jjgonzales

© veer

mai întâi, povestea…
luis-fernando abordează o tipă într-un club. vorbesc, se înţeleg, se pupă. fac schimb de numere de telefon. ies de câteva ori în oraş. dacă la început luis-fernando nu prea părea interesat de ea, cu timpul, situaţia s-a schimbat.
şi-au făcut planuri pentru ziua următoare. în acea zi, luis-fernando o sună. ea nu răspunde. îi dă un mesaj. ea nu răspunde. o sună din nou. trec câteva zile şi ea tot nu a sunat înapoi.

luis-fernando bea o cafea cu un preten. o tipă de la o altă masă se uită insistent la el. fac schimb de priviri, da’ doar atât. vine chelnerul cu nota de plată şi îi spune lui luis-fernando că are şi un număr de telefon pentru el. al tipei respective. dar ea plecase între timp. în sfârşit o gagică cu atitudine !

logou’ la programatori

în ţara asta se fac multe lucruri fără rost. la modă e să faci un grup fără rost pe facebook. să ajutăm animalele, să apărăm Roşia Montană, să ne dea farmivilleu’ mai multe găini. mai arunci o petiţie şi poţi fi mândru dacă în câteva zile se strâng sute, mii de like-uri. problema e că totul se opreşte acolo, pe facebook. de ce ? păi e simplu…

oamenii care se asociază cu acţiunea ta dau doar un like. câţiva mai scriu ceva. toţi aşteaptă. aşteaptă să facă altcineva demersuri, presiuni pentru atingerea obiectivelor. grupul de reformare rămâne ascuns printre celelalte zeci de grupuri asemănătoare la care odată dădeai join, iar acum dai like.

sticla de miranda

la mare, pe terase sau pe plajă, unii poate au văzut, alţii auzit, ceilalţi mirosit sau gustat noua băutură, pe numele ei de fată, miranda. singurul lucru care se ştie până acum despre miranda este că e bună. era nevoie de câteva detalii suplimentare şi răspunsuri la unele întrebări.

sokoban aka boxman aka pushbox

unii oameni, când merg la mare, aleg să bea, să fumeze, să se simtă bine. alţi oameni, dacă au inspiraţia nefastă să mă ia cu ei, capătă unele obiceiuri mai puţin interesante pentru cei din jur, dar sigur mai captivante. condiţia e să te implici.

astfel ajungem în vara anului trecut…
ne-am strâns vreo 10-15 oameni să mergem un uikend la mare. am găsit cazare la o vilă cochetă, cu piscină, televizor, cameră spaţioasă. mai ‘eftin faţă de multe alte locuri care erau mai naşpa, dar şi cu dolce. cine mai avea dolce-n vamă ?

sâmbătă seara, în timp ce ne răcoream cu câte-o bere, încercam să găsim un tricou mai curat. ca să nu am probleme pe traseu, am hotărât că e mai bine să mă duc la budă, să scap de o treabă. ca să nu fie plictisitor, de obicei citesc ceva. pentru că nu aveam alternative, am ales manualul de la televizor.
surprinzător, tv-ul avea şi câteva jocuri.

© ComradeGremski

oricât de mult am încerca să ne ferim sau să credem că nu suntem de fapt nişte numere, o să eşuăm. cel puţin când ne privim din perspectiva consumului. individul nu contează. contează populaţia reprezentativă, segmentul, target-ul, nişa. niciodată tu.
vreau pe această cale să-mi cer scuze oficial celor 163 de persoane care, pentru mine au devenit în scurt timp doar numere. şi pentru că nu am mai trimis pe mail rezultatele. o explicaţie oficială ar fi că am avut probleme cu centralizarea adreselor de mail .

dacă vă convine explicaţia de mai sus, acum puteţi citi despre cercetarea făcută. există o variantă mai scurtă, mai mult < mai puţin ?!, dar şi o variantă pdf a disertaţiei. aceasta poate fi downloadată de aici.

