de multe ori am observat că la Hollywood se obişnuieşte să se lanseze în acelaşi an un grup de filme, toate pe aceeaşi temă. motivul poate să aibă legătură cu faptul că subiectul respectiv e de mare interes, cum s-a întâmplat cu filmele pe tema războiului din Iraq. sau pentru că primul film din serie a avut succes şi poate e o vacă de muls tema aia.
mai e şi varianta mai fantezistă în care toţi scenariştii şi/sau producătorii sunt abonaţi la acelaşi newsletter în care se prezintă trend-urile contemporane. sau toţi au o aceeaşi muză.

în publicitatea din România poţi să observi ceva asemănător. o să dau câteva exemple legate de ce s-a întâmplat în ultimul an.
la modă a fost tradiţia şi se pare că încă e tradiţia. prezentul e prea plin de criză, aşa că amintirile frumoase din trecut sunt singurele care-l mai binedispun pe român.

e greu de spus de unde au concluzionat agenţiile de advertising că cea mai bună reţetă publicitară e tradiţia. dar nu tradiţia celui care oferă serviciul (o altă categorie), ci a ta, a consumatorului. poate de la ciocălăţica Rom. sau de la principiul de targetare folosit de radiouri. în orice caz, se pare că funţionează. o s-o luăm în ordine invers cronologică (sper să nu greşesc).

cea mai recentă e reclama la Germanos cu Buzdugan care vinde colorata, mâine-i gata. pentru că e prea nouă nici nu am găsit-o pe undeva ca s-o pun aici. oricum, în perioada asta e greu să nu dai de ea la televizor.

următoarea în listă e Azuga – Suedezele. când vine vorba de moldovence e greu să ignori. agenţia e Gavrilă & Asociaţii.

o altă bere, de data asta Servus. agenţia e Propaganda, care mai are în listă asta încă o reclamă.

cea mai veche din listă e tot de la Propaganda. Napolact – Ca odinioară. îl ştiu pe copy-ul de la această campanie şi raţionamentul din spatele ei. nu ştiu dacă asta e prima reclamă din seria celor care mizează pe istorie şi tradiţie, da’ dacă nu mă contrazice nimeni înseamnă că nu sunt oamenii potriviţi care citesc postu’ ăsta.

aştept vremurile de criză de peste vreo 20 de ani şi prima reclamă pentru femei care o să prezinte un colaj cu pozele din budă ale tipor care-şi ţuguiază buzele.

ce e an, ca anu’ trece. la fel şi vine. asemănător, ediţia de anu’ ăsta a festivalului de publicitate ADfel a venit. mai devreme ca anul trecut, dar a venit. unul dintre cele mai ca lumea momente e Grand Spoof. oameni vizionari, cu o cameră în mână, încearcă să facă mişto de ce le trece prin minte. dacă anul trecut au fost multe spoof-uri ca lumea, anu’ ăsta e profund dezamăgitor. 19 înscrieri, dar mult mai slăbuţe ca în anii precedenţi. unul dintre motive poate fi tocmai faptul că anul ăsta festivalul debutează mai devreme, iar cei interesaţi au fost luaţi prin suprindere.

n-am vrut să mai aştept să le văd proiectate la La Motoare şi în uikend am luat la rând spoof-urile şi mi-am făcut şi eu un top 3. a fost dificil de făcut o departajare. ţineţi minte că astea trei de mai jos sunt cele mai bune. restul lasă mult de dorit.

pe primu’ loc e aia cu tanti Chivu, Beer ‘n’ Fear. deloc pretenţioasă, pe lângă faptul că e amuzantă, propune şi o soluţie (poate cea mai fezabilă) să ne mai calificăm şi noi la un turneu final.

locul doi e pentru With one car. cea mai simplă dintre toate, dovadă că nu ai nevoie de cameră hd să faci un spoof. eu aş fi renunţat la întrebarea de la început. era mai intrigant oleacă.

ultimul loc de pe podium e al lui Nu se poate. ăsta e un spoof 1 la 1 destul de ok, dar are dezavantajul că e mai puţin reuşit ca originalul. în plus, îl ştiu p’ăla care dă indicaţiile regizorale.

