cand eram mic aveam acasa cartea Motanul incaltat de Charles Perrault. o aveam si in engleza. aia in romana avea coperta galbena, cealalta era rosie. si-mi placea sa lecturez in acelasi timp din ambele, incercand sa invat si engleza. ceva, ceva, tot am invatat.

cand eram mai mare am tot intalnit situatii in care as fi vrut sa imortalizez ceva ce-am vazut. pe scurt, sa fac o poza. eu nu fac parte din randul celor cu telefoane dotate cu nshpe megapixeli, mp3 player. dar tare mi-as fi dorit ca in momentele alea sa am si eu posibilitatea sa fac o poza sau un filmulet.

ieri, cand am deschis usa liftului, cele doua amintiri aveau sa se contopeasca intr-una noua. in coltul liftului era chiar un motan, incaltat, neviu. era o papusa. un motan alb cu doua cioturi in loc de maini/labute, lovit peste fata, prafuit, cu mustatile incolacite, ochii bulbucati. era ori un motan zombie, ori unu’ drogat rau care nu a mai reusit sa ajunga pana in casa si a picat lat, in lift. in orice caz, era horror !
era momentul ideal sa fac o poza, sa-mi laud vecinii. dar cu ce ? telefonul meu nu e in stare de asa ceva. ajung la usa apartamentului. incuiata ! nuuuuu !!! aveam cheie, nu asta era problema, doar ca sansele ca inauntru sa fie cineva cu un telefon cu camera erau nule.
nu puteam decat sa astept. o varianta mai buna ar fi fost sa fur motanu’ pentru o sedinta foto ulterioara. dar eram prea dezamagit ca n-am cu ce sa-i fac poza si am fumat in schimb o tigara.
dupa 20 de minute vine acasa si tanara domnisoara. sperioasa de fel, a preferat sa urce 8 etaje pe scari ca sa nu imparta liftu’ cu motanu’ horror. da’ eu cu ce-i fac o poza ? o intreb. din locuri necunoscute mie scoate o camera foto digitala. este, fratzica ! doar ca nu avea acumulatorii incarcati. iau repede chargeru’ si astept 5 minute. intre timp mi-a marturisit ca a mai vazut un motan,dar negru, pe la etajul 5,6. voodoo, clar.
am luat camera, am chemat liftul, dar niciun motan in el. nuuuuuuuu !!! am coborat la etajul 6. nimic. etajul 5. nimic. m-am intors resemnat.
apare si moraru cu n95u’ lui. mai las acumulatorii la incarcat si am iesit inarmat cu 2 aparate foto sa gasesc motanu’ alb. am iesit afara, m-am uitat pe la ghena. nimic ! cine si de ce ar fi luat motanul ? … ce uoameni ! am zis totusi sa ma-ntorc pe scari. poate a iesit din lift si acum se tine cu greu de o balustrada. la etajul 4 il gasesc p’ala mic si negru. era fra’so. nu respira deloc. lipit cu fata de o usa incerca sa traga cu urechea. i-am facut doua poze (pozele un pic mai jos) si m-am retras. vazand ca totusi nu misca l-am luat d’acolo si l-am asezat si pentru o poza din fata. acumulatorii s-au dus. n95u’ s-a inchis singur. era clar ceva necurat. am urcat repede scarile pana la 8, am incuiat usa si mi-am aprins o tigara.

aici sunt 3 probleme. una ar fi legata de vecinii mei. de ce vor astia sa faca preinfarct vecina de la 4 ? o avea ea restante la intretinere, da’ nu merita asta !
a doua problema. cine naiba a tinut motanii aia atata timp ? sunt clar o productie ruseasco-chinezeasca de zeci de ani. saracul copil care avea unul dintre motani drept jucaria langa care obisnuia sa adoarma !
a treia problema. cine naiba a putut sa scoate morbiditatile alea de papusi ? mai mult ca sigur ca, de fapt, au fost facute pentru a participa la castingul pentru chuckie si l-au ratat la mustata aia prea flasca.

in orice caz, m-am gandit sa renunt la petitia aia pentru bonuri. in schimb imi deschid un cont bancar in care voi puteti sa donati un leu, un bon, sa-mi iau si eu un telefon in firea lui ! :D

post-uri similare:

  1. atac la ah1n1 pe piaţa din românia
  2. crima din canalizare
  3. amintiri din trafic