nu degeaba am pus poza asta imensă. comparativ cu pozele pe care le bag de obicei într-un post, asta e uriaşă. la fel cum e şi porţia de mâncare pe care o găseşti la La Cătălin. La Cătălin e un restaurant ascuns pe o străduţă. nu arată deloc grozav în interior. nici afară pe terasă nu pare cine ştie ce. dar ceea ce e mişto de tot e că are porţii uriaşe de mâncare.

când ajungi prima oară acolo şi un cunoscător îţi spune că ar fi bine să comanzi doar juma’ de porţie, crezi că face mişto de gurmandul din tine. de ceva vreme tot l-am amăgit pe chiritză cu porţiile uriaşe de la La Cătălin şi el simţea nevoia să demonstreze că nicio mâncare nu e prea multă atunci când lui îi e foame. şi ce dacă o porţie e imensă? el poate să mănânce două!

după o primă tentativă de a merge într-o duminică, eşuată pentru că duminica e închis, am ajuns marţi. eram patru. trei dintre noi am comandat jumătăţi de porţii. chiritză, două! un peşte şi un şniţel, plus două porţii de cartofi prăjiţi şi o salată asortată. mai jos se poate vedea cum arăta ce urma el să mănânce. ca reper se poate folosi ţigara care este un kent lung. din păcate ambele porţii au venit pe aceeaşi farfurie. ceea ce nu se vede în poză e un al doilea strat de carne, ascuns sub cel vizibil. pentru o mai bună aproximare, imaginaţi-vă încă o farfurie la fel!

chiritză s-a pregătit pentru acest moment şi nu mâncase nimic toată ziua. dacă reuşea, trebuia să plătesc eu toată mâncarea. a mestecat, a înghiţit ce a mestecat, a mai luat o gură de bere, dar, după aproximativ trei sferturi din ce avea în faţă, a renunţat! ar mai fi putut să intre, dar era periculos. deja se deschisese la cămaşă ca să nu-i sară nasturii (avea şi un tricou pe dedesubt).

premiul de consolare a fost un film la mall. la vip nu mai erau locuri, aşa că am mers într-o sală oarecare ca nişte oameni normali, nu ca unii care aveau burţile pline.
deci, dacă aveţi prieteni gurmanzi care cred că pot mânca orice, invitaţi-i la La Cătălin!

p.s. niccolo m-a bătut în uikend la tenis de masă. am fost în idm unde masa e mai joasă (pentru copii) şi mingile plutesc uşor. el îşi adusese şi paleta de-acasă!

nu are legătură cu reclama la altex. ci cu o realitate, nu ştiu cât de nouă, din medicina de la noi. mie nu-mi place la doctor. mai ales pentru că nu am niciodată impresia că ăia ar şti ce fac. la români, medicina e pe bandă rulantă. câţiva de nu, nu şi apoi mulţi de da, da, da. nici asta n-are legătură cu croissantu’. sunt răspunsurile pe care le dai la un control general de rutină în timp ce te palpează, te mângâie şi te atinge cu un stetoscop rece un doctor oarecare. se semnează, se ştampilează şi se strigă următoru’. bă, No Mo’, tu să nu fii la fel !

la un eveniment de acest gen am participat de curând. după răspunsurile mele s-a constatat că sunt sănătos tun şi deci merit o reducere pentru eventualele boli că poate oricum nu o să le folosesc. mi s-a înmânat un fel de voucher, pe care îl puteţi vedea mai jos.

faţă

verso

deşi locaţia poate părea bună, cabinetul respectiv aducea mai mult a unul de la stat, din urbea mea natală. m-am uitat cu atenţie să înţeleg ce reprezintă preţul acela. valoarea discountului sau valoarea totală ? totuşi, s-ar putea să fie preţul întreg, că m-am uitat eu pe un site.

cum tot sunt eu mai degrabă şomer decât altceva, o metodă practică de a scoate un ban ar fi să stau la intrarea în centrul acela medical cu o grămadă de copii xeroxate ale voucher-ului. 2 lei, băiatu’, da’ ieşi mai eftin ! evident că nimeni nu ar crede că foicica aia cu tuş e pe bune. d’asta nu cred că hârtia aia poate să aducă vreun beneficiu clinicii. din contră, prestigiul ei scade. cu cât arată mai aproape de opera unui puşti din generală, cu atât şi încrederea în serviciile lor scade. pe de altă parte, românului îi plac promoţiile. şi e posibil, doar pentru că e mai ieftin, să se-mbolnăvească dinadins că face o afacere.

