jjgonzales

totu' e mai în faţă şi pe dreapta…

manifesto

4 January, 2013 — , , , , , ,

blog poate să aibă oricine, webthink doar cine vrea. webthink-ul e un loc în care nu doar consumi conţinut online, dar foloseşti şi câţiva neuroni. după ce am scris doar 4 posturi în ultimul an, după ce unii prieteni mi-au reproşat că nu mai au ceva interesant să răsfoiască digital şi din cauza asta stau numai pe facebook, după ce m-am plictisit să am un blog, dar mi-am dat seama că totuşi îmi face plăcere să scriu monologuri exterioare, mi-a venit ideea. renunţ la blog, dar o să am un webthink.

beavis

de ce?

o parte din răspuns e un pic mai sus. restul răspunsului pleacă de la o nevoie, care poate părea arogantă, de-a mea. sunt nemulţumit că reuşesc parcă din ce în ce mai greu să găsesc oameni disponibili cu care să comunic. fiecare e ocupat cu altceva când celălalt are timp. sincronizarea a rămas doar un feature de la un soft isteţ. totuşi, singurul loc pe unde trecem cu toţii, chiar dacă la momente diferite, a rămas online-ul.

aveam nevoie de o soluţie prin care să pot lăsa bileţele cu idei oamenilor cărora încă li se pare interesant şi intrigant să gândească, să discute, să analizeze, să greşească, să aibă dreptate. cred că e imposibil să-i identifici în baruri, în autobuze, la cantină. arată la fel ca toţi ceilalţi, de cele mai multe ori se comportă ca ceilalţi, pentru că ei, ceilalţi, sunt mulţi. celor puţini le las bileţelele astea în eterul digital, pentru că aşa am şanse mai mari ca ele să ajungă unde trebuie.

ziceam că singurul loc pe unde trecem cu toţii a rămas online-ul. dar şi aici e haos. de cele mai multe ori, chiar mai rău. foarte puţin din online îmi mai place. majoritatea fac lucruri pentru majorităţi, pentru că e mai rentabil. eu vreau ceva pentru ăia mai puţini. dacă sunt puţini, sunt mai speciali. vreau să trec un pic prin ce nu-mi place la… majoritate.

cultura TLTR

too long to read. realitatea e că cele mai populare blog-uri sunt cele cu post-uri de câteva rânduri. de unde preferinţa asta? eu zic că e vina motoarelor de căutare. ele ne-au învăţat să găsim răspunsuri tastând câteva cuvinte şi citind cel mult un paragraf. soluţie rapidă la cele mai variate nevoi. problema e că un demers pozitiv în esenţă are astăzi un efect nedorit. într-o oarecare formă, e ceea ce se cheamă stimulent vicios.

pentru cei care nu au dat click pe link, câteva exemple. în Hanoi, francezii au promis localnicilor o recompensă pentru fiecare coadă de şobolan adusă. erau prea mulţi şi îi doreau exterminaţi. efectul nedorit a fost că oamenii tăiau doar cozile şi, mai mult, au făcut crescătorii de şobolani. alt exemplu. premierea unităţilor de pompieri în funcţie de numărul de intervenţii. efectul nedorit, pompierii nu mai pun accent pe activităţile de prevenire al incediilor.

ideea de a avea totul de-a gata s-a extins aproape în tot mediul digital. dacă eşti unul dintre cei care cred că au citit degeaba prea multe rânduri, am ceva util pentru tine! există o extensie de browser care sumarizează articole online dacă ţi se par prea lungi pentru o lectură. într-o altă parte a globului, un puşti a dezvoltat o aplicaţie de iphone care face acelaşi lucru. target, tinerii. în schimb, puţini sunt cei care au răbdare să intre pe dela0.ro pentru a citi articole jurnalistice cum ar trebui (după părerea mea) scrise.

schimbarea de milenii nu a schimbat numai numărul miilor, dar şi modul în care informaţia este asimilată. acum un mileniu, dacă nu ştiai ceva erai nevoit să iei o carte, să citeşti zeci de pagini până găseai soluţia punctuală. chiar dacă investeai timp, îţi însuşeai şi cunoştinţe adiacente. ulterior, puteai să porţi o conversaţie, pentru că înţelegeai ce tocmai ai făcut. acum, ştii doar o rezolvare la o problemă. nu ştii de ce, ştii doar că aşa se face.

