dacă nu eşti unul dintre cei 279.404 de indivizi (asta luni, 21 Noiembrie) care au văzut delfinii maidanezi din Dâmboviţa, ai mai jos şansa să te pui la curent. după ce-l vezi p’ăsta, aruncă un ochi şi la rechinu’ din Amsterdam. şi apoi dă-ţi cu părerea, ca tot românu’!

dacă ai fi văzut doar primul filmuleţ, probabil ai fi apreciat ideea şi execuţia. te-ar fi ros şi un pic de invidie, că e omenească. dar mult mai bine te-ai simţit după ce l-ai văzut pe cel de-al doilea. ai găsit motivul să-i înjuri pe plagiatorii ăia de 3 lei care credeau că pot să te mintă. dar tu nu eşti prost, bă! i-ai prins! bravo!

dar ‘ai să judecăm un pic situaţia. în 2010 apare un filmuleţ cu un rechin prin Amsterdam şi mâncare de la kfc. un an mai târziu, dăm peste 2 delfini prin Dâmboviţa şi o pungă de covrigi de Buzău. destul de similare cele două astfel încât să existe o probabilitate destul de mare ca precedenţa lor să nu fie neapărat întâmplătoare. e plagiat sau nu?

răspunsul e simplu. n-ai de unde să ştii! tu, că cei care l-au făcut ştiu foarte clar. dar să fii berbec să spui că sigur e vorba de plagiat doar pentru că ăla a apărut cu 1 an înainte, e o dovadă de lipsă de inteligenţă. pentru asta am şi argumente.

#1 într-o vreme în care sunt printre cei puţini care mai câştigă premii de creativitate, Propaganda trebuia să se aştepte la o corecţie în cazul în care încerca să facă o mânărie şi să fure cu bună ştiinţă o reclamă mai veche. erau şanse mici, în cazul în care ar fi ales să plagieze, să fi sperat că nimeni nu o să-i prindă.

#2 în lume e o teorie care se numeşte multiple discovery. echivalentul în română nu ştiu care e. nu l-am găsit. probabil nici n-avem din moment ce nimeni nu pare să ia în calcul varianta asta. treaba cu descoperirea multiplă presupune că acelaşi lucru poate fi gândit de doi sau mai mulţi oameni complet independent şi mai mult sau mai puţin simultan. sunt şi o grămadă de exemple.

având o bază de informaţie asemănătoare, probabilitatea ca două minţi să producă acelaşi lucru e mare. cu două ouă şi făină probabil facem amândoi clătite. băieţii de la Propaganda care au scos povestea cu delfinii maidanezi sunt cel mult naivi, dar nu neapărat plagiatori. şi asta pentru că ar fi trebuit să caute dacă nu cumva ceva asemănător a fost deja făcut. asta sigur e vina lor!

acum îmi aduc aminte o mică anecdotă din liceu. o lucrare de control sau o teză la o materie mai ştiinţifică. profu’ se întoarce cu rezultatele. primul lucru pe care îl întreabă e Vasile şi Ion! care după care a copiat?, pentru că la el nu se copia şi chiar avea grijă să nu se întâmple. ăştia doi rămân mască. v-am dat la amândoi 4. dacă nu recunoaşteţi, vă dau 2! problema 4 e identică. era aia mai grea. ei încearcă să se apere, dar fără rezultat. profu’ îi cheamă la catedră să le-arate lucrările. unu’ se ridică de pe rându’ de la geam, altu’ de pe rândul de la perete. profu’ se uită la ei. da’ la teză… de ce v-aţi mutat unu’ lângă altu’? ăştia zic că au stat fiecare în banca lui, că nu s-au mutat. profu’ nu voia să-i creadă. colegii spun şi ei că cei doi au stat pe rânduri diferite. forţat să aleagă între incapacitatea lui de a nu ne lăsa să copiem şi faptul că poate chiar nu au copiat, a ales varianta a doua. oricum le-a dat mai puţin decât meritau, doar pentru că el nu putea să conceapă că doi elevi au gândit la fel.

pentru cei care încă nu pot să creadă că până şi o scriere a unei idei complexe poate fi replicată independent silabă cu silabă şi, în plus, au timp liber, pot să arunce un ochi peste seria Everything is a Remix. vorbeşte şi de plagiat, şi de multiple discovery şi de alte lucruri.