şi ajungem la problema din poza următoare. căutând preţuri comparative pentru un consult reumatologic, am dat peste Gral Medical. o consultare de control are 3 opţiuni. 3 doctori. doi cer 60 de lei, unu’ cere 40 de lei. pe care-l alegi ?

mai e ca la promoţii când vine vorba de sănătatea ta ? din punctul de vedere al clinicii, de ce ai prefera să arăţi că ai 2 doctori buni şi unu’ mai prost ? ăla mai ieftin e pus la oha special ca să-i alegi pe ceilalţi doi ? Petre Octavian chiar există ? dacă da, el nu se simte prost ? a avut vreun pacient ?
în medicină cred că ai mai muţi pacienţi dacă practici un preţ peste medie. şi nici nu practici discount-uri pe care le tai cu foarfeca după ce au fost folosite.

până la următoare vizită la doctor ar fi bine să invesitgaţi piaţa, să vedeţi preţurile. dacă vă ia boala prin surprindere, nicio problemă ! vă xeroxez eu nişte reduceri !

post-uri similare:

1. nu cumva să fii bolnav

cum tot mai multă lume preferă să meargă cu bicicleta la muncă, apare şi necesitatea unei cabine de duş pe care s-o foloseşti înainte de a te aşeza la birou. am văzut aşa ceva în birourile unor manageri. erau americani şi erau personaje din filme. surprinzător, am văzut şi la mine, la muncă. numai că nu prea ai voie s-o foloseşti. la asta contribuie şi faptul că e plasată într-o toaletă pentru persoanele cu dizabilităţi. asta nu a oprit promovarea întregii clădiri de birouri ca fiind una verde şi alte rahaturi corporatiste. deşi e verde, le-a luat un an şi ceva să monteze câteva rasteluri pentru biciclete, chiar dacă cererea exista încă de la început.

însă nu trebuie să fii corporaţie ca să te gândeşti la binele oamenilor. una dintre problemele pe care le au majoritate cluburilor din Bucureşti e îngrămădeala excesivă şi lipsa unei aerisiri care să facă faţă. bineînţeles asta se-ntâmplă în cluburile cu lume. dansezi şi de cele mai multe ori transpiri. e greu să mai arăţi bine când ai sudoare pe faţă şi tricoul/cămaşa e udă. e şi mai nasol dacă puţi şi ea zice să mergeţi la ea. cât de magic ar fi un duş înainte să pleci din club ! mai ales dacă faci clubbing.

Stuf Vama Veche, ăsta din Bucureşti, nu are deloc probleme cu aglomeraţia; e mai mult gol. cam aşa e de când am ajuns eu prin capitală. o singură dată a fost plin. asta nu i-a oprit să gândească în perspectivă şi să rezolve încă de acum viitoarele probleme. aşa că ei au pus un duş la toaletă. dintre cele trei cabine, una are duş ! în esenţă, o cabină de duş poate îndeplini rolul primar al unui wc şi la perfecţiune pe cel al unui pisoar . putem să ne gândim la acea cabină de duş ca la un pisoar proiectat pentru ăia beţi care nu mai au ţintă deloc.

conform vorbei picture or it didn’t happen !, eu vă ofer de fapt trei poze. numai că le-am suprapus într-una singură ca să aveţi o perspectivă mai de ansamblu. perspectiva se poate vedea aici. eu n-am făcut duş, că nu am văzut niciun prospop. şi mi-ar fi cam greu să mă şterg cu hârtie, că sunt cam înalt.

dacă în seara asta nu ştiţi unde să ieşiţi sau nu aveţi apă caldă, gândiţi-vă serios să luaţi într-un rucsac un prosop şi un gel de duş, iar apoi să treceţi prin Stuf. intrarea e liberă, dar trebuie să plăteşti 20 de ron pentru un voucher obligatoriu. nişte alcool, trei dansuri şi un duş !

