Motto: Beethoven bah….ala de-l chema ca pe caine!

Luis-Fernando din episodu’ asta este unu’ mai special. Nu orice Luis-Fernando e prost, ganditor, sufletist. Trebuie sa fie un alt Luis-Fernando care sa compenseze. Azi facem cunostiinta cu o tipologie noua.

Luis-Fernando mananca friptura de vita gatita rare, bea vin rosu in loc de bere, ba si-a mai si tras o narghilea acas’. Este intelectual, vorbeste cu intonatie si gestica, ceva in genu’ lu’ base cand iti spune ca ti-a mai taiat un sfert din chenzina. Se da la femei intr-un stil propriu, imposibil de ratat. Eventual le intinde iPhone-ul propriu sa-si introduca singurele numarul de telefon. Le si ajuta daca nu sunt obisnuite cu touch-screenul. Varianta doi e sa le intrebe cu voce tare, in public, care este id-ul de messenger. Si sa promita ca nu-l spune la nimeni.

Da’ ieri m-a facut praf. Vine imbracat in pantaloni de stofa, camasa, pantofi, cu 2 bilete in buzunarul de la piept. Evident, intrebarea clasica, “Si la ce concert te duci?”. Ah, pai sa vedeti… Suspansul de rigoare, oamenii din ce in ce mai curiosi, chiar si cei indiferenti ridica o spranceana… Un serata muzicala la Ateneu. :O I’ll be damned! Asta a fost preluarea. Shutul care a urmat a fost la vinclu. “ Dar am doo bilete, vrei sa mergem impreuna?“. Intrebare adresata uneia dintre febletile feminine din mediul imediat inconjurator. Ea, usor incurcata/surprinsa, intreaba de colo “Da’ ce se canta?“. “Ah, pai Strauss, Beethoven….etc (aici am pierdut sirul)”… ” Ahaaa, Beethoven!…”

La care unu’ de p’acolo…. ” Beethoven bah…ala de-l chema ca pe caine!”

Am plecat sa rad linistit un pic mai incolo. Ma gandeam sa-i spun ca daca nu vrea la Beethoven – compozitoru’, nu cainele, putem merge impreuna la baschet cand ma duc io data viitoare. Nu e inca foarte sigur da’ o anunt din timp!

post-uri similare:

1. unu’ si cu una fac întotdeauna …
2. cu ce nume o/îl treci în agendă ?
3. să crezi ce vezi pe net, nu la TV

brand-ul turistic al României a iscat discuţii imediat ce a fost lansat. bloggerii autohtoni s-au autosesizat în legătură cu logo-ul şi au scos în evidenţă că nu e nimic original, distinctiv în crearea lui. sursa a fost un depozit online de imagini. copy-paste, un font inspirat de la alte brand-uri de ţară şi isprava-i gata. toată lumea a scris despre asta. în principiu doar despre logo. o să zic şi eu despre logo, dar şi ceva nou.

un exemplu evident e cu poza de mai sus, găsită (probabil) de Bogdan Brânzaş, care e consultant de brand şi designer. din cele patru exemple ne interesează doar alea trei cu frunza mai la fel. cele trei sunt deja folosite drept logo de alţii:

• stânga-sus – Oltchim când e verde (vezi aici)
• stânga-jos – Veleja Park (vezi aici)
• dreapta-jos – changetransport.com fără o roată (vezi aici)

pornind de la logo-urile de pe rându’ doi se obţine izotipul grădinei carpatine. ori îl iei pe cel din stânga şi faci un flip vertical urmat de unul orizontal şi aplici bidineaua albastră sau iei o gumă de şters şi apoi dai cu bidineaua (a se vedea în poză). din fonduri europene or să se cheltuiască 74 milioane de dolari pentru promovarea brand-ului turistic al României. nu ar fi putut să dea mai mult de 12 dolari pentru crearea unui logo în firea lui ? măcar dacă l-ar fi furat, să fie moca, da’ nu e plagiat, e doar comoditate.

în continuare tot despre logo, dar din altă perspectivă. ce mama ‘reacu’ au sărit toţi pe logo ? asta e singura componentă a brand-ului de ţară. e cea mai importantă ? e o p… e un dreac ! românu’, prin natura lui, nu caută satisfacţie prin procesul de creaţie personală, ci prin denigrarea oricărui căcat. când nu înţelegi ceva, cauţi o hibă pe undeva p’acolo să nu pari prost. şi cât de tare te simţi când vezi că virgula e pusă greşit sau că ăla nu scrie cu litere mari la început de propoziţie ! nu zic că partea legată de logo nu e o greşeală colosală, ci că sunt alte mult mai importante, cum ar fi strategia de brand.