I’m not talking about an isolated incident or just one killer. It’s a crime that happens at least once every day and no matter who did it, everybody gets away with it. And I’m pretty sure it happened to you too, but chances are that, until now, you weren’t aware of it. Still, it’s no murder mystery either; corpses lie there and not even a funeral ceremony is held.

The victims are ideas. This is the reality of Advertising. It’s not easy to come up with something that is creative, strategic, smart, concise, legal and campaignable. It’s not easy to do something your partner, creative director, account executive, client service director, planners, CEO, client, user, shopper will like.

The life of an idea is not that precious to us all. We don’t care how many we produce in incubators called brainstorming sessions. We easily let go of those that were born from a beautiful romance story. More often than so, we crave for one night stands that produce an idea just in time for the deadline in the morning. We are insensitive!

Every idea must survive the firing squad. There’s no such thing as friendly fire. Everybody has his weapon locked on the target, just waiting for a reason to pull the trigger. Client or agency, we all love killing ideas. We chose not to care. Because this is the only way that, in the end, can produce a result.

Our job is to kill ideas. Believe or not, this is why you work in an agency or represent a client. And it’s almost like we are disappointed when an idea gets through. But that idea doesn’t just survive, it becomes immortal in our mind, especially in the minds of the consumers. That idea is the one that learned from all the others that are dead now.
We need casualties of war. We also need time to kill. Because this is the only way we can make sure that this is the idea we want to become immortal.

Advertising is mass murder… and that’s how it should be!

ca să joci biliard nu ai nevoie de prea multe. cred că e suficient să ai bani şi răbdare până se eliberează o masă. ca să ajungi să te pricepi la biliard ai nevoie de mult antrenament. nu prea se poate vorbi de talent nativ decât dacă mintea poate să-ţi traseze nişte linii imaginare pentru fiecare bilă în urma ciocnirilor elastice, cum era la unele jocuri de biliard pe computer când voiai să trişezi un pic. în rest, trebuie să joci. cu cât mai mult, cu atât mai bine.

dintre prietenii mei, ăia care se pricep cât de cât la biliard au jucat mult în liceu. mai ales în timpul orelor. pentru ei a fost foarte important că aveau nişte profesori care îi vânau la fiecare oră. decât să ia un 2, mai bine dispăreau până la braserie (acolo erau mesele mai bune) şi jucau. cu cât chiuleai mai mult, cu atât deveneai mai bun la biliard. eu, care o făceam mai rar, luam bătaie din ce în ce mai des de la ăştia.

cu timpul am ajuns să evit să mai joc cu ei pentru că nu mai avea farmec. singurele dăţi când o mai făceam, era vorba de un pariu. odată mi s-au dat 8 meciuri în faţă până la 10. eu eram considerat mult prea prost că să fiu în stare să iau 2 până când adversaul meu ajungea la 10. dar a fost o noapte magică şi am câştigat chiar primele 2 jocuri . evident, ulterior am evitat pe cât posibil să acord revanşa.

da’ timpul a mai trecut, ăla pe care l-am bătut în seara aia şi-a luat un tac. apoi încă unul, mult mai performant şi mai scump. a început să bată chiulangii din ce în ce mai buni. merge la turnee şi se-ntâmplă şi să câştige. dacă de multe ori taxa de participare se rezumă doar la bani, la turneul ăsta trebuie un post pe un blog. fiind oarecum considerat un bloger, că aşa scrie pe afiş, scriu postu’ ăsta şi el are ocazia să mai bată pe careva.

dacă vreţi să vedeţi un duel al chiulangiilor care au blog-uri sau prieteni cu blog, daţi o fugă funland şi fumaţi mult. în fum de ţigară au învăţat să joace. doar aşa o să fiţi siguri că sunt condiţiile ideale de un biliard ca pe vremuri.

acum vreo 2 luni aveam mai multe lucruri. la majoritatea am ales să renunţ. din păcate, timpul e unul dintre ele. în rarele momente când mai găsesc câte-un pic din el, aleg să pierd vremea. dar cu folos! ăsta e şi un fel de avertisment legat de lucrurile care or să apară mai des pe blogu’ ăsta. or să fie mai degrabă în genul de mai jos.

mie-mi place să merg la cinema. şi prefer să nu fie un mall. că e scump şi mai ales că preţurile sunt mari. mie-mi place cum arată cinematograful vechi, cu sunetul de rolă pe fundal şi imaginea un pic neclară. mă piş pe efectele 3D şi avatar-uri. plus că în cinema-ul din mall lumea nu prea vine să se uite la filme. p’ăştia aş vrea să-i văd daţi afară.