zilele însorite din cântecu’ lu’ La Familia cu Honey sunt mai aproape ca niciodată. orice drum, dar mai ales alea prin casele fără aer condiţionat, te face să transpiri sau să te încălzeşti peste limite. soluţia unui om normal este să mai facă din când în când un duş scoţian. că face bine.

aseară am fost la cumpărături. să-mi iau blugi. după ce am probat zeci de perechi (de ce le-o zice perechi, că nu sunt două bucăţi distincte ca la adidaşi ?), am ajuns acasă croit să fac un duş. dacă de obicei intru direct în cabina de duş şi mă răcoresc cu apa rece până ce se mai încălzeşte, acum m-am învârtit un pic prin casă. în timpul ăsta, apa de la duş curgea. când m-am întors în baie, cabina de duş era deja roşiatică, iar apa se închidea la culoare din ce în ce mai mult.

eu ştiu din experienţa lucrărilor trecute ale Apa Nova că, dacă apa e murdară după nişte săpături, o laşi să curgă mai mult până se decolorează. de data asta a fost exact invers. cu cât o lăsam să curgă mai mult, cu atât se închidea mai mult la culoare. impresia mea a fost că l-au băgat pe unu’ la tocător şi pe urmă în canalizare. întâmplător, a ajuns la mine pe ţeavă.

fiind un om practic am vrut să văd dacă rezultatul e acelaşi şi în cealaltă baie care, teoretic măcar, ar fi pe altă ţeavă. mi-am luat telefonul şi am m-am pus pe aşteptat. atenţie ! urmează scene şocante şi o coloană sonoră potrvită.

post-uri similare:

1. amintiri din trafic
2. motanu’ din liftu’ tău … şi fra’so
3. oameni din telefonu’ meu

sâmbătă a fost frumos. mai ales afară. nu era nici cald, dar nici frig. o zi potrivită să-l duc pe un amic gurmand la restaurantul tizului său, la La Cătălin, să vedem dacă poate să mănânce tot din farfurie. evident, a putut. la fel şi eu . ne-am odihnit burţile pline, ne-am uitat la un căţel pe arcuri şi am fost prin Herăstrău.

ne-am plimbat molcom pe malu’ lacului şi ne-am oprit la o terasă, pe ponton. elements pe numele ei. frumos acolo. mese albe, scaune tapiţate cu piele. la fiecare mişcare, pantalonii se frecau de pielea de pe scaune şi scoteau un sunet. toată terasa părea că se bese necontenit, contrar statusului social pe care-l afişau clienţii.

pentru că ne era şi sete, ne-am luat ceva de băut. dacă unele băuturi au fost alese din meniu, apa plată nu s-a bucurat de acelaşi tratament. totuşi, la sfârşit a fost în centrul atenţiei. o sticluţă de izvorul alb, la 0,5, era 13 RON. dacă eu cumpăr de la butic aceeaşi sticlă dau vreo 2 RON. e posibil ca ei s-o cumpere la 1,5 RON. terasa elements practică un adaos comercial de aproape 1000% pentru o sticlă de apă plată. afacere bună !

dacă te uiţi la distribuţia preţurilor din meniul teraselor mai fandosite, nu ai cum să nu observi că diferenţa de preţ dintre băuturile alcoolice şi nonalcoolice scade comparativ cu magazinele oarecare. e normal să te-ntrebi de ce ? explicaţia mea e simplă, conform lamei lui Occam.

terasele respective sunt de fapt nişte bodegi cu alură de super shmen. locaţia nu e mare brânză. dar reprezintă locul ideal unde pot să epateze anumite categorii de oameni. ăştia nu au bani. unii mai au, dar nu toţi. pe o terasă de genul ăsta ei pot să demonstreze că fac parte din lumea bună. pentru că buzunarul nu-i ajută de cele mai multe ori, atunci când trebuie să comande ceva de băut, mintea lor apelează la rutina cumpărăturilor normale. ce e cel mai ieftin ? păi un suc, o apă, d’astea. instictual, se uită în meniu doar la anumite categorii, dorite a fi acceptabile. dacă un suc e suta de mii, restu’ vor fi clar mai scumpe ! pentru că aşa ar fi în mod normal. astfel, ajung să comande o/un cola pe care dau 0,9 RON.