Bogdan Brânzaş a intrat el pe google şi a găsit pozele respective. dar nu s-a oprit aici. a mai citit şi alte lucruri legate de grădinile carpatine şi a tras nişte concluzii înşirate pe 12 pagini. printre lucrurile citite a fost şi documentul oficial al strategiei de brand turistic. pe baza unui studiu complex la care au participat potenţiali turişti din diverse ţări s-a conturat idea de bază. studiul s-a bazat pe un suport logisitic vechi de 6 ani, cu informaţii vechi de 8 ani.
cele mai importante slide-uri din documentul oficial sunt următoarele:

ce preferă în general turiştii străini target-aţi

atracţiile majore ale României

de aici devine evident cum s-a ales treaba cu grădina carpatină. pentru informaţii mult mai detaliate şi exprimate într-o formă mult mai profesională se poate citi raportul lui Bogdan Brânzaş, disponibil şi aici, un pic mai jos.

că tot am început cu logo-ul, să termin tot cu el. pentru că nu era tocmai bun, oameni cu spirit creativ s-au gândit să vadă ce ar fi ieşit dacă ar fi pus ţara la treabă să găsească ea un logo. şi a ieşit un concurs, nu ştiu cât de mediatizat a fost, cu rezultate mult mai interesante decât logo-ul actual. constrângerea a fost aceeaşi grădină carpatină, la care cu greu se mai poate renunţa.

locul I

locul II

locul III

mie-mi plăcea mai mult varianta de pe locul II. oricum nu ştiu care va fi urmarea acestui concurs. probabil niciuna.

ca să nu zică lumea că nu aduc nimic nou legat de brand şi astea, eu zic următorul lucru: dacă pentru stabilirea strategiei a contat ce ştiu potenţialii turişti străini despre România, nu e bine ! cine naiba să ştie mai multe în afară de Carpaţi, Deltă, mănăstiri şi Dracula ? să ne gândim doar la americani ! ca să ştii ce alegi tre’ să ştii din ce poţi alege. deci trebuie să aducem la cunoştinţa lumii şi acele locuri sau particularităţi ale ţării noastre.
o soluţie ar fi să împânzim lumea cu gagici bune, românce şi aparent prostuţe, exact ca în filmuleţul de mai jos.

post-uri similare:

1. noul logo pepsi te duce cu gândul

chiar şi luis-fernando are relaţii care se termină. nu contează dacă amiabil sau nu. important e că se termină. acum câteva luni sau mai bine, luis-fernando s-a despărţit de maria lopes. el zice că el s-a despărţit de ea. ea nu comentează acest aspect. câtă vreme a durat, a fost frumos. floricele şi păsărele le însoţeau fiecare pas. din când în când se mai auzea alintul pe care şi-l şopteau reciproc.

alintul lor era unu’ unisex, gen puiu’. dar ei au fost speciali şi s-au diferenţiat de celelalte cupluri. pentru că ştrudelul cu mere le plăcea amândurora, au început cu ştrudeluţ, care ulterior a evoluat în forma mai simplă, dar mai caldă, ştrudi. ştrudi la deal, ştrudi fă ăia, ştrudi rău, ‘ai să-l pupi pe ştrudi, ştrudi vino să te pup, s-o sun pe ştrudi, să-l sun pe ştrudi. evident, în agenda telefonului, ştrudi era trecut ştrudi.

timpul a trecut şi maria lopes a dispărut din viaţa sentimentală a lui luis-fernando. în locul ei a apărut esmeralda. esmeralda are alt alint, diferit de ştrudi. într-o seară călduroasă de vară şi cu bere, jose antonio se juca cu telefonul lui luis-fernando şi a descoperit, plin de uimire, că ştrudi era încă în agendă. jose antonio e mai retard de felu’ lui şi a făcut descoperirea de faţă cu esmeralda, care nu s-a arătat prea încântată de noua informaţie.

ceva s-a schimbat de-atunci între luis-fernando şi esmeralda. nu se ştie dacă vor putea trece peste şi să uite de ştrudi. mai ales dacă jose antonio fredonează întruna un jingle inventat care se termină cu ştrudi.

