iar. zi frumoasă ca mine (vezi pe geam sau, dacă citeşti mai târziu, vezi pe net cum a fost vremea). nici acum starea de spirit nu diferă prea mult faţă de data trecută, doar că acum am un cadou garantat . oricum o să zic că-mi place, să fac şi eu pe cineva fericit de ziua mea.

faţă de anii trecuţi, acum e mult mai frig. în plus, prioritar pentru mine e să-mi dau demisia. mulţi nu mă lasă că cică trebuie să am unde să mă duc. mă tentează foarte mult să-mi fac un cadou de ziua mea şi să-mi iau un concediu pe termen nedeterminat. problema o constituie chiria şi întreţinerea. de, dacă ai mei nu mi-au luat casă şi maşină ! tre’ să muncesc pentru ele. dar momentan nu vreau nici una, nici alta.

© Eniko Dobrovits

inevitabil, atunci când cineva se rade în cap, apar discuţii legate de modul în care îi va creşte părul. mai des, mai colorat, mai puternic, mai repede. majoritatea aşa cred. mai sunt unii care sunt de altă părere, dar nimeni nu-i crede. bă, ăştia au dreptate !
încă de prin 1920 au fost studii care au tras concluzia că rasul nu influenţează cu nimic creşterea părului.

modul în care creşte părul e controlat de foliculii de păr, care se găsesc imediat sub piele. foliculii respectivi nu sunt influenţaţi în niciun fel de faptul că tu tai nişte păr cu o lamă. ce tai tu, e deja mort. foliculii care determină grosimea firului de păr, culoarea, rata de creştere rămân neafectaţi de faptul că tu te razi sau nu.
povestea se schimbă atunci când scoţi un fir de păr din rădăcină. atunci e posibil să aibă loc anumite reacţii şi să se schimbe ceva. atenţie când vă pensaţi sprâncenele !

echipa magică, numai că doi erau în concediu

după Albania, o altă nucă tare pentru naţionala României. 0-0 cu Belarus şi deja Chivu & co or să vadă şi următorul turneu final în format HD. la televizor, cum ar zice gspu’. dar pentru microbiştii care citesc blogu’ ăsta am o veste bună: România e totuşi la Campionatul European. corporatist ce-i drept, dar ai ocazia să joci cu Anglia, Franţa, Germania. şi pe teren d’ăla mare, ca la televizor. fotbal adevărat dom’le.

drumul calificării a fost uşor pentru echipa noastră, calificându-ne din oficiu. în schimb, lotul a fost definitivat după o lună şi jumătate de antrenamente şi jocuri şcoală, în urma unui proces riguros de selecţie. în final au rămas cei mai buni 20, care au continuat seria de antrenamente şi jocuri amicale. în total, aproape 3 luni de fotbal.

tradiţie de pe la noi

de multe ori am observat că la Hollywood se obişnuieşte să se lanseze în acelaşi an un grup de filme, toate pe aceeaşi temă. motivul poate să aibă legătură cu faptul că subiectul respectiv e de mare interes, cum s-a întâmplat cu filmele pe tema războiului din Iraq. sau pentru că primul film din serie a avut succes şi poate e o vacă de muls tema aia.
mai e şi varianta mai fantezistă în care toţi scenariştii şi/sau producătorii sunt abonaţi la acelaşi newsletter în care se prezintă trend-urile contemporane. sau toţi au o aceeaşi muză.

© LugburzOxay

aventura mea cu ţigările continuă. dacă timp de 5 zile consecutive şi încă vreo 2-3 am încercat şi reuşit să mă abţin să nu fumez, într-un final m-am decis că încă nu e vremea mea. stres, cuţite mă doboară-ncet, vorba unui cântec. ţigara încă e o alinare plăcută.

iniţial am vrut să renunţ nu doar datorită acelei promisiuni pe care mi-am făcut-o acum multă vreme, când încă aveam speranţe, ci pentru a motiva pe altcineva. această schemă elaborată de sacrificiu calculat a funcţionat la o scală mai mare faţă de ce m-aşteptam. pe lângă persoana pe care o vizasem eu, au mai fost angrenate în această mişcare încă 5, mai mult sau mai puţin datorită mie. partea bună e că trei continuă să nu fumeze de cel puţin 2 săptămâni.

pe vremea când ţigara mergea şi la bucată

gata, de luni nu mai fumez ! (n.m. adică de la 5 iulie 2010)

de ce o decizie aşa pripită după vreo 8 ani de tutun ? e pripită pe dreacu’ ! prin 2006, când un pachet de kent lung era 46 de mii juma’, m-am hotărât ca atunci când preţul pachetului meu de ţigări va depăşi suta de mii, o să mă las de fumat. cam de atunci e poza de mai sus, pe vremea când aveam părul mai mare şi mai creţ.
e şi meritul mamei mele care, din când în când, mă întreba şi când te laşi de fumat ?. eu răspundeam că de ziua următoare. ei bine, data viitoare când o să mă-ntrebe, eu mă voi fi lăsat de fumat de câteva zile.

dacă la ultima scumpire am avut noroc şi preţul s-a oprit la 99 de mii în cap, de la 1 iulie 2010 nu am mai avut noroc. de ce nu m-am lăsat încă de la 1 iulie ? e toleranţa de 3 zile care se aplică oricărei decizii majore. plus că în uikend plec la mare şi e frumos că una dintre ultimele ţigări să fie pe plajă, prin vamă. evident, nu o s-o arunc pe jos.

concurs de proiecte de comunicare neconvenţională pe admasters.ro

m-am tot gândit dacă are rost să scriu postu’ ăsta. dar chiritză îmi mai deschide ochii.

deci. eu tot mai cochetez cu publicitatea şi lucruri adiacente ei. da’ nu mă apreciază nimeni . s-ar putea datora şi faptului că nu mă pricep. un alt motiv, pe care eu încă insist, e că nu am găsit încă oameni care să mă-nţeleagă. teorie care nu ţine, da’ măcar mă ambiţionează din când în când.

un când din ăsta a fost cu ocazia unui concurs de proiecte de comunicare neconvenţională. mi se dădea şansa să schimb ceva. cea mai recentă dorinţă de schimbare a venit după ce am terminat masteru’ de marketing de la ase. după 6 ani juma’ de şcoală în cadrul a două universităţi importante din ţară am concluzionat că am pierdut vreo 8 ani; diferenţa apare din faptul că mai trebuia şi în liceu să mă preocup în mod special de anumite lucruri ca să pot să fac o facultate bună.

izmană sau trening

când eram mic, refuzam să port izmene. mai ales când am fost nevoit să-mi fac vaccin în picior. toţi ne-am dat pantalonii jos. mie-mi place să cred că în ziua aia nu aveam izmene pe mine.
mai târziu, când aş fi vrut o pereche de izmene, nu mai aveam de unde. cred că prin asta a trecut şi omu’ ăsta.