jjgonzales

dacă nu eşti unul dintre cei 279.404 de indivizi (asta luni, 21 Noiembrie) care au văzut delfinii maidanezi din Dâmboviţa, ai mai jos şansa să te pui la curent. după ce-l vezi p’ăsta, aruncă un ochi şi la rechinu’ din Amsterdam. şi apoi dă-ţi cu părerea, ca tot românu’!

o crimă la băiatu’?

I’m not talking about an isolated incident or just one killer. It’s a crime that happens at least once every day and no matter who did it, everybody gets away with it. And I’m pretty sure it happened to you too, but chances are that, until now, you weren’t aware of it. Still, it’s no murder mystery either; corpses lie there and not even a funeral ceremony is held.

The victims are ideas. This is the reality of Advertising. It’s not easy to come up with something that is creative, strategic, smart, concise, legal and campaignable. It’s not easy to do something your partner, creative director, account executive, client service director, planners, CEO, client, user, shopper will like.

inspiraţie şi fum de ţigară

ca să joci biliard nu ai nevoie de prea multe. cred că e suficient să ai bani şi răbdare până se eliberează o masă. ca să ajungi să te pricepi la biliard ai nevoie de mult antrenament. nu prea se poate vorbi de talent nativ decât dacă mintea poate să-ţi traseze nişte linii imaginare pentru fiecare bilă în urma ciocnirilor elastice, cum era la unele jocuri de biliard pe computer când voiai să trişezi un pic. în rest, trebuie să joci. cu cât mai mult, cu atât mai bine.

dintre prietenii mei, ăia care se pricep cât de cât la biliard au jucat mult în liceu. mai ales în timpul orelor. pentru ei a fost foarte important că aveau nişte profesori care îi vânau la fiecare oră. decât să ia un 2, mai bine dispăreau până la braserie (acolo erau mesele mai bune) şi jucau. cu cât chiuleai mai mult, cu atât deveneai mai bun la biliard. eu, care o făceam mai rar, luam bătaie din ce în ce mai des de la ăştia.

acum vreo 2 luni aveam mai multe lucruri. la majoritatea am ales să renunţ. din păcate, timpul e unul dintre ele. în rarele momente când mai găsesc câte-un pic din el, aleg să pierd vremea. dar cu folos! ăsta e şi un fel de avertisment legat de lucrurile care or să apară mai des pe blogu’ ăsta. or să fie mai degrabă în genul de mai jos.

mie-mi place să merg la cinema. şi prefer să nu fie un mall. că e scump şi mai ales că preţurile sunt mari. mie-mi place cum arată cinematograful vechi, cu sunetul de rolă pe fundal şi imaginea un pic neclară. mă piş pe efectele 3D şi avatar-uri. plus că în cinema-ul din mall lumea nu prea vine să se uite la filme. p’ăştia aş vrea să-i văd daţi afară.

în post o să vizionaţi două reclame. una pentru Nissan, alta pentru Renault. amândouă la maşini electrice. pentru cei care nu ştiu, cele două firme au pus-o de un parteneriat strategic prin 1999. s-ar putea ca o parte din înţelegere să facă referire şi la partajarea unor resurse. asta face sens mai ales când ai o campanie peste ocean la Nissan şi una mai aproape, pentru Renault.

mai sunt 12 zile până la deadline-ul concursului! două dintre pozele participante au luat un avans considerabil şi e posibil să se fi desprins în câştigătoare. dar 80 şi ceva de like-uri nu mă sperie pe mine! eu vrea să-mi câştig geanta de laptop înapoi.

pentru cei care contestă participarea mea la propriu-mi concurs, regulamentul nu interzice asta . şi ca să aveţi şi voi ceva de câştigat din toată afacerea asta, după ce îmi voi înmâna premiul o să fac un mic experiment. cred că social ar fi cea mai bună caracterizare.

când ţi-o furi

lucrurile serioase nu mai pot fi amuzante. devine din ce în ce mai clar că nu mai poţi să faci haz de necaz aşa cum era odată, deşi asta ne definea cândva pe noi, românii. bancurile devin proaste pentru că “nu ai cum să spui aşa ceva“! nici măcar în glumă!

ştie careva bancu’ cu Bulă care era internat într-un spital de handicapaţi? cică mai mulţi pacienţi sunt puşi să aplaude. cei care reuşesc vor primi o îngheţată. evident, primii doi nu reuşesc. vine rândul lui Bulă şi ăsta reuşeşte. fericit, primeşte îngheţata. aici e importantul jocul de scenă al povestitorului: Bulă duce îngheţata spre gură, numai că rateaza ţinta şi şi-o lipeşte de frunte.

cam aşa sunt de 2 zile şi-un pic © jared chapman

profit de scurtele momente în care nu am febră ca să vă zic să nu umblaţi în tricou chiar dacă e soare şi cald afară! eu am făcut asta marţi împreună cu un amic şi acum zacem amândoi, fiecare în camera lui. doar o tuse zdravană a celuilalt ne aminteşte că nu suntem singuri. noroc cu prietenii care cumpără nurofen şi banane, pe care le lasă tiptil la marginea patului. de-aici veşnica dilemă cu ce-ţi doreşti; sănătate sau noroc? eu eram de părere că dacă ai noroc, ai noroc să fii şi sănătos. acum nu mai cred la fel de tare!

© Rokai Attila

bănuiesc că mulţi dintre voi au văzut groundhog day cu Bill Murray. dacă nu, ar cam trebui s-o faceţi. în film, Bill Murray are norocul să se trezească în fiecare dimineaţă în aceeaşi zi (calendaristică). ca şi când ai pune o singură melodie pe repeat. ca să concluzionezi dacă ţi-ai dori sau nu să ţi se întâmple aşa ceva, ar fi bine să te uiţi la el.

de 3 zile experimentez propriul meu episod în genul ziua cârtiţei. în clădirea unde lucrez e un chioşc. are reviste, suc şi ţigări. eu mă duc de obicei să-mi cumpăr pachetul aproape zilnic de kent lung. acum 3 zile a apărut în chioşc o domnişoară de la BAT, care face promoţie la kent hd şi nu mai ştiu ce mai zice ea. mie-mi plac promoter-iţele în general. nu mă interesează ţigările lor pentru că le prefer pe-ale mele. încerc să le iau peste picior şi sunt mulţumit când există şi reversul medaliei.