exploatând naivitatea acestui tip de consumator, terasele umflă preţurile la băuturile cotidiene. însă, apa plată e specială. mai ales dacă o bei cu lămâie. e specială pentru că e în trend, dar mai ales pentru că, din perspectiva costurilor de producţie, ar trebui să fie cea mai ieftină. ca să arăţi că eşti şi tu în trend sau doar pentru că ţi-e sete, comanzi din prima o apă plată. nu mai ai nevoie de meniu. şi pac, ai luat ţeapă !
de admirat ingeniozitatea acestor afacerişti.

studiind nota de plată, cine zice primu’ sau prima ce am comandat eu primeşte din partea mea o sticlă de apă plată. terasa o aleg eu !
nu se pun oamenii prezenţi.

rămân pentru moment la taxiuri. îmi amintesc şi acum, cu drag, de prima oară când m-am urcat într-un taxi de la Pelican. era o Dacie cu toba spartă, dar avea cel mai mic tarif din bucureşti. doar 1,19 RON pe kilometru. am aflat ulterior că toată lumea ştia că Pelican e cel mai ieftin taxi din bucureşti. dacă aveai de mers din băneasă până-n militari, evident era normal să suni la Pelican. cel mai naşpa era că răspundeau cam greu la telefon.

asta era şi frumuseţea brandului. ieftin, dar exclusivist. toţi visau la un drum într-un Pelican, dar puţini aveau ocazia să deschidă uşa unei maşini şi să-ntrebe e liber ?. pelicanul e oricum o pasăre rară la noi în ţară. cu atât mai rar e un Pelican în bucureşti.

de ceva vreme s-au uniformizat preţurile la companiile de taxi din bucureşti (sau măcar asta era ideea). majoritatea taxează 1,39 RON. mai sunt şi unele cu 1,35. e şi o firmă care practică 1,32. parcă, Meridian sau oricum, una cu M. eram băut; nu mai ţin minte.
din grupul celor cu 1,39 face parte, mai nou, şi Pelican. . păcat, dom’le, mare păcat. şi ca durerea să fie mai mare, am văzut primul taxi bmw x3, care era, evident, de la Pelican. rebranding v-a trebuit vouă ? în câţiva ani erau şanse ca definiţia cuvântului pelican în dicţionarul enciclopedic, la punctul 1, să scrie despre cel mai ieftin taxi din bucureşti. abia la punctul 2 să fie definiţia pentru o pasăre dispărută între timp (e o problemă legată de coloniile de pelicani de la noi).

vremurile trec, se schimbă. la fel se-ntâmplă şi cu amintirea celui mai ieftin taxi din bucureşti. în locul ei apare un x3.

post-uri similare:

1. taxi, taxi, ‘ai vino repede

intro: post dedicat lui Răzvan, care a bolit ieri la muncă pentru ca altu’ să nu muncească în locu’ lui. sau pentru că nu era în stare să plece acasă pe picioarele lui.

la mine, la corporaţie, săptămâna trecută s-a proptit lângă intrare un mini-tir. prima oară am crezut că e un camion cu ajutoare pentru băieţii care muncesc în clădirea cu multe etaje. mai de-aproape s-a putut observa că nu eram prea departe de adevăr. era cabinetul mobil de la medicover; nu că aş fi ştiut cumva că există. era mare, cu 2 intrări şi 2 ieşiri.

ceea ce m-a făcut să apreciez acest display a fost mesajul comercial lipit pe camion. deci, de la stânga la dreapta, când unul e bolnav, altul munceşte de două ori mai mult. mai departe se putea citi abonamente de sănătate pentru angajaţi. şi m-am mai liniştit.

de ce mi se pare mie un punct de contact, nu neinspirat, ci pur şi simplu stupid, citiţi în continuare.
înainte de toate se poate admira execuţia reuşită (doar din punct de vedere vizual) cu cei 2 alpinişti care spală geamuri. unul dintre ei se ţine de ceafă, în timp ce al doilea are în mâini două ştergătoare ca să-i facă treaba şi celuilalt. mesajul e adresat exclusiv, şi când zic exclusiv, zic EXCLUSIV angajatorilor. ei pot să se simtă văduviţi când un angajat lipseşte de la muncă.

