jjgonzales

bike love

eu sunt destul de norocos că am mulţi prieteni mişto. majoritatea timpului sunt cam ţăran cu ei, dar astea sunt deja detalii . important e că unele lucruri ca lumea pe care le fac ei nu rămâm fără ecou. pentru cei care nu ştiu deja, urmează povestea cityclete.ro. pe scurt.

Sebi, fost coleg de facultate şi master, şi fratele lui, Răzvan, au o pasiune pentru biciclete; Sebi, să se plimbe cu ele, Răzvan, să le şi repare. dragostea asta faţă de biciclete s-a sedimentat mai bine după o vacanţă prin Amsterdam. ca şi în alte oraşe europene, p’acolo lumea preferă bicicleta. tipele mişto o parchează lângă club şi îşi scot din geantă pantofii cu toc. oameni îmbrăcaţi în costum pedalează până la muncă. prima oară e chiar ciudat să vezi toate astea.

poza originală © FreakingMuse

la petreceri e mişto. muzică, băutură. pe scurt, distracţie !
când eşti singur, adică nu ai o relaţie oficială pe facebook, cel mai important e să fie lume nouă. pentru cei heterosexuali, mai ales de sex opus. există o şansă oricât de mică ca după petrecerea respectivă să nu mai fii singur. cu cât e mai puţină lume nouă, cu atât e mai important de gestionat momentul potrivit pentru a face pasul decisiv.

luis-fernando a fost la o petrecere invitat de un amic. a fost luat special ca să cunoască lume nouă. ce loc mai potrivit pentru asta decât o petrecere unde nu cunoşti decât o singură persoană ? dar cam aici se opreşte partea bună. măcar pentru moment. prietenul îi face cunoştiinţă lui luis-fernando cu nişte oameni, printre care şi câteva tipe. nimic spectaculos. tocmai d’asta trebuie să se reorienteze un pic prin jur să vadă ceva care să-i şi placă. nu trebuie să piardă prea mult timp, pentru că mai sunt şi alţi vulturi cu aceeaşi misiune.

poza originală © liviugherman

sunt momente în care mă bucur că sunt doar câţiva care citesc blogu’ ăsta. o mare parte din tipologiile de oameni despre care mai scriu eu pe-aici sunt împrumutate de la oameni pe care i-am cunoscut. dacă l-ar citi mult mai mulţi s-ar putea să se regăsească printre rândurile astea. şi nu vreau să se supere cineva pe mine. deci, mai bine că nu află. aşa că, până să trec la luis-fernando (post-ul care va urma), o să zic o mică întâmplare de la revelionul de ieri.

de revelion m-am dus la nişte preteni acasă. au venit şi femei. unele chiar simpatice şi mai important, singure. câteva dintre ele s-au plictisit mai repede. nu sunt de învinovăţit, mai ales că nu prea aveau de unde alege. dovada, una dintre variante eram eu. aşa că, pe la nişte ore ale dimineţii s-au hotărât să cheme un taxi.

greu, da’ degeaba

în jurul vârstei de 7 ani te duci prima oară la şcoală. dacă nu ştiai până atunci să citeşti sau să numeri, ai fost cu siguranţă captivat să afli că Ana are mere şi cândva mai târziu că există şi numere negative. oricum, pasiunea pentru litere şi cifre rămâne foarte mult timp, până când unii mai isteţi îşi dau seama că există şi alte lucruri mai mişto de făcut.

eu nu am fost printre ei, aşa că mă amuz pe seama ăstora care nu prea ştiu să facă adunări sau să extragă radicalu’ fără un calculator. indiferent din categoria din care fac parte, pentru majoritatea Excelu’ e mama lor. toţi au trecut în cv faptu’ că ştiu Excel şi Word. de fapt, asta înseamnă că ştii să le deschizi, să schimbi fontu’ şi culorile. nimic mai mult. şi mai frustrant e când un om nu poate să gândească decât în Excel, că altfel se pierde cumplit.

© uppitycracker

în post-ul iniţial, diferenţa dintre Paşti şi Crăciun, luam apărarea oamenilor de la ţară cu frica lui Dumnezeu că sunt manipulaţi de oameni răi cu microfon şi cameră hd. mulţumită lui Robert avem şi o continuare a seriei de interviuri. după vizionarea lui, realitatea se mai schimbă un pic, dar nu mult. şi în ce sens ? oricum, ideea principală a interviurilor e că oamenii nu ştiu de ce se duc la biserică şi că o fac doar că s-au obişnuit, că aşa e tradiţia p’acolo.