în încheiere, spoof-ul care mi-a plăcut mie cel mai mult de la ediţia trecută. deşi s-a clasat doar pe locul 7, Alexandru Hâncu e magic ca şoferul beat de autobuz. cu oameni.

post-uri similare:

1. cum să scrii un cv în 2010

asta merge şi de sine stătătoare. totuşi, mă-ntreb dacă tipu’ ăla se mişcă aşa ciudat că aşa face el până îi vine replica sau nu ? concluzia e că e bine atunci când ăia din sală râd mult; ai timp să găseşti ceva isteţ de zis.

post-uri similare:

1. pentru prima oară, ceva original din China
2. când o zbura porcu’ – episodul pilot
3. când se termină sondaju’

am dat peste filmuleţu’ ăsta de mai sus şi mi-am adus aminte de o întâmplare, de fapt de o filozofie din copilărie.

pe la 14 ani mergeam cu un preten către o sală de jocuri. pe vremea aia doar acolo puteai să joci nfs3, worldcup 98, carmageddon, quake3 şi alte minunăţii. pentru mIRC, asl/pls era altă sală. oricum… pe drum îmi povesteşte el despre o puştoaică de la sală. cu o siguranţă în voce, care nu putea să exprime decât certitudine, îmi zice că ea îl place. ea era simpatică, noi nu prea. mai ales el . foarte nesigur şi contrariat îl întreb de unde ştie. am văzut eu cum se uită ea la mine !.
au trecut ani şi am ajuns să mă refer la impresia asta, că o gagică te place, cu următoarele cuvinte: sindromul Petre.

de multe ori se-ntâmplă ca o gagică să se uite un pic mai insistent la tine. să-şi treacă mâna prin păr. să râdă la o glumă mai puţin reuşită de-a ta. să te-atingă în timp ce vorbeşte cu tine. să-şi treacă mâna prin păr în timp ce se uită la tine. să-ţi zâmbească.
în momente ca astea tre’ mai întâi să te asiguri că nu e altcineva în spatele tău cu şanse mai mari să fie vizat de acţiunile ei. dacă nu e nimeni, înseamnă că avem de-a face cu sindromul Petre. chiar dacă face toate lucrurile alea, nu înseamnă că te place ! cel puţin, aşa credeam noi…

au mai trecut ani şi am descoperit că femeile sunt mai proaste puţin creative decât credeam. puţine sunt alea care ştiu să exprime atracţia faţă de un bărbat într-un mod, dacă nu autentic, măcar mai direct. de fapt, gesturile alea enumerate mai sus constituie arsenalul de bază pe care îl are o femeie pentru a-ţi da de ştire că te place. dacă eşti prost şi aştepţi mai multe, ca ăla din filmuleţ, trece la altu’.

sindromul Petre e real. numai că el nu reprezintă faptul că tu îţi imaginezi lucruri, ci semnelează faptul că ai o putere de observaţie bunicică. odată declanşat sindromul, trebuie să acţionezi până când nu se închide fereastra de oportunitate. evident, asta dacă-ţi place şi ţie de ea.

eu aici vreau să schimbăm ceva. pentru că femeile (aproape) întotdeauna sunt şoricelul şi tu trebuie să-ţi dai silinţa, iar ele acceptul final, a venit vremea în care trebuie să mai alterneze şi rolurile. aşa că, data viitoare când experimentaţi sindromul Petre daţi o replică de aceeaşi natură, chiar dacă nu vă place şi nu vreţi nimic de la ea. ea-şi trece mâna prin păr uitându-se la tine când sunteţi la bar, tu îi cumperi un cocktail pe care i-l dă barmanul, care te arată cu deştu’. zâmbeşti şi aştepţi. dacă ea îţi zâmbeşte pe ringul de dans, evident o dansezi şi o învârţi un pic. la sfârşit, pleci să-ţi mai iei o bere şi nu te mai întorci.

tre’ să lăsăm mingea la ele în teren. să vedem dacă ele ştiu să atace ! la campionatu’ mondial Spania s-a chinuit întruna în faţa unor defensive betonate, care jucau numai pe contraatac în cazul bun sau bubuiau mingea. eu zic că ne-am săturat de posesie. ia să le-aruncăm balonul la ele în teren să vedem dacă sunt în stare să lege două pase. tre’ să profităm de faptul că în preajma femeilor care nu ne plac suntem mai siguri pe noi şi să le confuzionăm. să se ducă câte două la toaletă, să scoată din genţi manualul de flirt, să de la pagina de întrebări şi răspunsuri şi să nu găsească nimic. ce or să facă atunci ? nimic. dar o să zică mai departe şi, ca un virus, în câteva luni or să ştie toate că nu mai e la fel.