cineva mi-a auzit dorinţa. numai că pe alt continent. nu o să ajung eu să vă un film pe-acolo, dar cred că e o experienţă unică, mult diferită faţă de cum e pe la noi. filmuleţul explică tot. în acelaşi timp e o formă de promovare pe care NU o s-o vezi probabil niciodată, ‘ai prea curând, în România. pentru că niciun brand, indiferent cât de mic şi neconvenţional ar fi, nu cred că are încă atâtea oi (nu oaie) să facă ceva asemănător.

post-uri similare:

1. pentru prima oară, ceva original din China
2. troubleshooting pentru începători
3. de Crăciun fă-mi cadou număru’ tău de telefon

mai jos or să fie două reclame. una pentru Nissan, alta pentru Renault. amândouă la maşini electrice. pentru cei care nu ştiu, cele două firme au pus-o de un parteneriat strategic prin 1999. s-ar putea ca o parte din înţelegere să facă referire şi la partajarea unor resurse. asta face sens mai ales când ai o campanie peste ocean la Nissan şi una mai aproape, pentru Renault.

până la urmă e vorba de cost effectiveness. şi dacă tot ai un concept creativ bun, de ce să mai inventezi altul. pur şi simplu adaptezi scenariul spotului de la continent, la continent. singurele diferenţe sunt cele legate de obiceiurile oamenilor. în rest, la fel, până şi pana prostului! după ce vizionaţi filmuleţele, mai e un link.

s-ar putea ca spoturile astea să fie gândite şi produse în urma logicii de mai sus. asta ar explica şi data la care au fost postate filmuleţe pe youtube, ambele apărând în aceeaşi zi. singura chestie care complică povestea e o altă reclamă. Mitsubishi a scos încă de prin Martie ceva care, ghici, zice acelaşi lucru! nu ar fi mirare mare să existe un alt spot, mai vechi, pe aceeaşi idee .

de ce să fii original când ai o soluţie care funcţionează?

mai sunt 12 zile până la deadline-ul concursului! două dintre pozele participante au luat un avans considerabil şi e posibil să se fi desprins în câştigătoare. dar 80 şi ceva de like-uri nu mă sperie pe mine! eu vrea să-mi câştig geanta de laptop înapoi.

pentru cei care contestă participarea mea la propriu-mi concurs, regulamentul nu interzice asta . şi ca să aveţi şi voi ceva de câştigat din toată afacerea asta, după ce îmi voi înmâna premiul o să fac un mic experiment. cred că social ar fi cea mai bună caracterizare.

într-o locaţie pe care o stabilim de comun acord, o să agăţ geanta respectivă. dintr-un loc bine ascuns de trecători o să filmez reacţia oamenilor care trec pe lângă geantă. în plus, o să încerc să fac un zoom pe cel care se încumetă să o ia, ca să ne dăm seama cine ar purta aşa ceva. vreodată!

să câştig deci! poza mea din concurs e aici. nu uita că mai întâi tre’ să fi dat like la pagina de facebook.

post-uri similare:

1. concurs cu poze şi premii
2. eu când vreau să văd un film, vreau să-l văd

pentru că tot am intrat în lumea bună a blog-urilor care au şi pagină pe facebook, trebuie inaugurată în vreun fel această realizare. şi cum altfel s-ar putea face asta decât printr-un concurs. exact, concurs pe facebook. d’ăla cu like-uri . numai că o să fie un concurs mişto care are chiar şi premii! mai întâi despre tematica acestui concurs fabulos.

pentru că întotdeauna a fost greu să zic despre ce e blogu’ ăsta, acum o să forţez o poziţionare. blog-ul ăsta e în principiu despre oameni. despre poveştile interesante ale unora, despre cum îi văd eu, despre tipologii, despre relaţiile dintre ei, despre lucruri mişto pe care le fac. câteodată mai zic câte ceva şi despre vreo reclamă, dar numai dacă are un impact social mai de soi. dacă nu sunteţi de acord sau nu vă convine, atunci consideraţi că scriu despre ce-mi place mie !

