jjgonzales

© Bogdan Petry

dan diaconescu e un geniu. dacă nu vrei să recunoşti, înseamnă că eşti dobitoc. a fost primul care şi-a dat seama cum sunt de fapt oamenii care trăiesc în ţara asta şi a exploatat la maximum această observaţie doar cu o garsionieră. însă acum are studio.
ziua doarme, iar noaptea merge la biroul lui imens de la otv. acolo se joacă cu minţile obosite ale românilor.

românul obişnuit nu e ăla pe care îl cunoşti tu sau pe care-l vezi dimineaţa la metrou. ăsta de care vorbesc, cel mai probabil nu trăieşte în Bucureşti. totuşi, oriunde s-ar trezi el, nu e în stare să schimbe un job pe care nu-l suportă, e frustrat că e prost şi tot ce nu înţelege consideră că e făcut de alţi proşti. îşi găseşte relaxarea în a-i judeca pe alţii şi se simte bine când găseşte exemple de oameni care o duc mai rău ca el.

eu scriu ceva ce doar eu o să pot citi

nu are legătură cu reclama la altex. ci cu o realitate, nu ştiu cât de nouă, din medicina de la noi. mie nu-mi place la doctor. mai ales pentru că nu am niciodată impresia că ăia ar şti ce fac. la români, medicina e pe bandă rulantă. câţiva de nu, nu şi apoi mulţi de da, da, da. nici asta n-are legătură cu croissantu’. sunt răspunsurile pe care le dai la un control general de rutină în timp ce te palpează, te mângâie şi te atinge cu un stetoscop rece un doctor oarecare. se semnează, se ştampilează şi se strigă următoru’. bă, No Mo’, tu să nu fii la fel !

la un eveniment de acest gen am participat de curând. după răspunsurile mele s-a constatat că sunt sănătos tun şi deci merit o reducere pentru eventualele boli că poate oricum nu o să le folosesc. mi s-a înmânat un fel de voucher, pe care îl puteţi vedea citind postu’.

România à la USA

ideile bune nu trebuie să fie originale. mai ales în publicitate. aici trebuie să furi de unde poţi; de la colegi, de la şefi, de la competiţie, de la alţii mai buni. evident, nu tre’ să furi cum fac ăştia prinşi pe Joe la Pompe, dar dacă unii au o soluţie mişto poate reuşeşti să o adaptezi şi la problema ta.

de ceva vreme, mişto înseamnă neconvenţional. neconvenţional nu se referă doar la execuţie; după cum zicea Şerban Alexandrescu la unele dintre atelierele ADfel, ce vezi la budă într-o ramă când te pişi nu e neconvenţional. în schimb, conceptul unei reclame trebuie să fie neconvenţional.

nu tot ce e pe net e adevărat

eu sunt un mare amator de polemici. dă-mi o temă de discuţie despre care am o idee şi pot, măcar să-ncerc, să aduc nişte argumente pentru a susţine un punct de vedere. nu urmăresc neapărat să demonstrez că e ca mine, ci doar să scot în evidenţă ca poate nu e ca interlocutorul meu. tocmai d’asta, unul dintre citatele mele favorite este: If you can’t convince ‘em, confuse ‘em. al cui aparţine, vezi pe google.

pentru că ăsta e un blog online, să zic ceva şi despre discuţiile online în contradictoriu. aşa, ca paranteză. un avocat american, Mike Godwin, a inventat o lege conform căreia cu cât o discuţie online se întinde pe o durată mai mare, probabilitatea de a folosi drept argument ceva legat de nazişti sau hitler se apropie tot mai mult de 1. postulată în 1989, legea lui Godwin zice că un argument de genul ăsta denotă lipsa unor raţionamente mai în firea lor. cel care-l invocă pe hitler a pierdut, iar discuţia ar trebui să se oprească acolo.

© someecards

azi e ziua mea. iar. zi frumoasă ca mine (vezi pe geam sau, dacă citeşti mai târziu, vezi pe net cum a fost vremea). nici acum starea de spirit nu diferă prea mult faţă de data trecută, doar că acum am un cadou garantat . oricum o să zic că-mi place, să fac şi eu pe cineva fericit de ziua mea.

faţă de anii trecuţi, acum e mult mai frig. în plus, prioritar pentru mine e să-mi dau demisia. mulţi nu mă lasă că cică trebuie să am unde să mă duc. mă tentează foarte mult să-mi fac un cadou de ziua mea şi să-mi iau un concediu pe termen nedeterminat. problema o constituie chiria şi întreţinerea. de, dacă ai mei nu mi-au luat casă şi maşină ! tre’ să muncesc pentru ele. dar momentan nu vreau nici una, nici alta.

