puştiu’ care poate fi orice sau oricine

o să tastez acum din perspectiva unui alt om. e prima dedublare care s-a făcut vreodată în online. cel puţin pe vreun blog. [ceva complex! gata!]
literele astea nu au mai fost tastate de acelaşi om care a scris rândul de mai sus.

când erai mic, părinţii îţi spuneau că poţi fi orice vrei tu să fii. cel puţin asta se-ntâmpla în filmele americane. eu nu aveam probleme: îmi scoteam piesele de rummy şi jucam fotbal pe covor. eram antrenor-jucător! nasturii deveneau războinici, iar eu căpitan de oşti. când goneam pe hol cu maşinuţele fără telecomenzi eram pilot. nu ştiam să pronunţ corect locomotivă, dar asta nu mă deranja.

auzisem odată că imaginaţia e cel mai important dar pe care îl au oamenii. şi uzam de vorba asta folosind-o pe post de portiţă salvatoare când mă puneam singur în dificultate cu tot felul de gânduri. în preajma pubertăţii mă gândeam la sex. destul de mult. m-am întrebat şi cum fac sex ai mei? ca să nu mă ruşinez de propriile-mi gânduri îmi aduceam aminte de darul acela care îmi permitea să umblu cu mintea cum voiam.

dacă puteam să fiu orice, cum trebuia să aleg ce vreau să fiu? la un moment dat, când eram mai mic, mi-am dorit să fiu musafir. am renunţat ulterior. nu ar fi fost păcat să aleg ceva care nu mă valorifica la maxim? nu mi-am dat seama cum aş putea să raţionez astfel încât să nu regret decizia. pentru moment am ales să fac orice lucru cât pot eu de bine.

nu conta ce era. să scriu caligrafic, să fac curat pe birou. să spăl vasele sau să trag bine la poartă. în acelaşi timp eram şi realist. ştiam că mai am de muncă şi o să mai dureze. erau provocări pe care le vânam. eram un mic specialist aproape în tot ceea ce încercam. mă uitam la ceilalţi şi pe ei nu-i interesa prea mult ce se-ntâmplă. îi desconsideram şi mă distanţam uşor de ei.

aveam 20 de ani şi îmi fundamentam orice decizie cu ore întregi de căutări. stăteam enorm de mult pe net. citeam aproape orice. amuzament, beri în oraş cu prieteni, mai rar. eram mulţumit că fac totul aşa cum trebuie. încă nu mă hotărâsem ce vreau să fac, dar ştiam că orice aş alege, nu aveam cum să dau greş.

[probleme cu dedublarea. pasaje lipsă. în continuare a rămas doar ce s-a putut salva. mai lipsesc rânduri.]

am făcut 30 de ani. nu eram deloc în locul pe care mi-l imaginasem când eram mic. prima alegere m-a plictisit. a doua nu a fost ceea ce-mi doream. a treia… în urmă cu 10 ani credeam că la 30 o să sparg norii. în urmă cu 20 de ani credeam că la 30 o să fiu cu mult deasupra lor. realitatea a fost mai puternică decât imaginaţia mea.

m-am uitat un pic în urmă. renunţasem să mai încerc. fiind obişnuit să analizez tot şi să nu omit niciun detaliu, puteam să evaluez foarte uşor rezultatul final. pentru că nu voiam să fac compromisuri, rezultatul oricărei idei pe care o aveam nu era destul de bun. cel puţin în prognoza mea. zilele treceau fără să mai fac nimic.

la 35 de ani eram căsătorit. seara o auzeam cum îmi povestea despre ziua ei la muncă. dădeam din cap interesat şi aşteptam să ne culcăm. la sex nu mă mai gândeam la fel de mult.

la 40 de ani aveam bani. suficient de mulţi ca să nu mă gândesc la ziua de mâine. seara o auzeam cum îmi povestea despre ziua ei la muncă.

la 50 de ani m-am reapucat de fumat. m-am lăsat din nou după aproape un an. am simţit impusul unei retrospective. fiecare decizie importantă pe care am luat-o vreodată a fost perfect raţională. cuvintele astea două, mi-am dat seama atunci, au fost poate un pic supraevaluate. poate chiar evaluate greşit.

raţional. pentru un om raţional e evident faptul că informaţia pe care o ai şi o obţii îţi oferă certitudinea unui rezultat optim în condiţiile date. mergând un pic spre absurd, în final, concluzia raţională pe care un om raţional poate să o tragă e că raţiunea nu e suficientă.

perfect. m-am pregătit pentru perfecţiune. nu m-am bazat pe noroc, n-am fost superstiţios, în destin nu am crezut niciodată. am cerut de la mine perfecţiune fără să-mi dau seama că nu am cum s-o ating. un pic stupid. lucrul ăsta ţi l-au spus toţi în statusuri profunde pe fb! l-a spus şi Dali, dar de ce l-aş fi crezut?

singurul lucru pe care aş fi putut să-l fac perfect era să-ncerc.

Glowbug – Where Is My Mind (Pixies Cover)