jjgonzales

porţii uriaşe

nu degeaba am pus poza asta imensă. comparativ cu pozele pe care le bag de obicei într-un post, asta e uriaşă. la fel cum e şi porţia de mâncare pe care o găseşti la La Cătălin. La Cătălin e un restaurant ascuns pe o străduţă. nu arată deloc grozav în interior. nici afară pe terasă nu pare cine ştie ce. dar ceea ce e mişto de tot e că are porţii uriaşe de mâncare.

când ajungi prima oară acolo şi un cunoscător îţi spune că ar fi bine să comanzi doar juma’ de porţie, crezi că face mişto de gurmandul din tine. de ceva vreme tot l-am amăgit pe chiritză cu porţiile uriaşe de la La Cătălin şi el simţea nevoia să demonstreze că nicio mâncare nu e prea multă atunci când lui îi e foame. şi ce dacă o porţie e imensă? el poate să mănânce două!

eu scriu ceva ce doar eu o să pot citi

nu are legătură cu reclama la altex. ci cu o realitate, nu ştiu cât de nouă, din medicina de la noi. mie nu-mi place la doctor. mai ales pentru că nu am niciodată impresia că ăia ar şti ce fac. la români, medicina e pe bandă rulantă. câţiva de nu, nu şi apoi mulţi de da, da, da. nici asta n-are legătură cu croissantu’. sunt răspunsurile pe care le dai la un control general de rutină în timp ce te palpează, te mângâie şi te atinge cu un stetoscop rece un doctor oarecare. se semnează, se ştampilează şi se strigă următoru’. bă, No Mo’, tu să nu fii la fel !

la un eveniment de acest gen am participat de curând. după răspunsurile mele s-a constatat că sunt sănătos tun şi deci merit o reducere pentru eventualele boli că poate oricum nu o să le folosesc. mi s-a înmânat un fel de voucher, pe care îl puteţi vedea citind postu’.

© Emile Fernman

cum tot mai multă lume preferă să meargă cu bicicleta la muncă, apare şi necesitatea unei cabine de duş pe care s-o foloseşti înainte de a te aşeza la birou. am văzut aşa ceva în birourile unor manageri. erau americani şi erau personaje din filme. surprinzător, am văzut şi la mine, la muncă. numai că nu prea ai voie s-o foloseşti. la asta contribuie şi faptul că e plasată într-o toaletă pentru persoanele cu dizabilităţi. asta nu a oprit promovarea întregii clădiri de birouri ca fiind una verde şi alte rahaturi corporatiste. deşi e verde, le-a luat un an şi ceva să monteze câteva rasteluri pentru biciclete, chiar dacă cererea exista încă de la început.

însă nu trebuie să fii corporaţie ca să te gândeşti la binele oamenilor. una dintre problemele pe care le au majoritate cluburilor din Bucureşti e îngrămădeala excesivă şi lipsa unei aerisiri care să facă faţă. bineînţeles asta se-ntâmplă în cluburile cu lume. dansezi şi de cele mai multe ori transpiri. e greu să mai arăţi bine când ai sudoare pe faţă şi tricoul/cămaşa e udă. e şi mai nasol dacă puţi şi ea zice să mergeţi la ea. cât de magic ar fi un duş înainte să pleci din club ! mai ales dacă faci clubbing.

seamănă cu o diaree în duş… dar nu e

zilele însorite din cântecu’ lu’ La Familia cu Honey sunt mai aproape ca niciodată. orice drum, dar mai ales alea prin casele fără aer condiţionat, te face să transpiri sau să te încălzeşti peste limite. soluţia unui om normal este să mai facă din când în când un duş scoţian. că face bine.

aseară am fost la cumpărături. să-mi iau blugi. după ce am probat zeci de perechi (de ce le-o zice perechi, că nu sunt două bucăţi distincte ca la adidaşi ?), am ajuns acasă croit să fac un duş. dacă de obicei intru direct în cabina de duş şi mă răcoresc cu apa rece până ce se mai încălzeşte, acum m-am învârtit un pic prin casă. în timpul ăsta, apa de la duş curgea. când m-am întors în baie, cabina de duş era deja roşiatică.

la alde elements

sâmbătă a fost frumos. mai ales afară. nu era nici cald, dar nici frig. o zi potrivită să-l duc pe un amic gurmand la restaurantul tizului său, la La Cătălin, să vedem dacă poate să mănânce tot din farfurie. evident, a putut. la fel şi eu . ne-am odihnit burţile pline, ne-am uitat la un căţel pe arcuri şi am fost prin Herăstrău.

ne-am plimbat molcom pe malu’ lacului şi ne-am oprit la o terasă, pe ponton. elements pe numele ei. frumos acolo. mese albe, scaune tapiţate cu piele. la fiecare mişcare, pantalonii se frecau de pielea de pe scaune şi scoteau un sunet. toată terasa părea că se bese necontenit, contrar statusului social pe care-l afişau clienţii.

un pelican x3

rămân pentru moment la taxiuri. îmi amintesc şi acum, cu drag, de prima oară când m-am urcat într-un taxi de la Pelican. era o Dacie cu toba spartă, dar avea cel mai mic tarif din bucureşti. doar 1,19 RON pe kilometru. am aflat ulterior că toată lumea ştia că Pelican e cel mai ieftin taxi din bucureşti. dacă aveai de mers din băneasă până-n militari, evident era normal să suni la Pelican. cel mai naşpa era că răspundeau cam greu la telefon.

dacă e pe camion, aşa e

intro: post dedicat lui Răzvan, care a bolit ieri la muncă pentru ca altu’ să nu muncească în locu’ lui. sau pentru că nu era în stare să plece acasă pe picioarele lui.

la mine, la corporaţie, săptămâna trecută s-a proptit lângă intrare un mini-tir. prima oară am crezut că e un camion cu ajutoare pentru băieţii care muncesc în clădirea cu multe etaje. mai de-aproape s-a putut observa că nu eram prea departe de adevăr. era cabinetul mobil de la medicover; nu că aş fi ştiut cumva că există. era mare, cu 2 intrări şi 2 ieşiri.

izmană sau trening

când eram mic, refuzam să port izmene. mai ales când am fost nevoit să-mi fac vaccin în picior. toţi ne-am dat pantalonii jos. mie-mi place să cred că în ziua aia nu aveam izmene pe mine.
mai târziu, când aş fi vrut o pereche de izmene, nu mai aveam de unde. cred că prin asta a trecut şi omu’ ăsta.

turnicheţii de la unirii

dimineaţa, când vin la muncă, trebuie să schimb metrou’ la unirii. astăzi am dat nas în nas cu cel mai neinspirat punct de contact ales de nişte oameni. cel mai neinspirat pe ziua de azi.

probabil că în alte ţări, o reclamă de acest gen, la metrou, ar avea o semnificaţie puternică pentru un consumator. la noi, când te gândeşti care e de fapt securitatea de la metrou, ce avantaj şi-ar crea microsoft ?

gunoiu’ în rosario

vine anu’ şi lumea îşi urează de toate. între timp unii îşi mai duc gunoiul.
în unele blocuri ghena e la parterul fiecărei scări. în unele zile miroase infect. în alte blocuri, mai ales în provincie, blocul n-are ghenă. în schimb, e o ghenă a cartierului. prilej bun de a face conversaţie cu vecinii şi de a vedea-o pe violeta cum duce găleata la gunoi.