jjgonzales

ADfel – Grand Spoof

ce e an, ca anu’ trece. la fel şi vine. asemănător, ediţia de anu’ ăsta a festivalului de publicitate ADfel a venit. mai devreme ca anul trecut, dar a venit. unul dintre cele mai ca lumea momente e Grand Spoof. oameni vizionari, cu o cameră în mână, încearcă să facă mişto de ce le trece prin minte. dacă anul trecut au fost multe spoof-uri ca lumea, anu’ ăsta e profund dezamăgitor. 19 înscrieri, dar mult mai slăbuţe ca în anii precedenţi. unul dintre motive poate fi tocmai faptul că anul ăsta festivalul debutează mai devreme, iar cei interesaţi au fost luaţi prin suprindere.

n-am vrut să mai aştept să le văd proiectate la La Motoare şi în uikend am luat la rând spoof-urile şi mi-am făcut şi eu un top 3.

asta merge şi de sine stătătoare.

am dat peste filmuleţu’ ăsta de mai sus şi mi-am adus aminte de o întâmplare, de fapt de o filozofie din copilărie.

pe la 14 ani mergeam cu un preten către o sală de jocuri. pe vremea aia doar acolo puteai să joci nfs3, worldcup 98, carmageddon, quake3 şi alte minunăţii. pentru mIRC, asl/pls era altă sală. oricum… pe drum îmi povesteşte el despre o puştoaică de la sală. cu o siguranţă în voce, care nu putea să exprime decât certitudine, îmi zice că ea îl place. ea era simpatică, noi nu prea. mai ales el . foarte nesigur şi contrariat îl întreb de unde ştie. am văzut eu cum se uită ea la mine !.
au trecut ani şi am ajuns să mă refer la impresia asta, că o gagică te place, cu următoarele cuvinte: sindromul Petre.

© UniqueNudes

americanii au resolutions de anul nou. românii au împrumutat conceptul şi au decizii a.k.a. hotărâri de anul nou. le vezi la ştiri. în primul rând, e o mare prostie să crezi că viaţa ta se poate schimba doar atunci când nu vor mai fi valabile bonurile de masă luate de-a lungul anului.

ce faci atunci când vrei să iei o decizie în timpul anului ? renunţi ? o amâni până la revelion ? dacă nu vrei îngrămădeală şi să te calce hotărârile altora pe adidaşii abia spălaţi, setează-ţi alarma pentru vară. majoritatea sunt în concediu. easy mode !

în top 10-ul deciziilor, pe ultimul loc se găseşte celebra vreau să-mi pun ordine-n viaţă. într-o eră digitală e clar că începutul trebuie să fie undeva în zona asta. ar ieşi ceva de genul…

Robbie Williams live at Knebworth

în 2003, undeva prin Anglia, mai exact la Knebworth, Robbie Williams a avut un concert. unde, bineînţeles, a cântat. pâna azi, nu ştiam de acest concert, care, după ce veţi citi şi viziona filmuleţele de mai jos, o să devină faimos. cel puţin pentru voi.

o scumpă şi simpatică amică a pus pe facebook un filmuleţ cu prestaţia lu’ Robbie a melodiei Come Undone din cadrul concertului. şi punea accent pe ce se-ntâmplă pe la minutul 1:30, când o gagică urcă pe scenă. tipa îi pune mâna pe fund, Robbie mâna pe ţâţă, se sărută. fantezie devenită realitate pentru toate tipele. acest filmuleţ constituie proba A.

o parte din sacii plini de gunoaie

spre Parcul Naţional Piatra Craiului am fost cu un autocar condus, bineînţeles, de un şofer. pe lângă faptul că avea un cd cu altar – născut învigător şi semnal m – la fereastra ta, pe drum l-a enervat ceva. şi a zis aşea: România, români, românism. în timp ce băgam mâna în pamperşi, adunam pet-uri şi moloz, mă gândeam la cuvintele lui măreţe.

un spital din oraşul Leskovac (Serbia) s-a gândit la o metodă simplă de a atrage clienţi noi, dar şi de a îmbunătăţi timpul în care pacienţii ajung la serviciul de urgenţe. pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă.
profitând de faptul că mintea umană nu e în stare să proceseze corect informaţia vizuală, au transformat o bordură oarecare într-o bordură invizibilă.
rezultatele parţiale promit. nimeni nu o poate detecta. nimeni nu-i poate rezista. de la bătrânei până la copchii, bordura respectivă nu iartă pe nimeni.

© veer

mai întâi, povestea…
luis-fernando abordează o tipă într-un club. vorbesc, se înţeleg, se pupă. fac schimb de numere de telefon. ies de câteva ori în oraş. dacă la început luis-fernando nu prea părea interesat de ea, cu timpul, situaţia s-a schimbat.
şi-au făcut planuri pentru ziua următoare. în acea zi, luis-fernando o sună. ea nu răspunde. îi dă un mesaj. ea nu răspunde. o sună din nou. trec câteva zile şi ea tot nu a sunat înapoi.

luis-fernando bea o cafea cu un preten. o tipă de la o altă masă se uită insistent la el. fac schimb de priviri, da’ doar atât. vine chelnerul cu nota de plată şi îi spune lui luis-fernando că are şi un număr de telefon pentru el. al tipei respective. dar ea plecase între timp. în sfârşit o gagică cu atitudine !

logou’ la programatori

în ţara asta se fac multe lucruri fără rost. la modă e să faci un grup fără rost pe facebook. să ajutăm animalele, să apărăm Roşia Montană, să ne dea farmivilleu’ mai multe găini. mai arunci o petiţie şi poţi fi mândru dacă în câteva zile se strâng sute, mii de like-uri. problema e că totul se opreşte acolo, pe facebook. de ce ? păi e simplu…

oamenii care se asociază cu acţiunea ta dau doar un like. câţiva mai scriu ceva. toţi aşteaptă. aşteaptă să facă altcineva demersuri, presiuni pentru atingerea obiectivelor. grupul de reformare rămâne ascuns printre celelalte zeci de grupuri asemănătoare la care odată dădeai join, iar acum dai like.

sticla de miranda

la mare, pe terase sau pe plajă, unii poate au văzut, alţii auzit, ceilalţi mirosit sau gustat noua băutură, pe numele ei de fată, miranda. singurul lucru care se ştie până acum despre miranda este că e bună. era nevoie de câteva detalii suplimentare şi răspunsuri la unele întrebări.