nu de multe ori se fac analogii între viaţă şi tot felu’ de lucruri: ca o poveste, ca o coridă, ca o carte, ca o scenă, ca un produs defect, etc. să nu uităm şi de ca o pradă sau de veşnica bătălie dintre viaţă şi film. bineînţeles că mai era loc de o comparaţie, de asta cu un joc. şi nu orice fel de joc, ci unul arcade.

personajul principal este Dan the Man care, asemeni lui Mario, tre’ să termine un nivel ca, în final, s-o salveze pe a sa prinţesă Peach. cum fiecare dintre noi are piersicuţa lui, e uşor să ne punem în pielea personajului.

problema ridicată de acest filmuleţ este că avem impresia că ştim ce trebuie să facem. ţinem cont de anumite dogme sociale (alea cu te căsătoreşti, îţi iei casă, faci copii, mori) şi te crezi împlinit ca om. într-o mare măsură, din perspectiva asta, viaţa care pare un joc. un joc prost, slăbuţ, de care te plictiseşti în prima zi.

ca să termin apoteotic, daţi-mi voie să folosesc pe final vorbele lui Octavian Paler: Dacă viaţa e un joc, acest joc trebuie să aibă totuşi o regulă pe care n-o cunoaştem.. se pare că Dan the Man şi-a dat seama care este regula. dar pentru asta a trebuit să moară o dată. nu toţi ne permitem luxu’ ăsta.