jjgonzales

© Emile Fernman

cum tot mai multă lume preferă să meargă cu bicicleta la muncă, apare şi necesitatea unei cabine de duş pe care s-o foloseşti înainte de a te aşeza la birou. am văzut aşa ceva în birourile unor manageri. erau americani şi erau personaje din filme. surprinzător, am văzut şi la mine, la muncă. numai că nu prea ai voie s-o foloseşti. la asta contribuie şi faptul că e plasată într-o toaletă pentru persoanele cu dizabilităţi. asta nu a oprit promovarea întregii clădiri de birouri ca fiind una verde şi alte rahaturi corporatiste. deşi e verde, le-a luat un an şi ceva să monteze câteva rasteluri pentru biciclete, chiar dacă cererea exista încă de la început.

însă nu trebuie să fii corporaţie ca să te gândeşti la binele oamenilor. una dintre problemele pe care le au majoritate cluburilor din Bucureşti e îngrămădeala excesivă şi lipsa unei aerisiri care să facă faţă. bineînţeles asta se-ntâmplă în cluburile cu lume. dansezi şi de cele mai multe ori transpiri. e greu să mai arăţi bine când ai sudoare pe faţă şi tricoul/cămaşa e udă. e şi mai nasol dacă puţi şi ea zice să mergeţi la ea. cât de magic ar fi un duş înainte să pleci din club ! mai ales dacă faci clubbing.

România à la USA

ideile bune nu trebuie să fie originale. mai ales în publicitate. aici trebuie să furi de unde poţi; de la colegi, de la şefi, de la competiţie, de la alţii mai buni. evident, nu tre’ să furi cum fac ăştia prinşi pe Joe la Pompe, dar dacă unii au o soluţie mişto poate reuşeşti să o adaptezi şi la problema ta.

de ceva vreme, mişto înseamnă neconvenţional. neconvenţional nu se referă doar la execuţie; după cum zicea Şerban Alexandrescu la unele dintre atelierele ADfel, ce vezi la budă într-o ramă când te pişi nu e neconvenţional. în schimb, conceptul unei reclame trebuie să fie neconvenţional.

nu tot ce e pe net e adevărat

eu sunt un mare amator de polemici. dă-mi o temă de discuţie despre care am o idee şi pot, măcar să-ncerc, să aduc nişte argumente pentru a susţine un punct de vedere. nu urmăresc neapărat să demonstrez că e ca mine, ci doar să scot în evidenţă ca poate nu e ca interlocutorul meu. tocmai d’asta, unul dintre citatele mele favorite este: If you can’t convince ‘em, confuse ‘em. al cui aparţine, vezi pe google.

pentru că ăsta e un blog online, să zic ceva şi despre discuţiile online în contradictoriu. aşa, ca paranteză. un avocat american, Mike Godwin, a inventat o lege conform căreia cu cât o discuţie online se întinde pe o durată mai mare, probabilitatea de a folosi drept argument ceva legat de nazişti sau hitler se apropie tot mai mult de 1. postulată în 1989, legea lui Godwin zice că un argument de genul ăsta denotă lipsa unor raţionamente mai în firea lor. cel care-l invocă pe hitler a pierdut, iar discuţia ar trebui să se oprească acolo.

© Eniko Dobrovits

inevitabil, atunci când cineva se rade în cap, apar discuţii legate de modul în care îi va creşte părul. mai des, mai colorat, mai puternic, mai repede. majoritatea aşa cred. mai sunt unii care sunt de altă părere, dar nimeni nu-i crede. bă, ăştia au dreptate !
încă de prin 1920 au fost studii care au tras concluzia că rasul nu influenţează cu nimic creşterea părului.

modul în care creşte părul e controlat de foliculii de păr, care se găsesc imediat sub piele. foliculii respectivi nu sunt influenţaţi în niciun fel de faptul că tu tai nişte păr cu o lamă. ce tai tu, e deja mort. foliculii care determină grosimea firului de păr, culoarea, rata de creştere rămân neafectaţi de faptul că tu te razi sau nu.
povestea se schimbă atunci când scoţi un fir de păr din rădăcină. atunci e posibil să aibă loc anumite reacţii şi să se schimbe ceva. atenţie când vă pensaţi sprâncenele !

un pas normal într-o relaţie modernă

la mine la muncă e un Facebook al nostru. nu la fel de spectacular ca ăla real, da’ utilitatea e aceeaşi. e un site unde vezi întreaga ierarhie, adică orice om de pe globu’ ăsta. şi mai e şi un chat intern. dacă unii (ăia îndoctrinaţi) intră pe portalul respectiv să vadă pe ce fus orar e unu’ sau să-i afle numărul de telefon, mai sunt unii (de fapt unele) care îl folosesc în loc de matrimoniale. e o şansă reală de a te muta în altă ţară.

dar nu toate tipele vor bărbaţi de peste hotare. unele se mulţumesc şi cu masculi locali. un add pe Facebook, o conversaţie, un like şi se înfiripă ceva. dacă nu ai văzut episodu’ din South Park despre Facebook, ia d’acilişea. dacă l-ai văzut, e evident că Facebooku’ capătă un rol din ce în ce mai important în cadrul relaţiilor interumane. mai ales în rândul celor care implică persoane de sex opus.

să fi fost două biciclete ?