întrebarea mea este, eu nefiind priceput în ale relaţiilor, după cât timp trebuie să schimbi numele din agenda telefonului al fostei sau al fostului în cel real ? când întreb asta, mă gândesc că de multe ori te desparţi doar temporar (certuri de moment sau neînţelegeri stupide). ai risca destul de mult, dacă tu încă o mai vrei, să revii de la ştrudi la maria lopes după 2 zile şi ea să observe ! pe de altă parte, nu poţi să fii tu ăla mai prost şi să devii abia a doua persoană care foloseşte funcţia de rename din telefon.

varianta raţională ar fi să păstrezi tot timpul numele ei de dom’şoară în agendă. da’ cum să fii raţional cu o femeie care îţi zice ştrudi ? eu clar nu înţeleg cum ai putea. plus că e vorba aia… ştiţi ultimu’ fact cu chuck norris ? chuck norris înţelege femeile.

post-uri similare:

1. unu’ si cu una fac întotdeauna …
2. muzica clasică pe post de fishing net
3. telefonu’ nu mai sună… nici măcar în amintire

Ghitzanu e unul dintre aceia care încă vrea la şcoală. pentru că nu e prost, nu a ales un master la ase sau poli. s-a orientat către Şcoala ADC*RO, care e o şcoală de creaţie pentru viitoarea generaţie de publicitari de pe la noi. director e Şerban Alexandrescu, unul dintre puţinii care îşi permit să fie sarcastici pentru că au cu ce.

cel mai de căc*t lucru la şcoala asta e că te costă 500 de euroi s-o faci. nu e mult dacă iei în considerare ce înveţi şi ce pârghii îţi oferă; ai de-a face cu creativi pricepuţi de la agenţiile de publicitate. dar dacă nu ai şi nu ai bani, faci ca Ghitzanu. îţi iei două pălării. una o pui pe cap şi cu cealaltă stai să strângi like-uri. are nevoie de like-uri pentru un fel de bursă; nu mai plăteşte taxa aia în caz că e admis. eu i l-am dat pe primu’. ca să-i oferim acestui om o educaţie e nevoie de urmat paşii de mai sus. nu e greu !

p’acolo o să mai vezi şi alte poze, unele mai reuşite ca a lui Ghitzanu. de fapt, toate sunt mai reuşite ca a lui. dar asta nu arată decât că are un telefon cu o cameră foto slabă şi nici inspiraţia să ceară sfatu’ altora care i-ar fi zis de bine . răul a fost făcut, dar poate fi remediat prin like-urile alea. el nu e prost. de fapt cred că e printre cei mai deştepţi oameni pe care îi ştiu. nu o arată prea des ca să nu simtă ceilalţi inferiori. alcoolul nu e o problemă pentru el. acum e rândul creativităţii să se pună cu Ghitzanu’. dă-i, bă, like !

revenind la mecanismul de acordare al bursei, mi se pare un mecanism ipocrit. ca să obţii like-urile alea, trebuie să devii creativ. aşa cel puţin crezi că merge şpilu’. de fapt, în final o să conteze care om are mai mulţi prieteni sau conturi pe facebook. şcoala se face vizibilă pe facebook, iar tu crezi că eşti prost, că prietenii tăi erau în vacanţă, fără net. mare ghinion să fii genial, da’ fără cont pe facebook.

p.s. dacă tot l-aţi votat pe Ghitzanu, uitaţi-vă şi la Sabin, chiar dacă nu m-a inclus în print-screenu’ lui. din doi, unu’ poate strânge vreo 200 de prieteni pe facebook şi s-alege cu o bursă !

update p.s. 2 decât lui Sabin, mai bine Dianei. e mai simpatică !

zilele însorite din cântecu’ lu’ La Familia cu Honey sunt mai aproape ca niciodată. orice drum, dar mai ales alea prin casele fără aer condiţionat, te face să transpiri sau să te încălzeşti peste limite. soluţia unui om normal este să mai facă din când în când un duş scoţian. că face bine.

aseară am fost la cumpărături. să-mi iau blugi. după ce am probat zeci de perechi (de ce le-o zice perechi, că nu sunt două bucăţi distincte ca la adidaşi ?), am ajuns acasă croit să fac un duş. dacă de obicei intru direct în cabina de duş şi mă răcoresc cu apa rece până ce se mai încălzeşte, acum m-am învârtit un pic prin casă. în timpul ăsta, apa de la duş curgea. când m-am întors în baie, cabina de duş era deja roşiatică, iar apa se închidea la culoare din ce în ce mai mult.