când o să găsesc pe net sindromul Maricica, înseamnă că am reuşit !

aventura mea cu ţigările continuă. dacă timp de 5 zile consecutive şi încă vreo 2-3 am încercat şi reuşit să mă abţin să nu fumez, într-un final m-am decis că încă nu e vremea mea. stres, cuţite mă doboară-ncet, vorba unui cântec. ţigara încă e o alinare plăcută.

iniţial am vrut să renunţ nu doar datorită acelei promisiuni pe care mi-am făcut-o acum multă vreme, când încă aveam speranţe, ci pentru a motiva pe altcineva. această schemă elaborată de sacrificiu calculat a funcţionat la o scală mai mare faţă de ce m-aşteptam. pe lângă persoana pe care o vizasem eu, au mai fost angrenate în această mişcare încă 5, mai mult sau mai puţin datorită mie. partea bună e că trei continuă să nu fumeze de cel puţin 2 săptămâni.

deşi mi-o fost greu şi eram mult prea irascibil şi ciunefutut, am rezistat cu stoicism. au fost şi părţi bune când, la fotbal, am alergat ca la 10 ani pe terenu’ de fotbal din curtea şcolii. fără să gâfâi după al treilea sprint. lipsa tutunului are avantajele ei. nu le zic pentru că oricum nu contează ce zic eu.
până când o să-mi vină şi mie rândul, măcar fumez mai puţin.

gata, de luni nu mai fumez ! (n.m. adică de la 5 iulie 2010)

de ce o decizie aşa pripită după vreo 8 ani de tutun ? e pripită pe dreacu’ ! prin 2006, când un pachet de kent lung era 46 de mii juma’, m-am hotărât ca atunci când preţul pachetului meu de ţigări va depăşi suta de mii, o să mă las de fumat. cam de atunci e poza de mai sus, pe vremea când aveam părul mai mare şi mai creţ.
e şi meritul mamei mele care, din când în când, mă întreba şi când te laşi de fumat ?. eu răspundeam că de ziua următoare. ei bine, data viitoare când o să mă-ntrebe, eu mă voi fi lăsat de fumat de câteva zile.

dacă la ultima scumpire am avut noroc şi preţul s-a oprit la 99 de mii în cap, de la 1 iulie 2010 nu am mai avut noroc. de ce nu m-am lăsat încă de la 1 iulie ? e toleranţa de 3 zile care se aplică oricărei decizii majore. plus că în uikend plec la mare şi e frumos că una dintre ultimele ţigări să fie pe plajă, prin vamă. evident, nu o s-o arunc pe jos.

singura mea experienţă care se apropie de o tentativă de a mă lăsa de fumat a fost în anul I de facultate, în prima sesiune. ca orice student dedicat, noaptea dinainte de examen era albă. numai că nu prea eram obişnuit să rezist fără mâncare şi să fumez întruna. am luat decizia ca până la sfârşitul sesiunii să nu mai fumez. ceva mai mult de o săptămână. după ultimul examen, am ieşit pe hol, am scos pachetul de kent lung şi mi-am aprins o ţigară. singurul motiv pentru care am rezistat zilele alea fără să fumez era conştientizarea faptului că la un moment dat voi fuma din nou.

ei bine, de data asta nu va mai fi la fel. dacă un om nu are principii, atunci ce dreacului mai are ? asta totuşi nu mă opreşte ca acum, în timp ce scriu, să-mi aprind o ţigară (dovada că nu sunt la muncă ). şi pun treaba asta pe blog că să mă responsabilizez. să ştiu că toţi ori să mă ia la şto atunci când, ipotetic, îmi voi reaprinde o ţigară.

ca să mă automotivez, mi-am făcut un mini-widget care să-mi calculeze cîţi bani voi economisi de când mă voi lăsa de fumat şi starea plămânilor mei. citisem pe undeva, dar asta mai demult, că durează vreo 7-8 ani ca să-şi revină complet după o experienţă traumatiznată cu tutun. dacă o fi mai mult, asta e, mai aştept !

şi pentru că oameni dragi mie vor să-mi fie alături, mai există 2 persoane care nu vor mai fuma odată cu mine. una dintre ele este o tipă care sigur va ceda , dar măcar încearcă ! a doua persoană este un nefumător, dar care a ţinut neapărat să fie lângă mine în momentele în care voi ieşi pe balcon şi nu voi mai fuma.

cu gândul că bricheta mea zippo o să ruginească în buzunar, o s-o port în continuare cu mine. poate are nevoie vreo tipă de un foc . înainte de închriere, cum naibilor fac să-mi ocup vremea când n-am ce face şi în mod normal aş fuma ? în încheiere, vă las cu nişte vorbe ale chirurgilor americani. … . am făcut o pauză să-mi mai aprind o ţigară.