întotdeauna, dacă nu ai antecedente, e mai uşor să scapi de o posibilă acuzaţie. prezumţia de nevinovăţie se aplică întotdeauna, dar se renunţă mult mai uşor la ea în contextul potrivit. spre exemplu, când chiuveta e plină de vase nespălate e normal să dai vina pe ăla care a fost prins deja de câteva ori că a uitat să le spele. mai ales dacă nimeni nu recunoaşte că sunt vasele lui.

omul gândeşte în stereotipuri. asta e soluţia pentru a avea mereu un echilibru în percepţia realităţii. e ca la fotbal, italienii dau un gol şi se apără, englezii aruncă mingi lungi în faţă, românii iau un gol şi nu mai sunt în stare de nimic. fără ele, totul ar fi prea confuz şi prea nou.

echipa magică, numai că doi erau în concediu

după Albania, o altă nucă tare pentru naţionala României. 0-0 cu Belarus şi deja Chivu & co or să vadă şi următorul turneu final în format HD. la televizor, cum ar zice gspu’. dar pentru microbiştii care citesc blogu’ ăsta am o veste bună: România e totuşi la Campionatul European. corporatist ce-i drept, dar ai ocazia să joci cu Anglia, Franţa, Germania. şi pe teren d’ăla mare, ca la televizor. fotbal adevărat dom’le.

drumul calificării a fost uşor pentru echipa noastră, calificându-ne din oficiu. în schimb, lotul a fost definitivat după o lună şi jumătate de antrenamente şi jocuri şcoală, în urma unui proces riguros de selecţie. în final au rămas cei mai buni 20, care au continuat seria de antrenamente şi jocuri amicale. în total, aproape 3 luni de fotbal.

simfonia eroTica

Motto: Beethoven bah….ala de-l chema ca pe caine!

Luis-Fernando din episodu’ asta este unu’ mai special. Nu orice Luis-Fernando e prost, ganditor, sufletist. Trebuie sa fie un alt Luis-Fernando care sa compenseze. Azi facem cunostiinta cu o tipologie noua.

Luis-Fernando mananca friptura de vita gatita rare, bea vin rosu in loc de bere, ba si-a mai si tras o narghilea acas’. Este intelectual, vorbeste cu intonatie si gestica, ceva in genu’ lu’ base cand iti spune ca ti-a mai taiat un sfert din chenzina. Se da la femei intr-un stil propriu, imposibil de ratat. Eventual le intinde iPhone-ul propriu sa-si introduca singurele numarul de telefon. Le si ajuta daca nu sunt obisnuite cu touch-screenul. Varianta doi e sa le intrebe cu voce tare, in public, care este id-ul de messenger. Si sa promita ca nu-l spune la nimeni.

cu o gumă de şters şi o bidinea – (imaginea originală © istockphoto.com)

brand-ul turistic al României a iscat discuţii imediat ce a fost lansat. bloggerii autohtoni s-au autosesizat în legătură cu logo-ul şi au scos în evidenţă că nu e nimic original, distinctiv în crearea lui. sursa a fost un depozit online de imagini. copy-paste, un font inspirat de la alte brand-uri de ţară şi isprava-i gata. toată lumea a scris despre asta. în principiu doar despre logo. o să zic şi eu despre logo, dar şi ceva nou.

un exemplu evident e cu poza de mai sus, găsită (probabil) de Bogdan Brânzaş, care e consultant de brand şi designer. din cele patru exemple ne interesează doar alea trei cu frunza mai la fel. cele trei sunt deja folosite drept logo de alţii:

• stânga-sus – Oltchim când e verde (vezi aici)
• stânga-jos – Veleja Park (vezi aici)
• dreapta-jos – changetransport.com fără o roată (vezi aici)

© lady7

chiar şi luis-fernando are relaţii care se termină. nu contează dacă amiabil sau nu. important e că se termină. acum câteva luni sau mai bine, luis-fernando s-a despărţit de maria lopes. el zice că el s-a despărţit de ea. ea nu comentează acest aspect. câtă vreme a durat, a fost frumos. floricele şi păsărele le însoţeau fiecare pas. din când în când se mai auzea alintul pe care şi-l şopteau reciproc.