eu ştiu din experienţa lucrărilor trecute ale Apa Nova că, dacă apa e murdară după nişte săpături, o laşi să curgă mai mult până se decolorează. de data asta a fost exact invers. cu cât o lăsam să curgă mai mult, cu atât se închidea mai mult la culoare. impresia mea a fost că l-au băgat pe unu’ la tocător şi pe urmă în canalizare. întâmplător, a ajuns la mine pe ţeavă.

fiind un om practic am vrut să văd dacă rezultatul e acelaşi şi în cealaltă baie care, teoretic măcar, ar fi pe altă ţeavă. mi-am luat telefonul şi am m-am pus pe aşteptat. atenţie ! urmează scene şocante şi o coloană sonoră potrvită.

post-uri similare:

1. amintiri din trafic
2. motanu’ din liftu’ tău … şi fra’so
3. oameni din telefonu’ meu

eu vorbesc acum de imnu’ crizei pentru că îmi place de Ramona Hanganu. ea e tipa care cântă cu vocea ei imnul crizei. ăsta din 2010, că avem şi un imn al crizei, financiare ce-i drept, din 2009. revenind, simpatică Ramona !

clipul a fost postat pe 2 august. în 4 zile a ajuns deja la 216.670 de view-uri. după 2 zile era la 86 de mii. dacă nu l-ai văzut până acum, ce naibilor faci la muncă ? dar mai ales ce prieteni ai dacă nu ţi-au dat linku’ ?
asta e ceea ce se cheamă viral. în România puţine lucruri au potenţial de viral şi mult mai puţine devin un viral. complet neuimitor e faptul că ultimele două virale au fost pe teme interdependente. criza şi băsescu. kk-maca şi Freddy care nu ia de la băsescu (al doilea filmuleţ de mai jos). Freddy a generat şi nişte continuări. cu Boc sau cu alţi căţei. sunt toate pe youtube.

când toată presa vuieşte numai despre asta, e de aşteptat să se genereze nu neapărat interes, dar să se activeze lanţurile sociale. nu dai un link mai departe dacă eşti de părere că persoana căreia vrei să i-l dai n-ar fi interesată. sau măcar în temă. da’ de criză vorbesc toţi. indiferent de discuţie, indiferent cu cine o porţi, ăla trebuie să zică vorba aia, e criză. aşa a devenit imnul crizei un viral.

pentru cei ce nu ştiu ce e ăla un viral sau cred că au idee, vă zic ce mi-a zis şi mie unu’ mai isteţ. la agenţiile de publicitate vine clientu’ şi zice că vrea un viral. că e mai ieftin şi e mai interactiv social. plus, e la modă. când creaţia publicitară iese din pântec, nu se naşte niciodată virală. ea devine ulterior, pe măsură ce creşte mare. viral e un obiectiv, nu o premisă.
acum puteţi să vă daţi şi voi ciumegi la alţii mai necunoscători, cum am făcut eu acum.

vă las cu Ramona şi pe urmă cu Freddy !

ce e an, ca anu’ trece. la fel şi vine. asemănător, ediţia de anu’ ăsta a festivalului de publicitate ADfel a venit. mai devreme ca anul trecut, dar a venit. unul dintre cele mai ca lumea momente e Grand Spoof. oameni vizionari, cu o cameră în mână, încearcă să facă mişto de ce le trece prin minte. dacă anul trecut au fost multe spoof-uri ca lumea, anu’ ăsta e profund dezamăgitor. 19 înscrieri, dar mult mai slăbuţe ca în anii precedenţi. unul dintre motive poate fi tocmai faptul că anul ăsta festivalul debutează mai devreme, iar cei interesaţi au fost luaţi prin suprindere.

n-am vrut să mai aştept să le văd proiectate la La Motoare şi în uikend am luat la rând spoof-urile şi mi-am făcut şi eu un top 3. a fost dificil de făcut o departajare. ţineţi minte că astea trei de mai jos sunt cele mai bune. restul lasă mult de dorit.

pe primu’ loc e aia cu tanti Chivu, Beer ‘n’ Fear. deloc pretenţioasă, pe lângă faptul că e amuzantă, propune şi o soluţie (poate cea mai fezabilă) să ne mai calificăm şi noi la un turneu final.

locul doi e pentru With one car. cea mai simplă dintre toate, dovadă că nu ai nevoie de cameră hd să faci un spoof. eu aş fi renunţat la întrebarea de la început. era mai intrigant oleacă.

ultimul loc de pe podium e al lui Nu se poate. ăsta e un spoof 1 la 1 destul de ok, dar are dezavantajul că e mai puţin reuşit ca originalul. în plus, îl ştiu p’ăla care dă indicaţiile regizorale.