• la doar 20 de minute de la ultima ţigară tensiunea arterială şi pulsul coboară la normal, iar temperatura membrelor creşte la normal
• după aproximitiv 8 ore de la ultimul fum, nivelul de monoxid de carbon scade şi nivelul oxigenului din sânge creşte la normal
• la doar 24 de ore de la ultima ţigară şansele de a avea un atac de cord scad semnificativ
• la două zile de la ultima ţigară simţul olfactiv şi cel gustativ ţi se vor părea mult mai sensibile
• trei zile mai târziu respiraţia se va îmbunătăţi, întrucât capacitatea pulmonară va fi mai mare
• circulaţia se va îmbunătăţi şi funcţionalitatea plămânilor va creşte cu până la 30% în mai puţin de două săptămâni de când te-ai lăsat de fumat
• între prima lună şi nouă luni, cilii din plămâni se vor regenara, corpul putând să-şi cureţe mai bine plămânii, reducând riscul infecţiilor
• la un an după ce te-ai lăsat de fumat, riscul unei boli de inimă este la jumătate faţă de un fumător
• la cinci de la ultima ţigară, riscul unui atac de cord e redus la al celui unui nefumător
• la zeci ani fără ţigari, rata de cancer la plămâni soldată cu deces este la jumătate faţă de cea a unui fumător. Riscul de cancer la gură, gât, esofag, vezică, rinichi sau pancreas scade.
• la cincisprezece ani de la ultima ţigară, riscul unei boli de inimă e acelaşi ca pentru un nefumător

americanii au resolutions de anul nou. românii au împrumutat conceptul şi au decizii a.k.a. hotărâri de anul nou. le vezi la ştiri. în primul rând, e o mare prostie să crezi că viaţa ta se poate schimba doar atunci când nu vor mai fi valabile bonurile de masă luate de-a lungul anului.

ce faci atunci când vrei să iei o decizie în timpul anului ? renunţi ? o amâni până la revelion ? dacă nu vrei îngrămădeală şi să te calce hotărârile altora pe adidaşii abia spălaţi, setează-ţi alarma pentru vară. majoritatea sunt în concediu. easy mode !

în top 10-ul deciziilor, pe ultimul loc se găseşte celebra vreau să-mi pun ordine-n viaţă. într-o eră digitală e clar că începutul trebuie să fie undeva în zona asta. ar ieşi ceva de genul:

“ Cred că cel mai bine ar fi să încep cu Facebook.

1. Îmi şterg contul de Facebook.
Nu vreau să mai văd update-uri de la oricine, să văd găinile unora de pe Farmville sau pozele neinspirate de la petreceri cu lume bună! Îmi şterg contul de Facebook. Dar nu pot să mă rup total de lume. O să-mi creez unul nou. O să le dau add doar prietenilor buni. O să blochez toate aplicaţiile stupide. O să dau like doar la ce-mi place cu adevărat. Renunţ la albumul foto just me.

2. Îmi fac un nou cont de mail.
Am prea mult spam în inbox. 1830 de mesaje necitite sunt în momentul ăsta. Îmi închid contul de pe yahoo şi îmi fac unul pe gmail. Şi id-ul o să fie tot numele meu, cu punctele de rigoare. Ca să nu mai primesc spam, nu mai intru pe site-urile cu pornache, nici nu mă mai abonez la newsletter-e. Şi o să dau forward numai la mail-urile cu adevărat amuzante.
Tot ceea ce o să primesc pe mail o să fie de interes pentru mine. Seara, înainte să mă bag în pat, o să pot citi liniştit You have 0 unread messages.

3. Trebuie şi un twitter.
Pentru că nu pot să petrec timp suficient cu prietenii şi cu familia, o să-mi fac şi un cont pe twitter. Astfel, toţi vor putea şti unde sunt şi ce fac. Dar o să fie privat şi nu o să dau follow la nimeni. Nu mai pot să pierd timpul citind frazele de 140 de caractere ale altora!