de la TLDR, la TLTL

too long, didn’t read. too long to listen. în timp, cred că o să pot să afirm cu din ce în ce mai multă încredere că ultraesenţializarea mesajului acaparează şi mediul offline. e greu să poţi povesti ceva. trebuie doar să spui şi-atât. nu poţi să detaliezi, pentru că plictiseşti. nu poţi să faci paranteze, pentru că deviezi de la subiect. nu mai poţi să-i ajuţi pe alţii să-ţi demonstreze unde greşeşti, pentru că eşti forţat să prezinţi doar premisa şi concluzia. evoluţia de la problemă la soluţie s-a transformat într-o scurtătură în genul ctrl-v.

fenomenul social care mă fascinează complet şi pentru mine e de neînţeles se-ntâmplă când prietenii ies în oraş. activitatea numărul unu’ e să-şi scoată fiecare smartphone-ul şi să intre pe facebook, ca să interacţioneze cu like şi share cu prietenii lor. reacţie.

am ajuns să ştim doar ce avem nevoie instant să ştim. suntem consumatori de informaţie, nu mai suntem devoratori. ne mulţumim cu ce ni se dă, nu mai avem apetenţă pentru descoperire. din punctul de vedere al raţionării suntem pasivo-reactivi. de aceea există şi tendinţa de a respinge orice idee care nu are un efect imediat pentru noi.

carpe diem e fumat

în momentele în care nu făceai nimic, pe vremea când latina era vie, era important să faci ceva. astăzi, cred că facem prea multe. prezentul ne ocupă mult prea mult timp şi nu mai avem capacitatea de a gândi în perspectivă. nu vorbesc de casă, maşină, familie, copii. românul le vrea p’astea dintotdeauna. nu poate să trăiască fără niciuna. deşi o să sune a vodafone, câţi mai sunt ăia care au pasiune, un scop nobil pentru ceva şi au puterea să-şi apere pasiunea şi ţelul în faţa carpe diem-ului?

carpe diem-ul actual înseamnă job, chirie, benzină, cartelă de metrou, masa de prânz, beţia de uikend, vacanţa rezervată, mesaje de la mulţi ani inspirate de facebook. carpe diem e o listă de bife. esenţa de spontaneitate a dispărut undeva în neant precum acel angel’s share de la whiskey.

şi totuşi…

rezultatele notabile nu au fost niciodată obţinute de oameni care doar îşi făceau treaba, care bifau necesarul. au fost meritul celor puţini, dar diferiţi. diferiţi prin pasiune, prin scop, prin speranţă. meritul celor care plonjează când alţii consideră că e too long to…. şi cred că oamenii ăştia reuşesc pentru că sunt înconjuraţi de alţii ca ei. asta nu înseamnă că trebuie să le placă efectiv acelaşi lucru. nu! pur şi simplu fiecare e o inspiraţie, o motivaţie pentru fiecare.

să închei tot în nota Disney, eu sper ca oameni d’ăştia să reuşesc să-i conving să mă citească. oameni care încă mai vor să-şi folosească neuronii. pentru ei. discutând cu alţii ca ei.
eu sigur am nevoie să ştiu că ei încă există!

  • What do you think?

    Name*

    Email*

    WWW

    Submit comment

comments

De notat ca am ajuns la sfarsit! Doar atat: oamenii pe care ii cauti tu exista, conexiunile intre ei nu prea. Si asta poate si pentru ca ei sunt diferiti, ca refuza sa consume ce se da “la masa” si “pentru masa”.

Fierascu

4 January, 2013

chiar dacă par egoist, eu îî vreau în primul rând pentru mine. şi dacă reuşesc asta, atunci şansele să dea unul de altul cresc. şi cam asta urmăresc.
d’asta îmi place mult de tot de ffff.ro. acolo, cam asta se-ntâmplă.

jjgonzales

4 January, 2013

or maybe, just maybe, less is more.

Anca Sandu

5 January, 2013

Ideilea astea erau perfect valabile exprimate prin viu grai si cu pasiune.
Pe blog sau online cum e zice…… ipocrizie 100%.

un_blogarash_in_devenire

18 March, 2013