jjgonzales

cu acta pe gură

acta, sopa sau pipa? tu ce alegi? niciuna nu e bună. am văzut cu toţii pe facebook, pe blog-uri cu trafic, în ediţiile online ale cotidianelor naţionale. nu putem să-i lăsăm p’ăia cu corporaţii şi politicieni care nu ne reprezintă să ne zică ce avem voie şi ce nu să facem pe internetu’ nostru! mama lor…
te superi şi semnezi o petiţie online, că doar ăsta e teatrul de război, dai un attend la un event că semnezi petiţia şi adormi liniştit. activismul de fotoliu e la putere!

eu zic că acta nu e chiar atât de rea. sau mai bine, de fapt zic că acta ar fi benefică pentru omenire.

puştiu’ care poate fi orice sau oricine

o să tastez acum din perspectiva unui alt om. e prima dedublare care s-a făcut vreodată în online. cel puţin pe vreun blog. [ceva complex! gata!]
literele astea nu au mai fost tastate de acelaşi om care a scris rândul de mai sus.

când erai mic, părinţii îţi spuneau că poţi fi orice vrei tu să fii. cel puţin asta se-ntâmpla în filmele americane. eu nu aveam probleme: îmi scoteam piesele de rummy şi jucam fotbal pe covor. eram antrenor-jucător! nasturii deveneau războinici, iar eu căpitan de oşti. când goneam pe hol cu maşinuţele fără telecomenzi eram pilot. nu ştiam să pronunţ corect locomotivă, dar asta nu mă deranja.

auzisem odată că imaginaţia e cel mai important dar pe care îl au oamenii. şi uzam de vorba asta folosind-o pe post de portiţă salvatoare când mă puneam singur în dificultate cu tot felul de gânduri. în preajma pubertăţii mă gândeam la sex. destul de mult. m-am întrebat şi cum fac sex ai mei? ca să nu mă ruşinez de propriile-mi gânduri îmi aduceam aminte de darul acela care îmi permitea să umblu cu mintea cum voiam.

adică şi tu

chiar dacă mai sus e o scrisoare în limba engleză, povestea e cu limba română. o primă precizare.
dacă până acum povesteam ce a făcut luis-fernando, acum o să povestesc ce a povestit luis-fernando. a doua precizare.

luis-fernando tocmai se despărţise de puţină vreme de o tipă după o relaţie mai lungă. doritoarele aveau cale liberă. nu era o postură care să-l deranjeze, mai ales că îi era şi un pic dor de vremurile astea. scenariul era relativ clasic; cunoştea o tipă nouă şi primea numărul de telefon. ulterior şi un id de messenger sau add pe facebook. urmau conversaţii online tastate cu fiecare dintre ele.

nu contează dacă o ia înainte

paradoxurile sunt unele dintre cele mai frumoase lucruri de pe pământul ăsta. ai impresia că le înţelegi, dar îţi dai seama până la urmă că nu. dar e ok. mai nasol când un paradox e legat de tehnologie şi alcool. combinaţia asta creează de fapt un paradox parţial, din care faci şi tu parte. e parţial pentru că dimineaţă, sau după-amiază dacă te trezeşti mai târziu, o să înţelegi tot.

care e paradoxul? cum poţi să întârzii la o întâlnire, să ajungi totuşi mai devreme, dar în acelaşi timp să fie prea târziu?

clătire cu reciclare de apă

mie-mi place mirosul de balsam al rufelor proaspăt spălate. vara, rufele abia scoase din maşina de spălat sunt şi mai mişto. umede, le arunc pe umeri şi mă răcoresc instant până ajung să le întind. dar cam aici se opreşte experienţa plăcută cu rufele şi maşina de spălat. pentru că în rest, maşina de spălat a ajuns să mă streseze. cu ciclurile ei multiple şi sutele ei de rotaţii.