4. Nu mai downloadez de pe torrenţi.
Chiar dacă mi-am luat led tv acasă, o să mă uit doar la tvr HD. Nu mai vreau dvd rip-uri la filme proaste de pe piratebay! Nici muzică nu o să mai downloadez. Dacă vreau să ascult ceva, o să mă duc la diverta să cumpăr cd-uri. Chiar dacă ei nu au ce vreau eu, tot cumpăr ceva.

5. Nu mai joc mmog-uri.
M-am săturat să mă cert cu toţi noobii de pe battlenet. Degeaba am schimbat serverul, tot numai proşti sunt. În plus, nici nu mai fac greşeala să ies cu tipe cunoscute aici. Încerc să beau mai mult, dar am probleme cu toleranţa la alcool.

6. O să citesc doar presa online internaţională.
1 milion de vizite pe zi pe cancan.ro. Dacă sunt atât de mulţi idioţi care fac asta, e clar că majoritatea site-urilor se adresează şi lor. Deci, conţinut care nu mă interesează. Citesc doar The Economist şi accesez doar link-urile din articolele lor.

Cred că ajung astea pentru început. Vara viitoare trec la offline! “

eu (încă) nu sunt genul de om muncitor care să-şi planifice concediul cu luni înainte, să facă rezervări din timp, să cumpere biletu’ de avion când încă e aproape moca. un uikend prelungit şi spontan mă mulţumeşte la fel de mult.
singura aproximare pe care pot s-o fac legată de un concediu în firea lui e concediul medical .

stabilind nişte repere comune, putem studia realitatea ilustrată în poza de mai sus.
chiar dacă de obicei tre’ să existe cineva care să se ocupe de problemele tale care se ivesc în timpul cât eşti plecat, transferul ăsta temporar de responsabilităţi se limitează doar la o semnătură pe cererea de concediu. ce e mai interesant şi mai greu, fii sigur că te-aşteaptă când te întorci !

pentru o abordare mai cultă a experienţei oferită de o vacanţă, plecăm de la modelul Kübler-Ross, definind nişte stări/paşi prin care trecem în zilele în care nu tre’ să ajungem la birou.
în ordinea numerelor de sticle de bere (câte-un număr pe zi), avem:

1. forcingu’ de pe final
2. relaxare totală
3. contemplare internă legată de muncă
4. îţi bagi p*la în ea de muncă
5. ultima zi
6. emoţia unui inbox plin

… şi urmează rutina cu care ne-am obişnuit. având în vedere chinul, scurt dar intens, la care ne supunem pe timpul unei vacanţe care ar trebui doar să ne relaxeze, de ce mai alegem asta ? putem sta tot timpul beţi ? încercăm.

ca să te simţi bine, să te relaxezi, ai nevoie de cel puţin o săptămână. nişte cercetători, să zicem britanici, au zis că pentru orice vacanţă mai mare de 5 zile ai nevoie de tot atâta timp la muncă ca să-ţi reintri în programul normal. deci, mai multă suferinţă imediat ce te-ntorci din vacanţă !

d’abia aştept să plec mai multe zile pe undeva în vara asta, să mă simt bine până pe la jumătate, să-mi aduc aminte de muncă ziua următoare, să mă intereseze apoi doar dacă mai e de băut şi să dorm prost în ultima noapte de concediu.

în 2003, undeva prin Anglia, mai exact la Knebworth, Robbie Williams a avut un concert. unde, bineînţeles, a cântat. pâna azi, nu ştiam de acest concert, care, după ce veţi citi şi viziona filmuleţele de mai jos, o să devină faimos. cel puţin pentru voi.

o scumpă şi simpatică amică a pus pe facebook un filmuleţ cu prestaţia lu’ Robbie a melodiei Come Undone din cadrul concertului. şi punea accent pe ce se-ntâmplă pe la minutul 1:30, când o gagică urcă pe scenă. tipa îi pune mâna pe fund, Robbie mâna pe ţâţă, se sărută. fantezie devenită realitate pentru toate tipele. acest filmuleţ constituie proba A.

pentru că şi eu îl apreciez pe acest artist (nu zic neapărat cântăreţ), am vizionat şi eu clipul. dup-aia, am mai dat câteva click-uri pe youtube. am nimerit peste un alt clip al melodiei Come Undone, de la acelaşi concert. calitate un pic mai proastă şi… o altă tipă pe scenă, lângă Robbie. acest filmuleţ constituie proba B.

vă las să urmăriţi cele două probe, fiecare începând cu 5 secunde înainte de scena intrigantă. discutăm imediat după. înainte de discuţie, puteţi totuşi să vedeţi şi restul secvenţelor din clipuri, să vă asiguraţi că e acelaşi concert.