în încheiere, spoof-ul care mi-a plăcut mie cel mai mult de la ediţia trecută. deşi s-a clasat doar pe locul 7, Alexandru Hâncu e magic ca şoferul beat de autobuz. cu oameni.

post-uri similare:

1. cum să scrii un cv în 2010

asta merge şi de sine stătătoare. totuşi, mă-ntreb dacă tipu’ ăla se mişcă aşa ciudat că aşa face el până îi vine replica sau nu ? concluzia e că e bine atunci când ăia din sală râd mult; ai timp să găseşti ceva isteţ de zis.

post-uri similare:

1. pentru prima oară, ceva original din China
2. când o zbura porcu’ – episodul pilot
3. când se termină sondaju’

am dat peste filmuleţu’ ăsta de mai sus şi mi-am adus aminte de o întâmplare, de fapt de o filozofie din copilărie.

pe la 14 ani mergeam cu un preten către o sală de jocuri. pe vremea aia doar acolo puteai să joci nfs3, worldcup 98, carmageddon, quake3 şi alte minunăţii. pentru mIRC, asl/pls era altă sală. oricum… pe drum îmi povesteşte el despre o puştoaică de la sală. cu o siguranţă în voce, care nu putea să exprime decât certitudine, îmi zice că ea îl place. ea era simpatică, noi nu prea. mai ales el . foarte nesigur şi contrariat îl întreb de unde ştie. am văzut eu cum se uită ea la mine !.
au trecut ani şi am ajuns să mă refer la impresia asta, că o gagică te place, cu următoarele cuvinte: sindromul Petre.

de multe ori se-ntâmplă ca o gagică să se uite un pic mai insistent la tine. să-şi treacă mâna prin păr. să râdă la o glumă mai puţin reuşită de-a ta. să te-atingă în timp ce vorbeşte cu tine. să-şi treacă mâna prin păr în timp ce se uită la tine. să-ţi zâmbească.
în momente ca astea tre’ mai întâi să te asiguri că nu e altcineva în spatele tău cu şanse mai mari să fie vizat de acţiunile ei. dacă nu e nimeni, înseamnă că avem de-a face cu sindromul Petre. chiar dacă face toate lucrurile alea, nu înseamnă că te place ! cel puţin, aşa credeam noi…

au mai trecut ani şi am descoperit că femeile sunt mai proaste puţin creative decât credeam. puţine sunt alea care ştiu să exprime atracţia faţă de un bărbat într-un mod, dacă nu autentic, măcar mai direct. de fapt, gesturile alea enumerate mai sus constituie arsenalul de bază pe care îl are o femeie pentru a-ţi da de ştire că te place. dacă eşti prost şi aştepţi mai multe, ca ăla din filmuleţ, trece la altu’.

sindromul Petre e real. numai că el nu reprezintă faptul că tu îţi imaginezi lucruri, ci semnelează faptul că ai o putere de observaţie bunicică. odată declanşat sindromul, trebuie să acţionezi până când nu se închide fereastra de oportunitate. evident, asta dacă-ţi place şi ţie de ea.

eu aici vreau să schimbăm ceva. pentru că femeile (aproape) întotdeauna sunt şoricelul şi tu trebuie să-ţi dai silinţa, iar ele acceptul final, a venit vremea în care trebuie să mai alterneze şi rolurile. aşa că, data viitoare când experimentaţi sindromul Petre daţi o replică de aceeaşi natură, chiar dacă nu vă place şi nu vreţi nimic de la ea. ea-şi trece mâna prin păr uitându-se la tine când sunteţi la bar, tu îi cumperi un cocktail pe care i-l dă barmanul, care te arată cu deştu’. zâmbeşti şi aştepţi. dacă ea îţi zâmbeşte pe ringul de dans, evident o dansezi şi o învârţi un pic. la sfârşit, pleci să-ţi mai iei o bere şi nu te mai întorci.

