colega mea draga de munca, iulia, are biroul aproape de geam. mai sunt momente in care ii place sa priveasca oamenii de la birourile din cladirea de vizavi (de fapt nu e vizavi; e aceeasi cladire, doar ca are mai multe laturi).
tot ea mi-a zis de un scurt-metraj, Love without talking, regizat de australianul Patrick Hugues. titlul original al filmului era Signs, dar pentru ca participa la un festival, dragostea fara vorbe da mai bine.
in cele 12 minute si 12 secunde e vorba de un tip dintr-o cladire de birouri si o tipa din cladirea de vizavi. tipu’ e foarte sictirit de ce se intampla la birou. nu-i place nimic. e o secventa cu o sedinta la care sefu’ spune o gluma si toti rad fortat si zgomotos. e exact ca la mine la munca, cand se-aduna lumea sa manance prajituri cu ocazia zilei cuiva si spun poante. acelasi ras enervant.
revenind la film, dupa ce se observa cei doi incep sa comunice prin mesaje scrise pe coli A4. se vede ca e fictiune pentru ca ea initiaza conversatia. in realitate, NICIODATA nu o sa faca vreo tipa gestul asta. oricum, tot isi scriu mesaje, joaca x si zero. e minunat !
da’ ghici ce se-ntampla la sfarsit !? daca nu poti, trebuie sa-l vezi.

p.s. multumesc iulia !