REGULAMENT
tocmai d’asta concursul o să fie despre oameni. mai exact, poze cu oameni. dar nu orice fel de oameni, ci prieteni. că aştia sunt cei mai mişto oameni, că doar nu degeaba îţi sunt prieteni! tot ceea ce trebuie să faci e să găseşti sau să faci o poză mişto cu unul dintre prietenii, prietenele tale. mişto poate să însemne amuzant, stupid, interesant, imposibil, fermecător, nemaivăzut sau ce vrei tu. pentru protecţia anonimatului se acceptă şi poze în care faţa subiectului este blur-ată intenţionat .

odată ce ai poza asta, nu mai trebuie decât să o postezi pe wall-ul blog-ului (adică aici) cu o scurtă descriere sau mesaj. şi apoi să strângi like-uri. cu cât mai multe, cu atât mai bine.
astfel ai şansa să câştigi unul dintre cele două premii: o geantă de laptop sau o pereche de căşti (pozele mai jos un pic). Canyon amândouă. clasamentul final se va face după numărul de like-uri.

băieţii pot câştiga numai geanta. fetele au garantate căştile. deci, primul băiat din clasament se alege cu geanta, iar prima fată cu căştile. dacă pe primul loc e o fată, atunci ea îşi va alege unul dintre cele două premii, urmând ca celălalt să se asigneze următorului clasat. restricţia legată de căşti se menţine în continuare. adică, e posibil ca băieţii să nu câştige nimic!

deadlineu’ e pe 22 aprilie, orele 23:59

premiul universal

premiul doar pentru fetiţe

dacă vă întrebaţi de unde căştile şi astea, răspunsul e simplu: în urma Şcolii ADC am primit şi eu nişte premii. printre ele şi cele două din pozele de mai sus. fiind un concurs de advertising şi cum publicitarii sunt probabil cei mai hipsteri, s-a considerat că premiile vor fi potrivite. să nu înţelegeţi că mie nu-mi plac! sunt ok, dar nu pentru mine . eu sunt un alt fel hispter.

aşa că am luat decizia să le dau mai departe cui îi plac. şi chiar dacă nu-ţi plac ţie, poţi să le câştigi şi să le dai cui vrei tu! sau poţi doar să participi, ca la olimpiade.
oricum, eu vă urez succes!

p.s. dacă nu ştiţi ce să faceţi cu poza, e un link sus de tot pe pagina de facebook intitulat Photo sau Fotografie. daţi click şi uploadaţi poza de pe hard. cineva nu poate să dea like la poză decât după ce a dat mai întâi like la pagina de facebook . regulamentul e disponibil şi pe pagina de facebook a blog-ului, în secţiunea concurs cu poze şi premii.

post-uri similare:

1. vreau să-mi câştig concursu’

lucrurile serioase nu mai pot fi amuzante. devine din ce în ce mai clar că nu mai poţi să faci haz de necaz aşa cum era odată, deşi asta ne definea cândva pe noi, românii. bancurile devin proaste pentru că “nu ai cum să spui aşa ceva“! nici măcar în glumă!

ştie careva bancu’ cu Bulă care era internat într-un spital de handicapaţi? cică mai mulţi pacienţi sunt puşi să aplaude. cei care reuşesc vor primi o îngheţată. evident, primii doi nu reuşesc. vine rândul lui Bulă şi ăsta reuşeşte. fericit, primeşte îngheţata. aici e importantul jocul de scenă al povestitorului: Bulă duce îngheţata spre gură, numai că rateaza ţinta şi şi-o lipeşte de frunte.

bancu’ ăsta era amuzant pe vremuri. acum nu cred că mai e. acum e un banc prost! mai ales pentru că am zis handicapat. dacă aş fi formulat altfel, să fi zis spital de nebuni, cel mai probabil nu ar fi deranjat pe nimeni, că nebun e prea generic. am impresia că lumea a devenit prea sensibilă la orice legătură sau chiar nuanţare a unui subiect mai sensibil. orice subiect serios şi sensibil a devenit tabu atunci când ai fi vrut să zici o poantă.

singurele dăţi când poţi să faci mişto pe o temă serioasă e atunci când faci mişto de tine. în rest, e revoltător!

aşa ajungem la reclama lu’ Cosmote. poţi să dai click pe poză (de sub titlu) s-o vezi în întregime. sau să intri aici, pe facebook, să vezi toată povestea. directorul executiv al Fundaţiei Sensiblu s-a autosesizat (în paranteză, după ce s-a terminat campania) că o machetă de presă a Cosmote promovează violenţa domestică pentru că îl arată pe un tip cu un ochi umflat şi îţi dai seama din text că gagica-sa i-a pălit vreo două. şi a scris asta chiar pe wall-ul lui Cosmote România, care a şi dat clasicul răspuns că nu au vrut să insinueze aşa ceva.