tre’ să lăsăm mingea la ele în teren. să vedem dacă ele ştiu să atace ! la campionatu’ mondial Spania s-a chinuit întruna în faţa unor defensive betonate, care jucau numai pe contraatac în cazul bun sau bubuiau mingea. eu zic că ne-am săturat de posesie. ia să le-aruncăm balonul la ele în teren să vedem dacă sunt în stare să lege două pase. tre’ să profităm de faptul că în preajma femeilor care nu ne plac suntem mai siguri pe noi şi să le confuzionăm. să se ducă câte două la toaletă, să scoată din genţi manualul de flirt, să de la pagina de întrebări şi răspunsuri şi să nu găsească nimic. ce or să facă atunci ? nimic. dar o să zică mai departe şi, ca un virus, în câteva luni or să ştie toate că nu mai e la fel.

când o să găsesc pe net sindromul Maricica, înseamnă că am reuşit !

americanii au resolutions de anul nou. românii au împrumutat conceptul şi au decizii a.k.a. hotărâri de anul nou. le vezi la ştiri. în primul rând, e o mare prostie să crezi că viaţa ta se poate schimba doar atunci când nu vor mai fi valabile bonurile de masă luate de-a lungul anului.

ce faci atunci când vrei să iei o decizie în timpul anului ? renunţi ? o amâni până la revelion ? dacă nu vrei îngrămădeală şi să te calce hotărârile altora pe adidaşii abia spălaţi, setează-ţi alarma pentru vară. majoritatea sunt în concediu. easy mode !

în top 10-ul deciziilor, pe ultimul loc se găseşte celebra vreau să-mi pun ordine-n viaţă. într-o eră digitală e clar că începutul trebuie să fie undeva în zona asta. ar ieşi ceva de genul:

“ Cred că cel mai bine ar fi să încep cu Facebook.

1. Îmi şterg contul de Facebook.
Nu vreau să mai văd update-uri de la oricine, să văd găinile unora de pe Farmville sau pozele neinspirate de la petreceri cu lume bună! Îmi şterg contul de Facebook. Dar nu pot să mă rup total de lume. O să-mi creez unul nou. O să le dau add doar prietenilor buni. O să blochez toate aplicaţiile stupide. O să dau like doar la ce-mi place cu adevărat. Renunţ la albumul foto just me.

2. Îmi fac un nou cont de mail.
Am prea mult spam în inbox. 1830 de mesaje necitite sunt în momentul ăsta. Îmi închid contul de pe yahoo şi îmi fac unul pe gmail. Şi id-ul o să fie tot numele meu, cu punctele de rigoare. Ca să nu mai primesc spam, nu mai intru pe site-urile cu pornache, nici nu mă mai abonez la newsletter-e. Şi o să dau forward numai la mail-urile cu adevărat amuzante.
Tot ceea ce o să primesc pe mail o să fie de interes pentru mine. Seara, înainte să mă bag în pat, o să pot citi liniştit You have 0 unread messages.

3. Trebuie şi un twitter.
Pentru că nu pot să petrec timp suficient cu prietenii şi cu familia, o să-mi fac şi un cont pe twitter. Astfel, toţi vor putea şti unde sunt şi ce fac. Dar o să fie privat şi nu o să dau follow la nimeni. Nu mai pot să pierd timpul citind frazele de 140 de caractere ale altora!

4. Nu mai downloadez de pe torrenţi.
Chiar dacă mi-am luat led tv acasă, o să mă uit doar la tvr HD. Nu mai vreau dvd rip-uri la filme proaste de pe piratebay! Nici muzică nu o să mai downloadez. Dacă vreau să ascult ceva, o să mă duc la diverta să cumpăr cd-uri. Chiar dacă ei nu au ce vreau eu, tot cumpăr ceva.

5. Nu mai joc mmog-uri.
M-am săturat să mă cert cu toţi noobii de pe battlenet. Degeaba am schimbat serverul, tot numai proşti sunt. În plus, nici nu mai fac greşeala să ies cu tipe cunoscute aici. Încerc să beau mai mult, dar am probleme cu toleranţa la alcool.

6. O să citesc doar presa online internaţională.
1 milion de vizite pe zi pe cancan.ro. Dacă sunt atât de mulţi idioţi care fac asta, e clar că majoritatea site-urilor se adresează şi lor. Deci, conţinut care nu mă interesează. Citesc doar The Economist şi accesez doar link-urile din articolele lor.

Cred că ajung astea pentru început. Vara viitoare trec la offline! “