jjgonzales

fetele nu or să înţeleagă nimic din postu’ ăsta. ele or să-l condamne şi o să zică că-s idiot şi că promovez violenţa. eu zic că promovez sângele-n… vine şi dreptatea în lume.
titlul cu tatuajul lui chuck norris e pe jumătate inventat. partea reală se regăşeşte pe bicepsul stâng. e un puşti de 15 ani, mai grăsuţ de felu’ lui, din Australia. Casey Heynes.

pentru că a fost dintotdeauna gras, a devenit ţinta tuturor copchiilor idioţi care simţeau nevoia să facă mişto de alţii. când toţi îţi dau una după ceafă, îţi zic grăsane şi te mai şi leagă cu banda adezivă de un stâlp, e greu să iei atitudine. asta până când totul se strânge picătură cu picătură şi, la fel ca un vulcan, furia acumulată dă pe-afară.

bricheta nefumătorilor

salut! sunt gonzales şi sunt fumător. de-aici problema mea. fumez de la vreo 17 ani. şi nu orice, ci kent de doctor. când m-am apucat, raportul cantitate-preţ era convenabil; pentru cei care nu ştiu e vorba de kent lung. pasul normal pe care orice fumător îl face după ce-şi alege brandu’ de ţigări e să facă rost şi de o brichetă. cât mai custom, cu atât mai bine!

eu am avut noroc şi am primit-o cadou. de-atunci nu m-am mai despărţit de ea. e un zippo care are şi un mesaj gravat, care-mi oferă şi un pretext să intru în vorbă cu o gagică care-mi cere un foc. tocmai de acest lucru am fost privat când m-am întors şi eu de prin ţări străine. mai exact la controlul de securitate de pe aeroportul din Frankfurt. mama lor de nemţi!

© Rokai Attila

bănuiesc că mulţi dintre voi au văzut groundhog day cu Bill Murray. dacă nu, ar cam trebui s-o faceţi. în film, Bill Murray are norocul să se trezească în fiecare dimineaţă în aceeaşi zi (calendaristică). ca şi când ai pune o singură melodie pe repeat. ca să concluzionezi dacă ţi-ai dori sau nu să ţi se întâmple aşa ceva, ar fi bine să te uiţi la el.

de 3 zile experimentez propriul meu episod în genul ziua cârtiţei. în clădirea unde lucrez e un chioşc. are reviste, suc şi ţigări. eu mă duc de obicei să-mi cumpăr pachetul aproape zilnic de kent lung. acum 3 zile a apărut în chioşc o domnişoară de la BAT, care face promoţie la kent hd şi nu mai ştiu ce mai zice ea. mie-mi plac promoter-iţele în general. nu mă interesează ţigările lor pentru că le prefer pe-ale mele. încerc să le iau peste picior şi sunt mulţumit când există şi reversul medaliei.

la mine a început când mi-a făcut tata rost de un modem de 56k şi l-am instalat pe magicul meu 386 cu Windows 95. să văd pagina de yahoo cum se încarcă la mine acasă a fost, vorba reclamei, de nepreţuit. la zece fără ceva, seara, mama nu mai vorbea la telefon şi eu apăsam întruna pe redial să prind loc. downloadam mp3-uri de pe kazaa cu câţiva kilo, dar în final am strâns îndeajuns pentru un cd întreg. în timp ce muzica se downloada, eu pierdeam vremea pe mIRC. pentru că eram printre puţinii care aveau net acasă, eram oarecum obligat să vorbesc cu străini. eu preferam străine.

am migrat repede de la asl/pls şi u1 către abordări proprii şi eficiente. arta conversaţiei pe mIRC devenise fără necunoscute pentru mine. în plus, tastam şi din ce în ce mai repede, chiar fără să mă uit la taste.

poza originală © FreakingMuse

la petreceri e mişto. muzică, băutură. pe scurt, distracţie !
când eşti singur, adică nu ai o relaţie oficială pe facebook, cel mai important e să fie lume nouă. pentru cei heterosexuali, mai ales de sex opus. există o şansă oricât de mică ca după petrecerea respectivă să nu mai fii singur. cu cât e mai puţină lume nouă, cu atât e mai important de gestionat momentul potrivit pentru a face pasul decisiv.

luis-fernando a fost la o petrecere invitat de un amic. a fost luat special ca să cunoască lume nouă. ce loc mai potrivit pentru asta decât o petrecere unde nu cunoşti decât o singură persoană ? dar cam aici se opreşte partea bună. măcar pentru moment. prietenul îi face cunoştiinţă lui luis-fernando cu nişte oameni, printre care şi câteva tipe. nimic spectaculos. tocmai d’asta trebuie să se reorienteze un pic prin jur să vadă ceva care să-i şi placă. nu trebuie să piardă prea mult timp, pentru că mai sunt şi alţi vulturi cu aceeaşi misiune.