şi asta se datorează unui singur buton care, apăsat, se transformă într-un program bonus. e atât de special încât sunt şanse să-ţi doreşti să ai tot timpul rufele murdare. în unele case i se spune clătire suplimentară. m-am uitat oleacă pe net şi clătirea asta suplimentară adaugă, evident, încă un ciclu de clătire. că de, poate a rămas detergent sau sos iute pe undeva. ciclul suplimentar de clătire poate să fie al doilea, al treilea şi chiar al patrulea ciclu.

prima oară a fost, cred, în clasa a 4-a. până atunci nu prea mă interesau atât de mult gagicile. ştiam că mă unele mă plac, că unele erau mai mişto, dar niciuna nu mă facea să mă simt altfel. o chema Anca, era colegă de clasă şi brusc a devenit mişto. printr-a treia, ea mă plăcea pe mine! acum, când voiam şi eu, pusese ochii pe unu’ de-a 5-a, dă-l în fapt!

mutat într-un context absolut nou, nu prea ştiam cum să procedez. rezultatul a fost unul dezamăgitor pentru mine. cu o minte de om mare, mi-am zis că nu a fost să fie, dar măcar să învăţ din greşeli. aşa s-a conturat ceea ce ulterior aveam să-nvăţ din filme că se numeşte fereastra de oportunitate. fereastra asta apare când femeia te vrea. dacă nu o vrei şi tu tot atunci, e de muncă!

când ţi-o furi

lucrurile serioase nu mai pot fi amuzante. devine din ce în ce mai clar că nu mai poţi să faci haz de necaz aşa cum era odată, deşi asta ne definea cândva pe noi, românii. bancurile devin proaste pentru că “nu ai cum să spui aşa ceva“! nici măcar în glumă!

ştie careva bancu’ cu Bulă care era internat într-un spital de handicapaţi? cică mai mulţi pacienţi sunt puşi să aplaude. cei care reuşesc vor primi o îngheţată. evident, primii doi nu reuşesc. vine rândul lui Bulă şi ăsta reuşeşte. fericit, primeşte îngheţata. aici e importantul jocul de scenă al povestitorului: Bulă duce îngheţata spre gură, numai că rateaza ţinta şi şi-o lipeşte de frunte.

poza originală © FreakingMuse

la petreceri e mişto. muzică, băutură. pe scurt, distracţie !
când eşti singur, adică nu ai o relaţie oficială pe facebook, cel mai important e să fie lume nouă. pentru cei heterosexuali, mai ales de sex opus. există o şansă oricât de mică ca după petrecerea respectivă să nu mai fii singur. cu cât e mai puţină lume nouă, cu atât e mai important de gestionat momentul potrivit pentru a face pasul decisiv.

luis-fernando a fost la o petrecere invitat de un amic. a fost luat special ca să cunoască lume nouă. ce loc mai potrivit pentru asta decât o petrecere unde nu cunoşti decât o singură persoană ? dar cam aici se opreşte partea bună. măcar pentru moment. prietenul îi face cunoştiinţă lui luis-fernando cu nişte oameni, printre care şi câteva tipe. nimic spectaculos. tocmai d’asta trebuie să se reorienteze un pic prin jur să vadă ceva care să-i şi placă. nu trebuie să piardă prea mult timp, pentru că mai sunt şi alţi vulturi cu aceeaşi misiune.

găseşte cele 3 diferenţe din poză

mai jos e un mini-reportaj făcut de o televiziune locală din Ploieşti. s-au dus într-un sat să afle care e diferenţa dintre Paşti şi Crăciun. exact aşa au formulat întrebarea. care era răspunsul la care se aşteptau ? cel mai probabil la învierea şi naşterea lui Hristos. bineînţeles că oamenii aceia nu au ştiut să răspundă asta, pentru că altfel nu mai apărea reportajul ăsta.

problema care se ridică aici e cât de evident, sau nu, e răspunsul ăsta ? se poate să fie atât de evident încât să nu fie luat în considerare ca un diferenţiator ?
o să încerc să vă explic aşa… mai pă directe, pă’ poate vorbesc codificat.