dar când îmi pui mie în faţa ochilor, mesajul respectiv, când eu mă duc în cabinetu’ vostru mobil să mă faceţi bine, îmi vine să vă dau o flegmă pe clanţă. eu poate sunt bolnav, şi voi îmi reamintiţi că tre’ să mă fac bine ca nu cumva angajatorul să sufere ? sau să mă blamez că nu sunt în stare să muncesc şi îl forţez pe altu’ să-mi facă munca ? un om, care are setul ăsta de priorităţi, sper să nu existe. dacă există, e retard şi îşi merită soarta.

medicover, care-şi mai şi zice medicul tău personal, a comis-o. sloganul putea să atârne lipit pe camion, dar mesajul de comunicare respectiv trebuia livrat în plic la hr sau cui trebuie, sau într-o prezentare cu o audienţă potrivită. în niciun caz, nu expus muncitorului.
da’ poate eu nu intru în target că, vorba aia, eu sunt la medsana. alţi meseriaşi (a se vedea acilişea).

post-uri similare:

1. ca să nu fii copac la interviu
2. dincolo era mai ieftin

ca orice om care nu îşi extrage proteinele din energia solară, ci din mâncare, la prânz mă duc la unul dintre cele câteva restaurante să mănânc ceva. într-o zi mai friguroasă, ca asta de azi, la masa de lângă s-au oprit picioarele din poză. nimic special la blugi. până când au scos la iveală un alt material care se găseşte de obicei pe piciorul unui bărbat. numai că de data asta era vorba de nişte pantaloni de trening sub nişte blugi.
mai mult decât atât, pantalonii de trening erau cu şnur la nivelul gleznelor, ca nu cumva să te tragă frigu’.

când eram mic, refuzam să port izmene. mai ales când am fost nevoit să-mi fac vaccin în picior. toţi ne-am dat pantalonii jos. mie-mi place să cred că în ziua aia nu aveam izmene pe mine.
mai târziu, când aş fi vrut o pereche de izmene, nu mai aveam de unde. cred că prin asta a trecut şi omu’ ăsta. numai că el a ales nişte pantaloni de trening, posibil flauşaţi. cald şi bine sigur îi era. am fost invidios.

somnu’ dinainte de muncă

pentru că nu am ce face, dimineaţa mă duc la muncă. am căştile pe urechi şi dacă nu e miercuri să am caţavencu să-l citesc (mai nou, joia e kamikaze) mă uit la oameni. în imaginea din faţă putem observa două reprezentate a două categorii diferite de vârstă, care împărtăşesc aceaşi pasiune. somnul.
o fi fost somnul de frumuseţe dinainte de muncă ? sau doar un somn ? important e că dom’şoara s-a asigurat că nu o trage curentul. o geacă impresionantă de altfel. în timp ce doamna mai în vârstă are avantajul experienţei, alegându-şi un loc flancat de geaca respectiva.

dar alt lucru vreau să scot în evidenţă. faptul că am învăţat să scot sunetul de la telefon atunci când face poze. într-o altă tentativă am atras atenţia asupra mea în timp ce voiam să fac poză la un miel pe care-l căra o tipă în geantă. mielu’ era viu.
şi în al doilea rând, telefonu’ face poze bune şi fără bliţ. da’ nu tot timpu’.

post-uri similare:

1. programul meu zilnic
2. crima din canalizare
3. amintiri din trafic

dimineaţa, când vin la muncă, trebuie să schimb metrou’ la unirii. astăzi am dat nas în nas cu cel mai neinspirat punct de contact ales de nişte oameni. cel mai neinspirat pe ziua de azi.

se ştie că browser-ul lu’ bill gates a dat multe rateuri în materie de securitate cu plugin-urile şi add-on-urile lui, care erau pe bază de activeX. odată cu ie8 trebuia schimbată imaginea asta. pentru că navigarea şi afişarea tot lasă de dorit, să se insiste deci pe securitate.
probabil că în alte ţări, o reclamă de acest gen, la metrou, ar avea o semnificaţie puternică pentru un consumator. la noi, când te gândeşti care e de fapt securitatea de la metrou, ce avantaj şi-ar crea microsoft ?
pentru cei care ştiu ce înseamnă gecko şi cine e scorseze security, reclama e amuzantă. ceilalţi cred că uită reclama imediat ce-au văzut-o.

dar partea interesantă, abia acum urmează.
ce e mai sus aş fi scris dacă aş fi făcut poza şi aş fi plecat liniştit mai departe. dar, în realitate, alta a fost povestea.