cu o gumă de şters şi o bidinea – (imaginea originală © istockphoto.com)

brand-ul turistic al României a iscat discuţii imediat ce a fost lansat. bloggerii autohtoni s-au autosesizat în legătură cu logo-ul şi au scos în evidenţă că nu e nimic original, distinctiv în crearea lui. sursa a fost un depozit online de imagini. copy-paste, un font inspirat de la alte brand-uri de ţară şi isprava-i gata. toată lumea a scris despre asta. în principiu doar despre logo. o să zic şi eu despre logo, dar şi ceva nou.

un exemplu evident e cu poza de mai sus, găsită (probabil) de Bogdan Brânzaş, care e consultant de brand şi designer. din cele patru exemple ne interesează doar alea trei cu frunza mai la fel. cele trei sunt deja folosite drept logo de alţii:

• stânga-sus – Oltchim când e verde (vezi aici)
• stânga-jos – Veleja Park (vezi aici)
• dreapta-jos – changetransport.com fără o roată (vezi aici)

prieteni, că sunt împreună

când prietenii cei mai buni pot deveni cei mai mari duşmani… mai întâi, un banc.
doi indieni stăteau pe o culme. ochi-de-şoim se uita în zare în timp ce pană-de-vultur ascuţea săgeţile.
ochi-de-şoim: vin doi !
pană-de-vultur: feţe palide sau indieni ?
ochi-de-şoim: feţe palide !
pană-de-vultur: prieteni sau duşmani ?
ochi-de-şoim: prieteni, că vin împreună.
morala !? dacă sunt împreună, nu înseamă neapărat că sunt prieteni !

luis-fernando iese în club cu nişte preteni. doi la număr. clubu’ e mişto. tipele d’acolo sunt peste nivelul mediu al celor pe care le găseşte în bodegile pe unde pierde el vremea în uikend. de obicei el n-are şanse la ce mişcă pe-acolo, deşi au mai fost exemple când s-a surprins singur. în seara respectivă totul părea la fel ca în oricare altă seară. cu o bere în mână admira display-ul de dom’şoare, încercând s-o aleagă pe cea cu care o va da în bară de data asta.

vise şi/sau visuri ?

visele sunt importante. ele ne animă şi ne dau speranţe. pentru că nu orice vis se visează în somn, alea care devin realitate presupun muncă şi inspiraţie, muncă şi creativitate, muncă şi sacrificiu. rezultatul nu e întotdeauna aşa cum ţi-ai imaginat. aşa s-a-ntâmplat şi cu două vise publicitare. unu’ al lui bcr, celălalt al lui ursus.

fiecare are o reclamă tv care rulează în luna august. nu ştiu care dintre ele e mai slabă, dar bcr ar putea totuşi să aibă un mic avantaj în priviinţa asta.
să le luăm pe rând, deci. începem cu favorita, cu bcr.

tradiţie de pe la noi

de multe ori am observat că la Hollywood se obişnuieşte să se lanseze în acelaşi an un grup de filme, toate pe aceeaşi temă. motivul poate să aibă legătură cu faptul că subiectul respectiv e de mare interes, cum s-a întâmplat cu filmele pe tema războiului din Iraq. sau pentru că primul film din serie a avut succes şi poate e o vacă de muls tema aia.
mai e şi varianta mai fantezistă în care toţi scenariştii şi/sau producătorii sunt abonaţi la acelaşi newsletter în care se prezintă trend-urile contemporane. sau toţi au o aceeaşi muză.

am dat peste filmuleţu’ ăsta de mai sus şi mi-am adus aminte de o întâmplare, de fapt de o filozofie din copilărie.

pe la 14 ani mergeam cu un preten către o sală de jocuri. pe vremea aia doar acolo puteai să joci nfs3, worldcup 98, carmageddon, quake3 şi alte minunăţii. pentru mIRC, asl/pls era altă sală. oricum… pe drum îmi povesteşte el despre o puştoaică de la sală. cu o siguranţă în voce, care nu putea să exprime decât certitudine, îmi zice că ea îl place. ea era simpatică, noi nu prea. mai ales el . foarte nesigur şi contrariat îl întreb de unde ştie. am văzut eu cum se uită ea la mine !.
au trecut ani şi am ajuns să mă refer la impresia asta, că o gagică te place, cu următoarele cuvinte: sindromul Petre.