interesant că discuţia s-a purtat pe facebook. mai interesant că unul dintre argumentele Cosmote a fost că eroul principal râde, nu este afectat. adică, dacă pui un zâmbet sau creezi o aniteză p’acolo ca să fine şi de bine şi de rău, înseamnă că totul e ok. directorul executiv insistă că această reclamă este jignitoare şi o manifestare a toleranţei faţă de violenţa în cuplu.

eu cred că directorul executiv al Fundaţiei Sensiblu mă face prost. şi pe toţi ăilalţi despre care crede că nu sunt în stare să discearnă diferenţa dintre tenta umoristică şi realitate. oricine înţelege că e ok ca o femeie să-şi bată prietenul sau soţul are deja o problemă. şi e vorba de o problema care nu are napărat legătura cu violenţa domestică. bineînţeles că există posibilitatea ca reclama s-o activeze pe vreo gagică să-i ***ă vreo paişpe la boyfriend că nu a lăsat jos colacu’ de la budă. dar e cam mică!

ca să merg şi mai departe, eu cred că mimozele care sunt deranjate de execuţii de genul ăsta au şi ele nevoie de o mişcare de amploare care să-i apere d’ăştia ca mine, care îi consideră ciudaţi. eu nu înţeleg cum îşi definesc ei limita a ceea ce trebuie comentat sau nu. o fi în funcţie de domeniul de activitate!? pentru că Fundaţia Sensiblu are o campanie, zic eu reuşită, împotriva violenţei în familie; poţi s-o vezi pe nuepoveste.ro.

ca să exagerez un pic, la fel de uşor se putea interpreta ca fiind o jignire şi reclama la Renault Fluence, Hitchhiker. pentru că ăla îşi dă foc la maşină înseamnă că Renault promovează terorismul făcând aluzie la atentatele cu maşini capcană.
totuşi, chiar şi cu opoziţia unora, mai ies reclame de genul:

pe de altă parte, anumite organizaţii, în loc să caute greşeli în ceea ce fac alţii, fac campanii împotriva violenţei domestice împotriva bărbaţilor. probabil cel mai bun exemplu vine tot de la englezii. cam aşa arată un tip care e abuzat de prietenă sau nevastă. toată macheta se poate vedea aici.

o să fie mişto când totul o să fie cenzurat, când organizaţii orbite de binele pe care vor să-l realizeze or să facă apel la responsabilitatea socială a firmelor, la bunul simţ al persoanelor fizice şi la omenia asociaţilor de orice profil. şi or să ne convingă pe toţi că nu mai e potrivit să zici mu*e când te enervează unu’ pentru că te iei de persoanele abuzate sexual, că nu mai poţi să ascuţi un creion pentru că participi la distrugerea unui pom. şi d’astea.

profit de scurtele momente în care nu am febră ca să vă zic să nu umblaţi în tricou chiar dacă e soare şi cald afară! eu am făcut asta marţi împreună cu un amic şi acum zacem amândoi, fiecare în camera lui. doar o tuse zdravană a celuilalt ne aminteşte că nu suntem singuri. noroc cu prietenii care cumpără nurofen şi banane, pe care le lasă tiptil la marginea patului. de-aici veşnica dilemă cu ce-ţi doreşti; sănătate sau noroc? eu eram de părere că dacă ai noroc, ai noroc să fii şi sănătos. acum nu mai cred la fel de tare!

pentru cei ce nu ştiu, cu ajutorul unor persoane altruiste am reuşit să scot la tipografie o ediţie limitată a unei reviste cu titlu socialist, migrena. pentru că deja sunt ameţit, vă las s-o răsfoiţi mai jos. revista a fost pentru şcoală. ADC. şi conţine temele. ediţiile tipărite au ajuns marţi la profesorii şcolii.

dar mai am câteva exemplare! tocmai de aceea vă rog să citiţi şi să descoperiţi cele mai nasoale greşeli din revistă (nu contează natura lor). la sfârşit, daţi un comentariu în care faceţi mişto de mine şi precizaţi şi greşeala. comentariul cu cele mai multe like-uri va primi drept premiu un exemplar din această magnifică revistă. deadlineu’ e duminica viitoare (deci nu duminica asta, de peste 2 zile).