în timp ce făceam poza, securitatea sporită a lui ie8 a venit tiptil în spatele meu şi m-a întrebat ce fac. era agentul de pază de la scorseze. un tip de vreo 40+ de ani, amărât. eu am răspuns că fac o poză la reclamă. şi mă gândeam: ăsta e tot din cadrul campaniei, să arate cât de bună e securitatea sau… ?. imediat am aflat că nu am voie, decât dacă am aprobare de la firmă. întrebat fiind dacă lucrez la firmă eu am ales să zic nu, dar am replicat că lucrez în domeniu. cât de credibil am fost !

dar degeaba. tot nu am voie. dar prin mine le creşte expunerea ziceam eu. şi iar… aş fi avut voie dacă eram de la firmă să arăt la şefii mei că totu’ e bine şi frumos. eu am zis că-mi pare rău şi voi şterge poza. am butonat prin telefon şi iar l-am minţit. el mai mi-a zis ceva (ce anume, e la sfârşitul post-ului), i-am urat o zi bună şi am plecat.

îmi pare rău pentru securitatea sporită de la metrou. mai ales pentru că au nevoie de ochelari să-şi citească ziarul, de un baston să stea în picioare. şi să schimbe naibilor soneria aia asurzitoare, folosită atunci când unul sare peste turnicheţi sau trec doi deodată, cu o melodie la modă. oricum ăia nu se opresc şi nici nu se duce nimeni după ei.
cu securitatea asta s-a asociat microsoft internet explorer 8 ? asta se-ntâmplă când iei reţeta din altă parte, dar nu ai aceleaşi ingrediente.

şi la final, ce mi-a zis agentul de pază înainte să despărţim: ştiu că lucraţi în domeniu, în internet. dacă reclama era la firefox, domeniul ar fi fost mozilla ?
eu cred că internet-ul îl sperie pe acel agent de pază.

vine anu’ şi lumea îşi urează de toate. între timp unii îşi mai duc gunoiul.
în unele blocuri ghena e la parterul fiecărei scări. în unele zile miroase infect. în alte blocuri, mai ales în provincie, blocul n-are ghenă. în schimb, e o ghenă a cartierului. prilej bun de a face conversaţie cu vecinii şi de a vedea-o pe violeta cum duce găleata la gunoi.

de Crăciun am fost p’acasă. pentru că nu am voie sa fumez în casă, când simt nevoia de o ţigară dau o tură în jurul blocului. dacă tot cobor, mai duc şi gunoiul. poza de mai sus am făcut-o a doua zi de Crăciun. e tot mai greu să scapi de gunoi, oricare ar fi el. partea bună a lucrurilor e că în viitor nu mai trebuie să te duci să arunci gunoiul; vine el la tine.

ai fi putut să crezi că în roşiorii de vede sunt atât de multe violete (tot e la modă culoare asta) încât băieţii de la firma de salubrizare se tot opresc s-o admire şi uită să presteze.
dar explicaţia e alta. în septembrie, firma care se ocupă de colectarea deşeurilor menajere a refuzat să-şi mai facă meseria pentru că nu există o groapa de gunoi autorizată. cea veche, însă, te-ntâmpină politicos de fiecare dată când treci cu trenul spre craiova. e pe malul drept al râului Vedea şi o poţi admira pe deplin pentru că trenul trebuie să traverseze încet podul. bine că nu o mai folosesc, pentru că Vedea ar fi devenit în curând un râu de gunoaie, deşi nici acum nu e departe.

odată cu trecerea în noul an eu îmi doresc ca în ţărişoara asta să fie mai puţine gunoaie. mai ales la guvernare.
la mulţi ani !

post-uri similare:

1. aruncaţi gunoi, ne piş*m pe voi
2. profesorul universitar şi yala de la ghenă