jjgonzales

anu’ asta iar s-au dat niste premii nobel la oameni care au marcat lumea. prin ceea ce fac. in domeniile stiintifice e usor de inteles de ce au castigat unii aproape 1,4 milioane de dolari americani. mai naspa de aia care sunt nevoiti sa-mparta.
si, ca la scoala generala, premiantii de anu’ asta au fost:
- la fizica au fost 3 baieti recompensati pentru studiile in domeniul fibrei optice si inventarea si perfectionarea CCD-urilor ( camerele digitale ).
- la chimie au ridicat mana sa raspunda alti 3 scolari care au pierdut vremea cu studiul ribozomilor, fabricile de proteine din organism care decodifica informatia din ADN in viata.
- la economie am lipsit. dar cei doi castigatori se fac vinovati de analiza guvernarii economice.

Samuel Beckett, nu personajul din capcana timpului (quantum leap), a zis intr-o nuvela din ’83 “Ever tried. Ever failed. No matter. Try again. Fail again. Fail better.”
tipu’ din filmulet e totusi un exemplu de determinare si ambitie la un loc. el se apropie de acel perfect fail. prima impresie e ca ar fi beat !

eu am vazut oameni beti. am fost si eu beat de atatea ori, dar niciodata in felu’ (observati ca nu zic hal) asta. de obicei, cand bei cu masura, la un moment dat depasesti masura si nu mai poti sa te tii pe picioare. e normal. nu mai poti sa ridici nici privirea din pamant. borasti si zaci ! asta se uita-n sus cu ochii larg deschisi.

faptul ca el intra in magazin si se duce sa-si ia un six pack nu-l face beat sau betiv. asta e o dovada circumstantiala.

cu aceasta ocazie vreau sa le transmit un calduros hei-hei, pandurii lu’ micu si beuran !

in targu-jiu, o profesoara de istorie a organizat un eveniment de comemorare a holocaustului. epic fail la istorie !
despre cine a fost hitler ? trebuie văzut !

am plecat la masa (cu masina) impreuna cu unii dintre colegii de munca la la cătălin, unde e mancare multa, buna si convenabila ca pret. dar nici nu stiam noi ce ne-asteapta pe drumul de intoarcere.
totul in 10 minute…
prima noastra intalnire a fost cu un sofer care a iesit la agatat nu gagici, ci alte masini. ca sa-i creasca sansele de reusita si-a lasat roata de rezerva sa atarne pe o bara in spatele masinii.
fiind incepator n-am filmat corespunzator si a fost nevoie de o post-editare pentru a roti imaginea cu 90 de grade. se pare ca am rotit si sunetu’, ca nu mai e.

azi e ziua mea. nimic altceva decat inca un pas spre moarte. mie nu-mi place cand e ziua mea pentru ca, involuntar, trec in retrospectiva ceea ce (mi) s-a intamplat timp de un an. acelasi lucru il fac si de revelion. singura diferenta e ca de revelion am bani si nu platesc doar eu bautura. de ziua mea, aproape niciodata nu am. nici anul asta nu face o exceptie.
si toti se-asteapta sa ii scot la o bere, sa bem, sa radem, sa povestim lucruri. berea o bem oricum, dar prefer sa beau de ziua altuia. cel mai mult imi place sa beau fara vreun motiv special. cele mai ca lumea seri cu bere sunt alea care nu anuntau nimic la inceputul lor. niciodata cand ai asteptari ceea ce se intampla nu se ridica la nivelul lor. daca totusi se-ntampla, inseamna ca ai asteptari foarte mici. dar asteptarile mici nu sunt de fapt asteptari.

in fiecare joi ma suna un amic care ma-ntreaba ce fac ziua urmatoare si daca nu bagam un expirat. lui ii place extrem de mult acolo pentru ca toate pustoaicele ii cad in plasa dupa o replica oarecare, dar spontana si de cele mai multe ori potrivita.
vinerea trecuta a trebuit sa trecem si p’acolo. dupa un periplu cu un metrou care a mers cu o viteza de o statie la 30 de minute, ne-am intalnit cu alti 2 prieteni, printre care si chiritza.
am ajuns in expirat. ne-am luat niste beri si am jucat si un foosball, la care am luat-o pe coaja ca de obicei. niciodata nu am jucat perfect treaz, nu ca ar fi contat vreun pic, dar vreau sa precizez acest fapt.
prin multimea de dom’soare se regasea si o bruneta cu parul lung, buna rau. avea niste pantalonasi scurti de blugi, un top alb fara umeri, fara bretele (ca nu stiu cum sa zic altfel. ca tipa din imagine), si, desi era inaltuta, avea in picioare niste senile aka sandale cu talpa ortopedica.

cand eram mic aveam acasa cartea Motanul incaltat de Charles Perrault. o aveam si in engleza. aia in romana avea coperta galbena, cealalta era rosie. si-mi placea sa lecturez in acelasi timp din ambele, incercand sa invat si engleza. ceva, ceva, tot am invatat.

cand eram mai mare am tot intalnit situatii in care as fi vrut sa imortalizez ceva ce-am vazut. pe scurt, sa fac o poza. eu nu fac parte din randul celor cu telefoane dotate cu nshpe megapixeli, mp3 player. dar tare mi-as fi dorit ca in momentele alea sa am si eu posibilitatea sa fac o poza sau un filmulet.

ieri, cand am deschis usa liftului, cele doua amintiri aveau sa se contopeasca intr-una noua. in coltul liftului era chiar un motan, incaltat, neviu. era o papusa. un motan alb cu doua cioturi in loc de maini/labute, lovit peste fata, prafuit, cu mustatile incolacite, ochii bulbucati. era ori un motan zombie, ori unu’ drogat rau care nu a mai reusit sa ajunga pana in casa si a picat lat, in lift.

am fost azi la La mama (cel de langa Ateneul Roman) impreuna cu niste oameni sa mancam ceva. am vrut sa profitam de noua oferta: 2 bonuri = 1 meniu care include o ciorba, o garnitura pe langa o mancare si o salata. echitabil, pentru ca mancarea e buna cateodata.

problema a aparut cand chelnerita ne-a precizat ca trebuie doar doua bonuri de persoana. eu nu intelegeam de ce; cand ma duc in cora azvarl cu zeci de bonuri, ale mele, ale altora. cumpar detergent, deodorant, saci de gunoi, bere. cateodata si alimente. de ce la mama naibilor ma obliga ea sa folosesc doar doua bonuri ? daca vreau sa mananc mai mult ca tot am luat azi bonurile ? poate vreau sa scot la o ciorba o gagica. ce fac ? o pun sa vina cu bonurile d’acasa ? cica da…

“Legea prevede ca fiecare persoana care primeste tichete de masa sa achizitioneze produse alimentare in valoare de maxim 2 tichete pe zi.” presupun ca legea se bazeaza pe onestitatea cetateanului si/sau profesionalismul chelneritelor de la La mama, asta de langa Ateneu, sa nu manance careva in afara legii.

Pe cei mai multi soferi ii enerveaza cand asteapta la semafor un verde care dureaza extrem de putin si se gaseste un fraier din fata care pleaca mai greu si in loc sa treaca 5-6 masini trec doar 3. Frustrare mare !
Daca se-ntampla sa fii tu ala care prinde galbenu’ o mai calci un pic si te bagi, ca de … te grabesti si tu. Si daca vine unu’ din stanga te vede, te-njura, da’ treci.
Asta la noi, ca la ei, in Gibraltar mai exact, e o intersectie unde nu te avanti asa de curajos ca poate da un avion peste tine.