reclamă la farmville

eu vreau să cred că oamenii, în esenţă, au creier.
adică, fiecare are voie să aibă o pasiune stupidă, potrivită mai degrabă pentru copii de la grădiniţă sau pentru alte mapamonduri. dar nu trebuie să dureze mai mult de câteva luni. asta cu indulgenţă.

la alde elements

sâmbătă a fost frumos. mai ales afară. nu era nici cald, dar nici frig. o zi potrivită să-l duc pe un amic gurmand la restaurantul tizului său, la La Cătălin, să vedem dacă poate să mănânce tot din farfurie. evident, a putut. la fel şi eu . ne-am odihnit burţile pline, ne-am uitat la un căţel pe arcuri şi am fost prin Herăstrău.

ne-am plimbat molcom pe malu’ lacului şi ne-am oprit la o terasă, pe ponton. elements pe numele ei. frumos acolo. mese albe, scaune tapiţate cu piele. la fiecare mişcare, pantalonii se frecau de pielea de pe scaune şi scoteau un sunet. toată terasa părea că se bese necontenit, contrar statusului social pe care-l afişau clienţii.

© gândul.info

marţi seară, pe protv, erau 1,6 milioane de telespectatori cu ochii aţintiţi pe emisiunea frumuseţe pe muchie de cuţit. cu au o asemenea audienţă, emisiunea şi-a adjudecat minutul de aur (minutul cu cea mai mare audienţă a zilei). dacă te-ntrebi cum naiba poate emisiunea aia să aibă atât de mulţi telespectatori, uită-te la poza de mai sus. cea mai radicală transformare de până acum !

la prima impresie, ai zice că au luat două poze şi le-au alăturat pentru a obţine un contrast cât mai mare. de fapt e vorba doar de laser, cuţite şi dinţi noi. e de admirat ce poate să facă ştiinţa şi tehnologia în ziua de azi. e vorba veche: nu există femeie urâtă, doar bărbaţi care au băut prea puţin. acum putem apela la o nouă zicală: nu există femeie urâtă, doar femeie care nu au fost la ‘frumuseţe pe muchie de cuţit’.
dar ceea ce se întâmplă în plan psihosocial e clar ignorat de sutele de mii de telespectatori. poate şi de producătorii emisiunii care şi-au atins targetul.

un pelican x3

rămân pentru moment la taxiuri. îmi amintesc şi acum, cu drag, de prima oară când m-am urcat într-un taxi de la Pelican. era o Dacie cu toba spartă, dar avea cel mai mic tarif din bucureşti. doar 1,19 RON pe kilometru. am aflat ulterior că toată lumea ştia că Pelican e cel mai ieftin taxi din bucureşti. dacă aveai de mers din băneasă până-n militari, evident era normal să suni la Pelican. cel mai naşpa era că răspundeau cam greu la telefon.

concurs de proiecte de comunicare neconvenţională pe admasters.ro

m-am tot gândit dacă are rost să scriu postu’ ăsta. dar chiritză îmi mai deschide ochii.

deci. eu tot mai cochetez cu publicitatea şi lucruri adiacente ei. da’ nu mă apreciază nimeni . s-ar putea datora şi faptului că nu mă pricep. un alt motiv, pe care eu încă insist, e că nu am găsit încă oameni care să mă-nţeleagă. teorie care nu ţine, da’ măcar mă ambiţionează din când în când.

un când din ăsta a fost cu ocazia unui concurs de proiecte de comunicare neconvenţională. mi se dădea şansa să schimb ceva. cea mai recentă dorinţă de schimbare a venit după ce am terminat masteru’ de marketing de la ase. după 6 ani juma’ de şcoală în cadrul a două universităţi importante din ţară am concluzionat că am pierdut vreo 8 ani; diferenţa apare din faptul că mai trebuia şi în liceu să mă preocup în mod special de anumite lucruri ca să pot să fac o facultate bună.