p.s. revista e o soluţie bună pentru că poţi s-o citeşti în pat, la masă, pe budă. în plus, poţi să-ţi faci şi un cornet de seminţe sau să omori vreun ţânţar. la sfârşit, poţi s-o reciclezi.

bănuiesc că mulţi dintre voi au văzut groundhog day cu Bill Murray. dacă nu, ar cam trebui s-o faceţi. în film, Bill Murray are norocul să se trezească în fiecare dimineaţă în aceeaşi zi (calendaristică). ca şi când ai pune o singură melodie pe repeat. ca să concluzionezi dacă ţi-ai dori sau nu să ţi se întâmple aşa ceva, ar fi bine să te uiţi la el.

de 3 zile experimentez propriul meu episod în genul ziua cârtiţei. în clădirea unde lucrez e un chioşc. are reviste, suc şi ţigări. eu mă duc de obicei să-mi cumpăr pachetul aproape zilnic de kent lung. acum 3 zile a apărut în chioşc o domnişoară de la BAT, care face promoţie la kent hd şi nu mai ştiu ce mai zice ea. mie-mi plac promoter-iţele în general. nu mă interesează ţigările lor pentru că le prefer pe-ale mele. încerc să le iau peste picior şi sunt mulţumit când există şi reversul medaliei.

respectiva domnişoară însă nu-mi place. în primul rând are un ton mult prea formal când ţi se adresează sau îţi prezintă super promoţia lor. abordarea clienţilor din chioşc e următoarea: sunteţi fumător? bună ziua!, fără vreo pauză. şi dacă nu sunt, îţi retragi salutul? în al doilea rând, cel mai important, nu mă ţine minte!
în fiecare zi din cele trei m-am dus cu acelaşi pulover, freza era aceeaşi, aveam până şi o sticlă de cola în mână. dar ea mă abordează tot cu fumător şi bună ziua.

în prima zi i-am răspuns politicos din prima că prefer să rămân la kent-ul meu lung. mi-a mulţumit oricum pentru alegerea făcută, deşi încercase să mă convertească la hd-urile ei. a doua zi, am fost surprins când m-a abordat la fel ca în prima. rănit în orgoliu, i-am zis scurt că nu suport kentu’ hd. a treia zi, adică azi, ghici ce? la fel!!! totuşi, am aşteptat să-mi prezinte ce voia. la sfârșşt îi zic că rămân tot cu opţiunea mea inițţală. iar îmi mulţumeşte pentru alegerea făcută.

acum apar lucrurile pe care nu le-nţeleg. promoţia asta implică şi canibalizarea voluntară pentru kent lung? ştiu că pe piaţa din vest nu prea se mai comercializează, că nu e sănătos. dar de ce acum? dar dacă nu vor să-l retragă de pe piaţă, de ce se iau de el? brand managerii de la kent sunt la cuţite sau nu-şi dau seama ce fac? aş dori nişte răspunsuri de la nişte oameni avizaţi. mă gândesc aici la concurenţă .

nu mai înţeleg strategia tipei de a mă convinge să renunţ la ţigările mele ca să iau două pachete de ţigări pe care nu le-am încercat niciodată sau care poate chiar nu-mi plac. asta şi în contextul în care ştii foarte bine că fidelitatea la ţigări e uriaşă. ea arată bine, e bună, dar vorbeşte în gol. îmi zice de noua tehnologie şi se exprimă corect, dar nu-mi transmite nimic. sunt doar un potenţial client sau o unitate din target-ul ei zilnic. păi băi, fato, eu nu sunt doar o cifră! dacă vrei să dau bani pe nişte ţigări pe care le-arunc sau le dau moca unui amic trebuie să flirtezi cu mine! nu stau să te-ascult ca să-mi zici de super filtre şi d’astea. dacă mă interesează de sănătate, caut pe net!

poate greşesc, dar sunt aproape sigur că nu o fac; ţigările de la promoţii se cumpără din trei motive:

• sunt chiar ţigările pe care le fumezi
• eşti student, n-ai bani şi oricare 2 pachete de ţigări sunt mai bune ca unu’ singur
• promoter-iţa flirtează cu tine şi tu, în mintea ta bolnavă, crezi că poate o să vă … cândva doar pentru că îi cumperi acum nişte ţigări

dacă greşesc, să mă lămurească careva!

]]> http://www.jjgonzales.ro/ziua-carti%c8%9bei-edi%c8%9bia-cu-kent-hd/feed/ 4