poza originală © liviugherman

sunt momente în care mă bucur că sunt doar câţiva care citesc blogu’ ăsta. o mare parte din tipologiile de oameni despre care mai scriu eu pe-aici sunt împrumutate de la oameni pe care i-am cunoscut. dacă l-ar citi mult mai mulţi s-ar putea să se regăsească printre rândurile astea. şi nu vreau să se supere cineva pe mine. deci, mai bine că nu află. aşa că, până să trec la luis-fernando (post-ul care va urma), o să zic o mică întâmplare de la revelionul de ieri.

de revelion m-am dus la nişte preteni acasă. au venit şi femei. unele chiar simpatice şi mai important, singure. câteva dintre ele s-au plictisit mai repede. nu sunt de învinovăţit, mai ales că nu prea aveau de unde alege. dovada, una dintre variante eram eu. aşa că, pe la nişte ore ale dimineţii s-au hotărât să cheme un taxi.

© Bogdan Petry

dan diaconescu e un geniu. dacă nu vrei să recunoşti, înseamnă că eşti dobitoc. a fost primul care şi-a dat seama cum sunt de fapt oamenii care trăiesc în ţara asta şi a exploatat la maximum această observaţie doar cu o garsionieră. însă acum are studio.
ziua doarme, iar noaptea merge la biroul lui imens de la otv. acolo se joacă cu minţile obosite ale românilor.

românul obişnuit nu e ăla pe care îl cunoşti tu sau pe care-l vezi dimineaţa la metrou. ăsta de care vorbesc, cel mai probabil nu trăieşte în Bucureşti. totuşi, oriunde s-ar trezi el, nu e în stare să schimbe un job pe care nu-l suportă, e frustrat că e prost şi tot ce nu înţelege consideră că e făcut de alţi proşti. îşi găseşte relaxarea în a-i judeca pe alţii şi se simte bine când găseşte exemple de oameni care o duc mai rău ca el.

şi e linişte

vineri, pe 22, s-a întâmplat. în ziua aia m-am trezit cel mai relaxat şi mai calm din ultimii 2 ani. primul lucru pe care l-am făcut după ce mi-am anunţat şefu’ a fost să fumez ţigara de după. cele mai bune sunt considerate a fi cele de după sex şi de după masă. clar, vine din urmă asta de după demisie. are şansa să se poziţioneze mai bine ca celelalte două, mai ales pentru că are rata de apariţie mai mică.

simfonia eroTica

Motto: Beethoven bah….ala de-l chema ca pe caine!

Luis-Fernando din episodu’ asta este unu’ mai special. Nu orice Luis-Fernando e prost, ganditor, sufletist. Trebuie sa fie un alt Luis-Fernando care sa compenseze. Azi facem cunostiinta cu o tipologie noua.

Luis-Fernando mananca friptura de vita gatita rare, bea vin rosu in loc de bere, ba si-a mai si tras o narghilea acas’. Este intelectual, vorbeste cu intonatie si gestica, ceva in genu’ lu’ base cand iti spune ca ti-a mai taiat un sfert din chenzina. Se da la femei intr-un stil propriu, imposibil de ratat. Eventual le intinde iPhone-ul propriu sa-si introduca singurele numarul de telefon. Le si ajuta daca nu sunt obisnuite cu touch-screenul. Varianta doi e sa le intrebe cu voce tare, in public, care este id-ul de messenger. Si sa promita ca nu-l spune la nimeni.

prieteni, că sunt împreună

când prietenii cei mai buni pot deveni cei mai mari duşmani… mai întâi, un banc.
doi indieni stăteau pe o culme. ochi-de-şoim se uita în zare în timp ce pană-de-vultur ascuţea săgeţile.
ochi-de-şoim: vin doi !
pană-de-vultur: feţe palide sau indieni ?
ochi-de-şoim: feţe palide !
pană-de-vultur: prieteni sau duşmani ?
ochi-de-şoim: prieteni, că vin împreună.
morala !? dacă sunt împreună, nu înseamă neapărat că sunt prieteni !

luis-fernando iese în club cu nişte preteni. doi la număr. clubu’ e mişto. tipele d’acolo sunt peste nivelul mediu al celor pe care le găseşte în bodegile pe unde pierde el vremea în uikend. de obicei el n-are şanse la ce mişcă pe-acolo, deşi au mai fost exemple când s-a surprins singur. în seara respectivă totul părea la fel ca în oricare altă seară. cu o bere în mână admira display-ul de dom’şoare, încercând s-o aleagă pe cea cu care o va da în bară de data asta.