jjgonzales

simfonia eroTica

Motto: Beethoven bah….ala de-l chema ca pe caine!

Luis-Fernando din episodu’ asta este unu’ mai special. Nu orice Luis-Fernando e prost, ganditor, sufletist. Trebuie sa fie un alt Luis-Fernando care sa compenseze. Azi facem cunostiinta cu o tipologie noua.

Luis-Fernando mananca friptura de vita gatita rare, bea vin rosu in loc de bere, ba si-a mai si tras o narghilea acas’. Este intelectual, vorbeste cu intonatie si gestica, ceva in genu’ lu’ base cand iti spune ca ti-a mai taiat un sfert din chenzina. Se da la femei intr-un stil propriu, imposibil de ratat. Eventual le intinde iPhone-ul propriu sa-si introduca singurele numarul de telefon. Le si ajuta daca nu sunt obisnuite cu touch-screenul. Varianta doi e sa le intrebe cu voce tare, in public, care este id-ul de messenger. Si sa promita ca nu-l spune la nimeni.

după ce treci de treizeci

30 de ani si habar n-am ce vreau de la viata mea, cu cateva mici exceptii

La 15 ani cel mai tare lucru mi se parea sa fii in clasa a 11-a. Puteai sa-ti iei carnet de sofer, erai indeajuns de mare incat sa nu te ascunzi prin liceu de frica altora mai mari, si nici nu aveai stresuri cu bacul sau cu admiterea la facultate.

La 18, eram si a 11-a, am luat si carnetul, si nu mi se parea ca lucrurile sunt cu mult mai faine decat cand eram in a 9-a. Dar deja mi se parea ca mersul la facultate este o chestie mult prea misto, si abia asteptam sa se intample. Plecai de acasa, stateai singur, erai o pushlama fara sa trebuiasca sa ii spui lu’ mama ca vii la 2-3 acasa, sau sa-l trimita pe tata sa te ia de la discoteca.

Si asa mai departe… Intotdeauna aveam senzatia, si cu siguranta toti avem cam aceeasi perspectiva, ca oamenii sunt semnificativ diferiti daca au cativa ani in plus. Evident, realitatea e usor diferita. Eu de exemplu nu ma simt cu mult diferit fata de acum 5 ani de exemplu… Si as fi bagat mana-n foc ca ar fi trebuit sa fie cu totul alta situatia

Ce s-o mai lungim, aveam cateva chestii pe care le-am pus pe hartie pentru valoarea de 30…

© amanda

A trecut mai bine de o săptămână de la ultima mea confesiune.

Însă timpul acesta nu a fost petrecut în limitele regulilor la care m-am obgligat aici, în faţa ta şi a elefantului tău, să le respect. Oooo, nuuu, am căzut din căruţă şi m-am lovit de adevărul dur al fiinţei mele slabe (un strop melodramatic pentru audienţa feminină din sală), de o slăbiciune pe care speram să o pot învinge de data aceasta, dar se pare că voinţa dinţişorului dulce a fost prea puternică pentru mine.

Ce a ales Atotputernicul Dinţişor de data aceasta pentru mine?

© veer

Cine se aştepta ca autoarea (viitoare suplă autoare) a acestor posturi să fie pricepută cu tigaia în mână, ei bine, ha-ha, ţeapă ! Din păcate pentru mine, nici nu m-am născut cu cratiţa-n mână şi nici nu am pus mâna pe ea până acum, ceea ce face misiunea Montignac cu atât mai dificilă .
În schimb, aşa cum spunea sloganul liceului din Focşanigeles: Perseverentes vincent (adică cei ce insistă ca fraierii, ajung să reuşească în final).

total drama island

Pentru că decizia mea de viaţă sănătoasă de la începutul anului include şi mişcarea musculaturii atrofiate, m-am decis azi să bag un cardio mic în pauza de prânz la minunata sală din incinta la fel de minunată a companiei în care activez.

Un lucru important de precizat este faptul că în urma unor alte serii de rezoluţii eşuate, când am mai încercat să zvâcnesc un muşchi pe la sală, mi-am lăsat echipamentul (teneşi, pantaloni scurţi de la decathlon, bustieră, maieu şi tricou) în vestiar, într-un dulap încuiat.

de la b phat la b flat

Q: Cum de pot franţuzoaicele ?
A: Montignac aka singurul francez simpatic.

Spre deosebire de cum le place femeilor să creadă când încep o dietă – că efectele se văd imediat, că merită câteva săptămâni/luni de chin şi înfometare dacă rezultatul este încadrarea perfectă în skinny jeans şi în normele de “frumuseţe” – , frantzuzu’ (copyright JJ) Montignac încearcă să mă convingă de cu totul altceva.