în primul filmuleţ întrebarea era prost formulată: care e diferenţa dintre Paşte şi Crăciun ? am analizat în post-ul trecut toată treaba asta. în filmuleţul de azi întrebarea se apropie mai mult de nuanţa corectă, chiar dacă de prea puţine ori.
în cel dintâi vorbeam cu bătrânele care se duceau cel puţin în fiecare săptămână la biserică. în cel de-al doilea eşantionul s-a schimbat destul de mult. în primul rând numărul bărbaţilor e de 4 faţă de 2. femeile acum sunt 4, în timp ce în primul erau 5.
cum ar putea influenţa asta răspunsurile ?

bagă mâna !

unii îşi permit să arunce cu banii. la lăutari, pe apa sâmbetei, la wc. eu deja nu mai îmi permit luxu’ ăsta. în loc să fac rost de mai mulţi bani, eu involuez. e şi meritu’ meu, bineînţeles. tocmai d’asta mă enervează ăia care nu fac nimic şi câştigă găleţi de bani sau genţi de bani, vorba melodiei.

singura dată când apuc să pun şi eu mâna pe grămezi de bani e când ia chiritză salariu’ şi face cinste în club la toată lumea. el se-mbată repede şi mă pune pe mine să-i ţin banii. la bani mai obişnuiesc să mă uit cu jind când mă duc la magazinul din colţ să-mi iau ţigări şi vecina mea, care e vânzătoare acolo, numără încasările din ziua aia. mă mai şi gândesc la bani, mai ales atunci când îi văd la televizor.
de fapt, pentru mine banii sunt un hobby; îi fac din când în când. îndeajuns pentru o chirie, ţigări şi cola. o dată pe săptămână mă cinstesc singur la mac. în rest, rabd.

găseşte cele 3 diferenţe din poză

mai jos e un mini-reportaj făcut de o televiziune locală din Ploieşti. s-au dus într-un sat să afle care e diferenţa dintre Paşti şi Crăciun. exact aşa au formulat întrebarea. care era răspunsul la care se aşteptau ? cel mai probabil la învierea şi naşterea lui Hristos. bineînţeles că oamenii aceia nu au ştiut să răspundă asta, pentru că altfel nu mai apărea reportajul ăsta.

problema care se ridică aici e cât de evident, sau nu, e răspunsul ăsta ? se poate să fie atât de evident încât să nu fie luat în considerare ca un diferenţiator ?
o să încerc să vă explic aşa… mai pă directe, pă’ poate vorbesc codificat.

© Bogdan Petry

dan diaconescu e un geniu. dacă nu vrei să recunoşti, înseamnă că eşti dobitoc. a fost primul care şi-a dat seama cum sunt de fapt oamenii care trăiesc în ţara asta şi a exploatat la maximum această observaţie doar cu o garsionieră. însă acum are studio.
ziua doarme, iar noaptea merge la biroul lui imens de la otv. acolo se joacă cu minţile obosite ale românilor.

românul obişnuit nu e ăla pe care îl cunoşti tu sau pe care-l vezi dimineaţa la metrou. ăsta de care vorbesc, cel mai probabil nu trăieşte în Bucureşti. totuşi, oriunde s-ar trezi el, nu e în stare să schimbe un job pe care nu-l suportă, e frustrat că e prost şi tot ce nu înţelege consideră că e făcut de alţi proşti. îşi găseşte relaxarea în a-i judeca pe alţii şi se simte bine când găseşte exemple de oameni care o duc mai rău ca el.

eu scriu ceva ce doar eu o să pot citi

nu are legătură cu reclama la altex. ci cu o realitate, nu ştiu cât de nouă, din medicina de la noi. mie nu-mi place la doctor. mai ales pentru că nu am niciodată impresia că ăia ar şti ce fac. la români, medicina e pe bandă rulantă. câţiva de nu, nu şi apoi mulţi de da, da, da. nici asta n-are legătură cu croissantu’. sunt răspunsurile pe care le dai la un control general de rutină în timp ce te palpează, te mângâie şi te atinge cu un stetoscop rece un doctor oarecare. se semnează, se ştampilează şi se strigă următoru’. bă, No Mo’, tu să nu fii la fel !

la un eveniment de acest gen am participat de curând. după răspunsurile mele s-a constatat că sunt sănătos tun şi deci merit o reducere pentru eventualele boli că poate oricum nu o să le folosesc. mi s-a înmânat un fel de voucher, pe care îl puteţi vedea citind postu’.

© Almudena

mi-a dat un prieten un link, să văd cât de greu e să furi o bicicletă în capitală ?. se potriveşte ca idee cu post-ul ăsta mai recent, doar hoţii de biciclete fură biciclete ?. autorii articolului şi filmuleţului (se poate vedea mai jos un pic) de pe RL scot în evidenţă şi se declară uimiţi de pasivitatea bucureştenilor când văd un bomfaier lângă o bicicletă. că ei stau minute bune să fie băgaţi în seamă şi nu se-ntâmplă nimic, mai ales că în realitate nu durează mai mult de 10 secunde să fii uşurat de o bicicletă.

prin simplu fapt că ei au făcut un reportaj din faptul că românii, în special bucureştenii, nu iau atitudine şi că sunt nişte ţărani proşti, autorii sunt la fel de idioţi precum îi cred pe cei care nu au mişcat un deget. evident, ei au făcut un reportaj mişto, şi-au dat silinţa, lumea apreciază, ziarul se vinde, site-ul face trafic. majoritatea cititorilor cred că asta e specific bucureştenilor. fals ! e specific oricărei populaţii, indiferent de continent. o chestie recunoscută din 1964, când o femeie a fost omorâtă în stradă cu 38 de trecători care au văzut, dar n-au făcut nimic. de-aici şi teoria psihosociala numită apatia trecătorului.