jjgonzales

totu' e mai în faţă şi pe dreapta…

legende

legenda cu totu’ e mai în faţă şi pe dreapta…

încă de când am ajuns prima oară în Bucureşti mi s-a întâmplat ca un necunoscut, fie că era la volan sau pieton ca mine, să mă întrebe de nu ştiu ce stradă sau bodegă preferată. mă simţeam bine că nu par un provincial, deşi nu eram în stare să ajut prea multă lume. devenea frustrant să nu ştiu mai nimic.

am investit timp, m-am uitat pe plăcuţele cu nume de străzi când mergeam cu autobuzu’ sau pe jos, am făcut rost de răspunsuri. dar nu a fost îndeajuns. din când în când se întâmpla să nu ştiu, dar ca să nu-mi stric imaginea îi trimiteam undeva mai în faţă, să întrebe acolo ce să facă mai departe. aşa îmi făceau şi mie alţii când am fost nevoit să caut şi eu adrese. oricum, îi urăsc p’ăştia care nu pot să recunoască faptul că nu ştiu. răspunsul aproape invariabil era mai în faţă şi pe dreapta. m-am întrebat cum de toate lucrurile pot să fie mai în faţă şi pe dreapta ? culmea, aşa şi e.

gândeşte-te… cutia de bere, felia de pizza, facultatea, un bar, două baruri, cel mai bun prieten, una dintre prietene, bancomatu’, birou’, chiritză, terenu’ de sport, staţia de metrou, linku’ către blogu’ ăsta, ţigara de după, ţigara dinainte, frigideru’, patu’, cheia, telefonu’, ultimii bani, singurul tricou curat, chiar şi elefantu’. altfel… înseamnă că te uiţi din direcţia greşită !

legenda elefantului

odată, toţi elefanţii aveau aripi şi zburau. când oboseau, se aşezau şi ei pe unde puteau. munţii le puteau susţine greutatea, dar copacii si casele, nu. de fiecare dată când un elefant obosit voia să se odihnească pe acoperişul unei case, îl distrugea.
oamenii nu au mai rezistat şi au vrut să ia măsuri. au fost la zei şi şi-au spus of-urile. zeii i-au compătimit şi au fost de acord să-i ajute pe oameni. cum elefanţilor le plac mâncarea şi băutura, oamenii au organizat o super, mega petrecere la care au fost invitaţi toţi elefanţii.
după ce au petrecut în 7 zile de 8 ori (vorba cântecului), elefanţii s-au întins pe jos. beţi, au adormit. oamenii, cu foarfece uriaşe, au venit şi le-au tăiat aripile tututor elefanţilor.

un singur elefant nu a fost în încăpere la ora fatidică.
fiind un local care respectă ultimele norme, fumatul era interzis în interior. unii elefanţi, nerespectuoşi, fumau înăuntru, dar elefantul nostru ieşea afară pentru o ţigară. plus că era şi vorba veche din bătrâni că atunci când fumezi, parcă zbori mai sus.

a revenit înăuntru şi a văzut ce s-a întâmplat. era evident că nimic nu va mai fi la fel. şi-a dat seama că este damnat să zboare singur din acea clipă. ca să-şi amintească de prietenii lui elefanţi care acum cutreieră per pedes pământul, şi-a legat de picior o bilă mare dintr-un aliaj rezistent la variaţii de presiune şi temperatură. de fiecare dată când va obosi, îşi va aduce aminte de povara pe care o poartă cu el.

au trecut mii şi mii de ani. ostenit de la atâta zburat, elefantul s-a oprit aici, pe blog. din când in când mai dă totuşi din aripi până la magazinul de la colţ pentru ţigări şi o bere.

  • What do you think?

    Name*

    Email*

    WWW

    Submit comment