proba A

proba B

am văzut că tipele sunt diferite. ca să mă conving că e acelaşi concert, am luat-o cadru cu cadru. chiar dacă nu e aceeaşi regie, unghiurile de filmare şi camerele fiind altele, gesturile lui Robbie şi ce scotea el pe gură probau ideea că e acelaşi concert. ca să nu fiu prost, am căutat pe google o explicaţie. nu am găsit-o. asta nu înseamnă că nu există, doar că nu mă pricep eu la keyword-uri când vine vorba de Robbie Williams.

ca un expert în montaje video, am vrut să surprind lumina albastră. am fost atent la ecranele alea mari care sunt în lateralele scenei, dar pe ele se vede exact ce se-ntâmplă pe scenă în momentul ăla. pricepuţi şi ai lor !
atunci m-am gândit că, probabil în realitate, în timpul concertului, s-a întâmplat secvenţa din proba A. pentru că era poate prea vulgară sau discriminatorie la adresa fanelor, oamenii de marketing au ales să pună în dvd-ul concertului secvenţa din proba B, că nu deranjează pe nimeni.

eram aproape mulţumit de acest raţionament până când s-a terminat de downloadat concertul. în el, tipa în negru ! nu mai înţeleg prea bine ! să fie tocmai invers ? oamenii de marketing să se gândească că e prea cuminte scena şi să bage una mai apetisantă ? mai degrabă. dovada fiind şi faptul că pretena mea a pus filmuleţu’ pe facebook. dacă era varianta molcomă, nu mai era la fel de interesant.

deci, doamne şi dom’şoare, unii se joacă cu mintea voastră, să vă-nnebunească pe voi şi să ne enerveze pe noi, ăştialalţi, cărora nu ne-a luat tata scenă când eram mici !

spre Parcul Naţional Piatra Craiului am fost cu un autocar condus, bineînţeles, de un şofer. pe lângă faptul că avea un cd cu altar – născut învigător şi semnal m – la fereastra ta, pe drum l-a enervat ceva. şi a zis aşea: România, români, românism. în timp ce băgam mâna în pamperşi, adunam pet-uri şi moloz, mă gândeam la cuvintele lui măreţe.

împreună cu ai mei colegi de muncă am fost la adunat gunoaie în Piatra Craiului. în câteva ore am strâns vreo 400 de saci. majoritatea gunoiului era dintr-un sat mai din deal, care nu prea are niciun serviciu de salubritate. aşa că, tot ce prinde dă înapoi naturii.
ceea ce ne-a uimit pe toţi au fost coloniile întregi de pamperşi; câteva zeci de scutece într-un singur loc, da’ multeee locuri ! câţi plozi or fi printre cei aproape 1000 de locuitori ai satului ? în rest, chestii normale: încălţări, beri (sticlă sau pet), un aparat de ras electric, un televizor, farfurii, pantaloni, preşuri şi alte obiecte de uz comun.

am rămas impresionat de capacitatea românului de a se pişa pe tot ce-apucă. mai ales atunci când vine vorba de natură. şi cred că totul porneşte din clasele primare, când afli că ţara noastă are toate formele de relief şi e piz*ă pentru asta. şi cum nu sunt doar ale tale, ci ale tuturor românilor, ce valoare mai au ele pentru tine ? deci, poţi să le ignori şi să te piş* pe ele.

niciodată o amendă nu-l va opri pe burtosu’ din suv să arunce gunoi unde vrea el. dacă are bani de suv, are bani şi de şpaga pe care o va da să scape de amendă. chiar dacă nu-i merge cu şpaga, amenda e oricum infimă faţă de combinaţiile lui de producător. aşa că, eu propun o alternativă prin care responsabilizăm românu’ aflat pe cărările parcurilor naţionale. pui o amendă enormă, astfel încât nimeni să nu-şi permită să o plătească. va fi nevoit să aleagă efectuarea unei munci în folosul comunităţii; să strângă el, cu mâna lui, vreo 10 saci de gunoi. în afară de faptul că e obositor şi mirosul îmbietor, nu e deloc plăcut. poate că de teama efortului şi a disconfortului unii s-or schimba. dacă nu, ne piş*m pe ei !

la final, vă las să admiraţi o poză cu mine.

jungla din Piatra Craiului

post-uri similare:

1. violete duc găleata la gunoi